2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNGLOTÍRE, înglotiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) îngloti și rezultatul ei; îngrămădire; concentrare. – V. îngloti.

ÎNGLOTÍRE, înglotiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) îngloti și rezultatul ei; îngrămădire; concentrare. – V. îngloti.

înglotire sf [At: PISCUPESCU, O. 31/19 / V: ~tare / Pl: ~ri / E: îngloti] 1 Concentrare de trupe. 2 Cotropire. 3 Alianță. 4 Creștere a unei datorii. 5 Popularizare a unui obicei. 6 Defăimare a unei persoane. 7 Îngrămădire.

ÎNGLOTÍRE, înglotiri, s. f. (Învechit și arhaizant) Acțiunea de a îngloti1 și rezultatul ei; îngrămădire, concentrare. Vitejii aceștia de frunte Rău pătimi-vor încinși de valu-nglotirii troiene. MURNU, I. 211. Văzu înglotirea oștilor la Stoinești. BĂLCESCU, O. II 106.

ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

ÎNGLOTÍ, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A aduna gloatele, oastea (în vederea unei acțiuni militare). ♦ Refl. A se îngrămădi. – În + gloată.

îngloti [At: PSALT. ȘCH. / V: (cscj) ~ta / Pzi: ~tesc / E: în- + gloată] 1-2 vtr (Înv) A (se) aduna în gloate oastea, în vederea unei acțiuni militare Si: a (se) mobiliza. 3 vt A cotropi. 4 vr A se alia cu cineva în luptă. 5 vr (Fig; d. o datorie, o cheltuială) A se mări. 6 vt (D. un obicei) A populariza. 7 vt (D. persoane) A defăima. 8 vr A se îngrămădi.

ÎNGLOTÍ2, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A defăima. Acum el o poartă gurilor prin sat, O-nglotește-n vorbe ca pe-o vinovată. COȘBUC, P. I 247.

ÎNGLOTÍ1, înglotesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A strînge gloatele, a concentra oastea în vederea unei acțiuni militare. Sinan... își îngloti oștile pe lîngă sine. BĂLCESCU, O. II 90.

ÎNGLOTI vb. 1. (Mold., Criș., Trans. S; despre oști) A se aduna, a se strînge în cete. A: Și si-au înglotit oastea neamțul . . . și au început a se batere ... cu franțujii. NECULCE; cf. M. COSTIN; PSEUDO-MUSTE. C: Împregiunil scaunului tău Înglotescu îngerii. MOL. 16762, 110v ; cf. PSALT. (1651); TI (gl.). 2. (Mold.) A se îngrămădi. Înglotindu-să mai mult nărod pe ulițe, Foca au trimis să-i potolească. CANTEMIR IST.; cf. DOSOFTEI, VS. ◊ Fig. Datoria se îngloda. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU; cf. NECULCE. Variante: înglota (TI, gl.). Etimologie: pref. în - + gloată + suf. -i. Cf. b u l u c i; b o ț i (2), d e c ă s i.

înglotì v. 1. a strânge gloatele: își îngloti oștile pe lângă mine BĂLC.; 2. a se strânge în număr mare.

înghĭoldésc v. tr. (d. ghĭontesc și îmboldesc). Ghĭontesc, împing (ca să-mĭ fac loc). Strîng, apes: cizma, carabina (din spate) mă înghĭoldește. Fig. Îmboldesc, îndemn, stimulez. – Și ghĭoldesc, îngoldesc, glodesc, înglodesc și înglotesc.

2) înglotésc și -éz v. tr. (d. gloată). Adun gloată multă. V. refl. Mă strîng în mare număr. Vechĭ. Mă oștesc. V. glotesc și răglotesc 1.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înglotíre (înv.) s. f., g.-d. art. înglotírii; pl. înglotíri

înglotíre s. f., g.-d. art. înglotírii; pl. înglotíri

înglotí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 să îngloteáscă

înglotí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înglotésc, imperf. 3 sg. îngloteá; conj. prez. 3 sg. și pl. îngloteáscă

Intrare: înglotire
înglotire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înglotire
  • ‑nglotire
  • înglotirea
  • ‑nglotirea
plural
  • înglotiri
  • ‑nglotiri
  • înglotirile
  • ‑nglotirile
genitiv-dativ singular
  • înglotiri
  • ‑nglotiri
  • înglotirii
  • ‑nglotirii
plural
  • înglotiri
  • ‑nglotiri
  • înglotirilor
  • ‑nglotirilor
vocativ singular
plural
Intrare: îngloti
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îngloti
  • ‑ngloti
  • înglotire
  • ‑nglotire
  • înglotit
  • ‑nglotit
  • înglotitu‑
  • ‑nglotitu‑
  • înglotind
  • ‑nglotind
  • înglotindu‑
  • ‑nglotindu‑
singular plural
  • înglotește
  • ‑nglotește
  • înglotiți
  • ‑nglotiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înglotesc
  • ‑nglotesc
(să)
  • înglotesc
  • ‑nglotesc
  • îngloteam
  • ‑ngloteam
  • înglotii
  • ‑nglotii
  • înglotisem
  • ‑nglotisem
a II-a (tu)
  • înglotești
  • ‑nglotești
(să)
  • înglotești
  • ‑nglotești
  • îngloteai
  • ‑ngloteai
  • înglotiși
  • ‑nglotiși
  • înglotiseși
  • ‑nglotiseși
a III-a (el, ea)
  • înglotește
  • ‑nglotește
(să)
  • înglotească
  • ‑nglotească
  • înglotea
  • ‑nglotea
  • îngloti
  • ‑ngloti
  • înglotise
  • ‑nglotise
plural I (noi)
  • înglotim
  • ‑nglotim
(să)
  • înglotim
  • ‑nglotim
  • îngloteam
  • ‑ngloteam
  • înglotirăm
  • ‑nglotirăm
  • înglotiserăm
  • ‑nglotiserăm
  • înglotisem
  • ‑nglotisem
a II-a (voi)
  • înglotiți
  • ‑nglotiți
(să)
  • înglotiți
  • ‑nglotiți
  • îngloteați
  • ‑ngloteați
  • înglotirăți
  • ‑nglotirăți
  • înglotiserăți
  • ‑nglotiserăți
  • înglotiseți
  • ‑nglotiseți
a III-a (ei, ele)
  • înglotesc
  • ‑nglotesc
(să)
  • înglotească
  • ‑nglotească
  • îngloteau
  • ‑ngloteau
  • îngloti
  • ‑ngloti
  • înglotiseră
  • ‑nglotiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înglotire

  • 1. învechit Acțiunea de a (se) îngloti și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: concentrare îngrămădire attach_file 2 exemple
    exemple
    • Vitejii aceștia de frunte Rău pătimi-vor încinși de valu-nglotirii troiene. MURNU, I. 211.
      surse: DLRLC
    • Văzu înglotirea oștilor la Stoinești. BĂLCESCU, O. II 106.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi îngloti
    surse: DEX '09 DEX '98

îngloti înglotire înglotit înglotat

etimologie:

  • În + gloată
    surse: DEX '09 DEX '98