2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNGHIONTÍRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei; înghionteală. [Var.: înghioldíre s. f.] – V. înghionti.

ÎNGHIONTÍRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei; înghionteală. [Var.: înghioldíre s. f.] – V. înghionti.

înghiontire sf [At: DA ms / V: ~oldi / Pl: ~ri / E: înghionti] Lovire cu cotul sau cu pumnul Si: înghionteală, înghiontit1.

ÎNGHIONTÍRE, înghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei.

ÎNGHIOLDÍ vb. IV v. înghionti.

ÎNGHIOLDÍ vb. IV v. înghionti.

ÎNGHIOLDÍRE s. f. v. înghiontire.

ÎNGHIOLDÍRE s. f. v. înghiontire.

ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.

înghioldire sf vz înghiontire

înghionti vtr [At: DA ms / V: ~oldi / Pzi: ~tesc / E: în- + ghionti] 1-2 A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul Si: a (se) ghionti.

ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. A da ghionți, a lovi cu cotul sau cu piciorul; a ghionti. Îl înghionti pe omul de lîngă el. DUMITRIU, N. 93. ◊ Refl. reciproc. Străpunseră gloata înghiontindu-se și dînd din coate. DUMITRIU, B. F. 111.

A ÎNGHIONTÍ ~ésc tranz. A atinge, dând ghiont; a lovi ușor (pentru a semnaliza ceva); a îmboldi. /în + a ghionti

A SE ÎNGHIONTÍ mă ~ésc intranz. A face (concomitent) schimb de ghionturi (unul cu altul). /în + a ghionti

ghĭontésc v. tr. (d. ghĭont). Lovesc violent cu pumnu. Fac semn pe furiș cu pumnu. – Și ghĭontuiesc. Și ghĭoldesc = înghĭoldesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înghiontíre s. f., g.-d. art. înghiontírii; pl. înghiontíri

înghiontíre s. f., g.-d. art. înghiontírii; pl. înghiontíri

înghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 să înghionteáscă

înghiontí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 sg. și pl. înghionteáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNGHIONTÍRE s. v. îmbrâncire.

ÎNGHIONTIRE s. ghiontire, îmboldire, îmbrînceală, îmbrîncire, îmbrîncitură, împingere, înghionteală, (reg.) înghioldeală, înghioldire.

arată toate definițiile

Intrare: înghiontire
înghiontire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înghiontire
  • ‑nghiontire
  • înghiontirea
  • ‑nghiontirea
plural
  • înghiontiri
  • ‑nghiontiri
  • înghiontirile
  • ‑nghiontirile
genitiv-dativ singular
  • înghiontiri
  • ‑nghiontiri
  • înghiontirii
  • ‑nghiontirii
plural
  • înghiontiri
  • ‑nghiontiri
  • înghiontirilor
  • ‑nghiontirilor
vocativ singular
plural
înghioldire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înghioldire
  • ‑nghioldire
  • înghioldirea
  • ‑nghioldirea
plural
  • înghioldiri
  • ‑nghioldiri
  • înghioldirile
  • ‑nghioldirile
genitiv-dativ singular
  • înghioldiri
  • ‑nghioldiri
  • înghioldirii
  • ‑nghioldirii
plural
  • înghioldiri
  • ‑nghioldiri
  • înghioldirilor
  • ‑nghioldirilor
vocativ singular
plural
Intrare: înghionti
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înghionti
  • ‑nghionti
  • înghiontire
  • ‑nghiontire
  • înghiontit
  • ‑nghiontit
  • înghiontitu‑
  • ‑nghiontitu‑
  • înghiontind
  • ‑nghiontind
  • înghiontindu‑
  • ‑nghiontindu‑
singular plural
  • înghiontește
  • ‑nghiontește
  • înghiontiți
  • ‑nghiontiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înghiontesc
  • ‑nghiontesc
(să)
  • înghiontesc
  • ‑nghiontesc
  • înghionteam
  • ‑nghionteam
  • înghiontii
  • ‑nghiontii
  • înghiontisem
  • ‑nghiontisem
a II-a (tu)
  • înghiontești
  • ‑nghiontești
(să)
  • înghiontești
  • ‑nghiontești
  • înghionteai
  • ‑nghionteai
  • înghiontiși
  • ‑nghiontiși
  • înghiontiseși
  • ‑nghiontiseși
a III-a (el, ea)
  • înghiontește
  • ‑nghiontește
(să)
  • înghiontească
  • ‑nghiontească
  • înghiontea
  • ‑nghiontea
  • înghionti
  • ‑nghionti
  • înghiontise
  • ‑nghiontise
plural I (noi)
  • înghiontim
  • ‑nghiontim
(să)
  • înghiontim
  • ‑nghiontim
  • înghionteam
  • ‑nghionteam
  • înghiontirăm
  • ‑nghiontirăm
  • înghiontiserăm
  • ‑nghiontiserăm
  • înghiontisem
  • ‑nghiontisem
a II-a (voi)
  • înghiontiți
  • ‑nghiontiți
(să)
  • înghiontiți
  • ‑nghiontiți
  • înghionteați
  • ‑nghionteați
  • înghiontirăți
  • ‑nghiontirăți
  • înghiontiserăți
  • ‑nghiontiserăți
  • înghiontiseți
  • ‑nghiontiseți
a III-a (ei, ele)
  • înghiontesc
  • ‑nghiontesc
(să)
  • înghiontească
  • ‑nghiontească
  • înghionteau
  • ‑nghionteau
  • înghionti
  • ‑nghionti
  • înghiontiseră
  • ‑nghiontiseră
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înghioldi
  • ‑nghioldi
  • înghioldire
  • ‑nghioldire
  • înghioldit
  • ‑nghioldit
  • înghiolditu‑
  • ‑nghiolditu‑
  • înghioldind
  • ‑nghioldind
  • înghioldindu‑
  • ‑nghioldindu‑
singular plural
  • înghioldește
  • ‑nghioldește
  • înghioldiți
  • ‑nghioldiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înghioldesc
  • ‑nghioldesc
(să)
  • înghioldesc
  • ‑nghioldesc
  • înghioldeam
  • ‑nghioldeam
  • înghioldii
  • ‑nghioldii
  • înghioldisem
  • ‑nghioldisem
a II-a (tu)
  • înghioldești
  • ‑nghioldești
(să)
  • înghioldești
  • ‑nghioldești
  • înghioldeai
  • ‑nghioldeai
  • înghioldiși
  • ‑nghioldiși
  • înghioldiseși
  • ‑nghioldiseși
a III-a (el, ea)
  • înghioldește
  • ‑nghioldește
(să)
  • înghioldească
  • ‑nghioldească
  • înghioldea
  • ‑nghioldea
  • înghioldi
  • ‑nghioldi
  • înghioldise
  • ‑nghioldise
plural I (noi)
  • înghioldim
  • ‑nghioldim
(să)
  • înghioldim
  • ‑nghioldim
  • înghioldeam
  • ‑nghioldeam
  • înghioldirăm
  • ‑nghioldirăm
  • înghioldiserăm
  • ‑nghioldiserăm
  • înghioldisem
  • ‑nghioldisem
a II-a (voi)
  • înghioldiți
  • ‑nghioldiți
(să)
  • înghioldiți
  • ‑nghioldiți
  • înghioldeați
  • ‑nghioldeați
  • înghioldirăți
  • ‑nghioldirăți
  • înghioldiserăți
  • ‑nghioldiserăți
  • înghioldiseți
  • ‑nghioldiseți
a III-a (ei, ele)
  • înghioldesc
  • ‑nghioldesc
(să)
  • înghioldească
  • ‑nghioldească
  • înghioldeau
  • ‑nghioldeau
  • înghioldi
  • ‑nghioldi
  • înghioldiseră
  • ‑nghioldiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înghiontire înghioldire

etimologie:

  • vezi înghionti
    surse: DEX '09 DEX '98

înghionti înghiontire înghioldi înghioldire

  • 1. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti.
    exemple
    • Îl înghionti pe omul de lîngă el. DUMITRIU, N. 93.
      surse: DLRLC
    • Străpunseră gloata înghiontindu-se și dînd din coate. DUMITRIU, B. F. 111.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + ghionti
    surse: DEX '09 DEX '98