2 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNFURNICÁ, pers. 3 înfurnícă, vb. I. Tranz. impers. (Pop.) A fi cuprins de furnicături, de fiori, a simți înțepături pe piele. – În + furnică.

înfurnica vtrm [At: ȚICHINDEAL, F. 17/22 / Pzi: 3 înfurni / E: în- + furnică] 1-2 (D. piele) (A face să fie sau) a fi cuprins de furnicături.

ÎNFURNICÁ, pers. 3 înfurnícă, vb. I. Tranz. impers. A fi cuprins de furnicături, de fiori, a simți înțepături pe piele. – În + furnică.

înfurnicà v. a se înfiora de frică: mi se înfurnică pielea când aud de ele PANN. [v. furnicà].

furníc, a v. intr. (lat. formico, -áre; it. formicare, vfr. formier, nfr. fourmiller, sp. hormigar, pg. fornigar). Foĭesc, mișun: Jidaniĭ furnică pe la bariere, furnică tîrgu de Jidanĭ. Fig. Abund: această carte furnică de greșelĭ, greșelile furmică pin această carte. Am mîncărime pe supt pele (ca la simptomele frugurilor, la electrizare, la frică ș. a.): îmĭ furnică picĭoarele. A te furnica (saŭ înfurnica) v. refl. impers. Simt furnicăturĭ: mă furnică pin picĭoare, pe supt pele.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înfurnicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înfurnícă

înfurnicá vb., ind. prez. 3 sg. înfurnícă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNFURNICÁ vb. v. furnica.

Intrare: înfurnicat
înfurnicat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înfurnicat
  • ‑nfurnicat
  • înfurnicatul
  • înfurnicatu‑
  • ‑nfurnicatul
  • ‑nfurnicatu‑
  • înfurnica
  • ‑nfurnica
  • înfurnicata
  • ‑nfurnicata
plural
  • înfurnicați
  • ‑nfurnicați
  • înfurnicații
  • ‑nfurnicații
  • înfurnicate
  • ‑nfurnicate
  • înfurnicatele
  • ‑nfurnicatele
genitiv-dativ singular
  • înfurnicat
  • ‑nfurnicat
  • înfurnicatului
  • ‑nfurnicatului
  • înfurnicate
  • ‑nfurnicate
  • înfurnicatei
  • ‑nfurnicatei
plural
  • înfurnicați
  • ‑nfurnicați
  • înfurnicaților
  • ‑nfurnicaților
  • înfurnicate
  • ‑nfurnicate
  • înfurnicatelor
  • ‑nfurnicatelor
vocativ singular
plural
înfurnicare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înfurnicare
  • ‑nfurnicare
  • înfurnicarea
  • ‑nfurnicarea
plural
  • înfurnicări
  • ‑nfurnicări
  • înfurnicările
  • ‑nfurnicările
genitiv-dativ singular
  • înfurnicări
  • ‑nfurnicări
  • înfurnicării
  • ‑nfurnicării
plural
  • înfurnicări
  • ‑nfurnicări
  • înfurnicărilor
  • ‑nfurnicărilor
vocativ singular
plural
Intrare: înfurnica
verb (VT10)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfurnica
  • ‑nfurnica
  • înfurnicare
  • ‑nfurnicare
  • înfurnicat
  • ‑nfurnicat
  • înfurnicatu‑
  • ‑nfurnicatu‑
  • înfurnicând
  • ‑nfurnicând
  • înfurnicându‑
  • ‑nfurnicându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • înfurni
  • ‑nfurni
(să)
  • înfurnice
  • ‑nfurnice
  • înfurnica
  • ‑nfurnica
  • înfurnică
  • ‑nfurnică
  • înfurnicase
  • ‑nfurnicase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • înfurni
  • ‑nfurni
(să)
  • înfurnice
  • ‑nfurnice
  • înfurnicau
  • ‑nfurnicau
  • înfurnica
  • ‑nfurnica
  • înfurnicaseră
  • ‑nfurnicaseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)