2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îngruzire sf vz îngurzire

ÎNGRUZÍ vb. IV v. îngurzi.

ÎNGRUZÍ vb. IV v. îngurzi.

ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe, în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.

îngurzi [At: CREANGĂ, GL. / V: ~gor~, ~gruzi / Pzi: ~zesc / E: nct] (Reg) 1 vt A încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. 2 vt A petici. 3 vt (D. cămăși, pânză etc.) A șifona. 4 vr (D. față) A se rida. 5 vt (Fig) A desena în linii curbe sau în zigzag. 6 vr (Fig; d. femei) A se fâstâci. 7 vi (D. boabele de porumb) A apărea pe știulete.

ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. A strînge, a aduna în crețuri marginile unei opinci, ale unei pînze, ale unui sac cu ajutorul unei sfori sau a unei curelușe, petrecute prin mai multe găuri. (Atestat în forma îngruzi) Scoțînd o piele de porc sălbatec din cămară și croind cîte o păreche de opinci... le-a îngruzit frumos. CREANGĂ, A. 24. ♦ Fig. A desena în linii încrețite, în zig-zaguri. Îngurzi flori și semne ciudate deasupra și dedesubtul slovelor. CAMILAR, T. 71. 2. Refl. (Despre părți ale trupului) A înțepeni, a se închirci. Gura i se îngurzise, ochii i se spălăciseră. CAMILAR, N. II 368. Mi se îngurzise grumazul stînd ghemuit. SADOVEANU, O. III 330. – Variantă: îngruzí vb. IV.

îngurzì v. Mold. a se încreți (vorbind de obraz, de cămașă sau de opinci). [Lat. GURDIRE, a înțepeni].

îngrunzésc, îngruzésc și îngurzésc v. tr. (maĭ probabil d. grunz de cît d. lat. *ingurdire, d. gurdus [cuv. sp.], prost, grosolan; fr. engourdir, a tîmpi, dégourdir, a dezgurzi, d. gourd, amorțit de frig). Est. Strîng (încrețesc) marginile uneĭ pungĭ, unuĭ sac, uneĭ opincĭ: am văzut cum era’ngurzit burdufu la gură, ca o pungă (Șez. 30, 197). Fig. Înțepenesc: frigu îngurzește mînile (Sadov. Sămăn. 5, 1034). V. rebegesc, scapăr.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îngurzí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 îngurzeáscă

îngurzí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 sg. și pl. îngurzeáscă


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

îngurzí, îngurzésc, vb. IV (reg.) 1. a confecționa din piele udă, prin încrețirea cu o curelușă, opincile țărănești. 2. a coase provizoriu, prin strângerea pereților sacului, găurile sau rupturile acestuia. 3. a face crețe, a încreți, a boți pe margini (cămășile, ciorecii, pânza, pănura, plasa de pește). 4. (fig.; refl.) a se încreți obrazul sau gura. 5. (despre porumb; când încep să apară boabele) a face boabe, a îngingia.

Intrare: îngruzire
îngruzire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îngruzire
  • ‑ngruzire
  • îngruzirea
  • ‑ngruzirea
plural
  • îngruziri
  • ‑ngruziri
  • îngruzirile
  • ‑ngruzirile
genitiv-dativ singular
  • îngruziri
  • ‑ngruziri
  • îngruzirii
  • ‑ngruzirii
plural
  • îngruziri
  • ‑ngruziri
  • îngruzirilor
  • ‑ngruzirilor
vocativ singular
plural
Intrare: îngurzi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îngurzi
  • ‑ngurzi
  • îngurzire
  • ‑ngurzire
  • îngurzit
  • ‑ngurzit
  • îngurzitu‑
  • ‑ngurzitu‑
  • îngurzind
  • ‑ngurzind
  • îngurzindu‑
  • ‑ngurzindu‑
singular plural
  • îngurzește
  • ‑ngurzește
  • îngurziți
  • ‑ngurziți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îngurzesc
  • ‑ngurzesc
(să)
  • îngurzesc
  • ‑ngurzesc
  • îngurzeam
  • ‑ngurzeam
  • îngurzii
  • ‑ngurzii
  • îngurzisem
  • ‑ngurzisem
a II-a (tu)
  • îngurzești
  • ‑ngurzești
(să)
  • îngurzești
  • ‑ngurzești
  • îngurzeai
  • ‑ngurzeai
  • îngurziși
  • ‑ngurziși
  • îngurziseși
  • ‑ngurziseși
a III-a (el, ea)
  • îngurzește
  • ‑ngurzește
(să)
  • îngurzească
  • ‑ngurzească
  • îngurzea
  • ‑ngurzea
  • îngurzi
  • ‑ngurzi
  • îngurzise
  • ‑ngurzise
plural I (noi)
  • îngurzim
  • ‑ngurzim
(să)
  • îngurzim
  • ‑ngurzim
  • îngurzeam
  • ‑ngurzeam
  • îngurzirăm
  • ‑ngurzirăm
  • îngurziserăm
  • ‑ngurziserăm
  • îngurzisem
  • ‑ngurzisem
a II-a (voi)
  • îngurziți
  • ‑ngurziți
(să)
  • îngurziți
  • ‑ngurziți
  • îngurzeați
  • ‑ngurzeați
  • îngurzirăți
  • ‑ngurzirăți
  • îngurziserăți
  • ‑ngurziserăți
  • îngurziseți
  • ‑ngurziseți
a III-a (ei, ele)
  • îngurzesc
  • ‑ngurzesc
(să)
  • îngurzească
  • ‑ngurzească
  • îngurzeau
  • ‑ngurzeau
  • îngurzi
  • ‑ngurzi
  • îngurziseră
  • ‑ngurziseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îngruzi
  • ‑ngruzi
  • îngruzire
  • ‑ngruzire
  • îngruzit
  • ‑ngruzit
  • îngruzitu‑
  • ‑ngruzitu‑
  • îngruzind
  • ‑ngruzind
  • îngruzindu‑
  • ‑ngruzindu‑
singular plural
  • îngruzește
  • ‑ngruzește
  • îngruziți
  • ‑ngruziți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îngruzesc
  • ‑ngruzesc
(să)
  • îngruzesc
  • ‑ngruzesc
  • îngruzeam
  • ‑ngruzeam
  • îngruzii
  • ‑ngruzii
  • îngruzisem
  • ‑ngruzisem
a II-a (tu)
  • îngruzești
  • ‑ngruzești
(să)
  • îngruzești
  • ‑ngruzești
  • îngruzeai
  • ‑ngruzeai
  • îngruziși
  • ‑ngruziși
  • îngruziseși
  • ‑ngruziseși
a III-a (el, ea)
  • îngruzește
  • ‑ngruzește
(să)
  • îngruzească
  • ‑ngruzească
  • îngruzea
  • ‑ngruzea
  • îngruzi
  • ‑ngruzi
  • îngruzise
  • ‑ngruzise
plural I (noi)
  • îngruzim
  • ‑ngruzim
(să)
  • îngruzim
  • ‑ngruzim
  • îngruzeam
  • ‑ngruzeam
  • îngruzirăm
  • ‑ngruzirăm
  • îngruziserăm
  • ‑ngruziserăm
  • îngruzisem
  • ‑ngruzisem
a II-a (voi)
  • îngruziți
  • ‑ngruziți
(să)
  • îngruziți
  • ‑ngruziți
  • îngruzeați
  • ‑ngruzeați
  • îngruzirăți
  • ‑ngruzirăți
  • îngruziserăți
  • ‑ngruziserăți
  • îngruziseți
  • ‑ngruziseți
a III-a (ei, ele)
  • îngruzesc
  • ‑ngruzesc
(să)
  • îngruzească
  • ‑ngruzească
  • îngruzeau
  • ‑ngruzeau
  • îngruzi
  • ‑ngruzi
  • îngruziseră
  • ‑ngruziseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îngurzi îngurzire îngurzit îngruzi

  • 1. tranzitiv regional A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Scoțînd o piele de porc sălbatec din cămară și croind cîte o păreche de opinci... le-a îngruzit frumos. CREANGĂ, A. 24.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat A desena în linii curbe, în zigzaguri.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Îngurzi flori și semne ciudate deasupra și dedesubtul slovelor. CAMILAR, T. 71.
        surse: DLRLC
  • 2. reflexiv unipersonal (Despre părți ale trupului) A se închirci.
    exemple
    • Gura i se îngurzise, ochii i se spălăciseră. CAMILAR, N. II 368.
      surse: DLRLC
    • Mi se îngurzise grumazul stînd ghemuit. SADOVEANU, O. III 330.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + gurgui
    surse: DEX '09 DEX '98