2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNFULECÁRE s. f. Acțiunea de a înfuleca.V. înfuleca.

înfulecare sf [At: DA ms / V: ~lic~ / Pl: ~cări / E: înfuleca] (Rar) 1 Mâncat1 lacom și repede Si: înfulecat1 (1). 2 (Reg) Ridicare în vederea transportului a unor obiecte grele Si: înfulecat1 (2). 3 (Reg) Suflecare a unei haine Si: înfulecat1 (3). 4 (Reg) Încărcare. 5 (Reg) Clădire.

ÎNFULECÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a înfuleca.V. înfuleca.

ÎNFULECÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a înfuleca.

ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare.

ÎNFULICÁ vb. I v. înfuleca.

înfuleca vt [At: CREANGĂ, P. 261 / V: ~lica / Pzi: înfulec / E: ml *infollicare] 1 (D. animale, irn d. oameni) A mânca lacom și repede Si: (înv) a înfuli. 2 (Reg) A ridica pentru a transporta ceva greu. 3 (Reg) A încărca. 4 (Reg) A clădi. 5 (Reg; d. haine) A sufleca.

ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. (Fam.) A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare.

ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I Tranz. (Familiar) A mînca repede și cu lăcomie, a se îndopa, a înghiți pe nerăsuflate, a îmbuca zgomotos și lacom. Copiii, intimidați, se supravegheau să nu înfulice hartane prea mari. C. PETRESCU, A. 292. ◊ Fig. Iacătă, rîul înjură și latră. Cînd vin apele mari se azvîrle și mușcă: Înfulecă holda și focu din vatră. DEȘLIU, G. 25. ◊ Absol. V-a privit în timp ce-nfulecați cu gurile mînjite de zahărul gogoșilor. PAS, Z. I 76. – Variantă: înfulicá (VLAHUȚĂ, O. A. 386, CREANGĂ, P. 261) vb. I.

A ÎNFULECÁ înfúlec tranz. pop. A mânca repede și cu lăcomie (înghițind fără a mesteca). /<lat. infollicare

înfulicà v. Mold. a înghiți cu lăcomie (de vite când scapă la strânsură și ironic despre oameni): mi ți le-a înfulicat CR. [Lat. FOLLICARE (lit. a băga în foale)].

înfúlic, a v. tr. (d. foale, stomah, orĭ d. lat. infoilicare). Est. Fam. Înghit cu lăcomie. Rar. Apuc mult, car în mare cantitate. – Și înfulesc (N. R. R. 1, 225, și Pușc.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înfulecáre s. f., g.-d. art. înfulecắrii

înfulecáre s. f., g.-d. art. înfulecării

înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă

înfulecá vb., ind. prez. 1 sg. înfúlec, 3 sg. și pl. înfúlecă; ger. înfulecând

înfuleca (ind. prez. 3 sg. și pl. înfulecă)

arată toate definițiile

Intrare: înfulecare
înfulecare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înfulecare
  • ‑nfulecare
  • înfulecarea
  • ‑nfulecarea
plural
  • înfulecări
  • ‑nfulecări
  • înfulecările
  • ‑nfulecările
genitiv-dativ singular
  • înfulecări
  • ‑nfulecări
  • înfulecării
  • ‑nfulecării
plural
  • înfulecări
  • ‑nfulecări
  • înfulecărilor
  • ‑nfulecărilor
vocativ singular
plural
înfulicare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înfulicare
  • ‑nfulicare
  • înfulicarea
  • ‑nfulicarea
plural
  • înfulicări
  • ‑nfulicări
  • înfulicările
  • ‑nfulicările
genitiv-dativ singular
  • înfulicări
  • ‑nfulicări
  • înfulicării
  • ‑nfulicării
plural
  • înfulicări
  • ‑nfulicări
  • înfulicărilor
  • ‑nfulicărilor
vocativ singular
plural
Intrare: înfuleca
verb (VT14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfuleca
  • ‑nfuleca
  • înfulecare
  • ‑nfulecare
  • înfulecat
  • ‑nfulecat
  • înfulecatu‑
  • ‑nfulecatu‑
  • înfulecând
  • ‑nfulecând
  • înfulecându‑
  • ‑nfulecându‑
singular plural
  • înfulecă
  • ‑nfulecă
  • înfulecați
  • ‑nfulecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfulec
  • ‑nfulec
(să)
  • înfulec
  • ‑nfulec
  • înfulecam
  • ‑nfulecam
  • înfulecai
  • ‑nfulecai
  • înfulecasem
  • ‑nfulecasem
a II-a (tu)
  • înfuleci
  • ‑nfuleci
(să)
  • înfuleci
  • ‑nfuleci
  • înfulecai
  • ‑nfulecai
  • înfulecași
  • ‑nfulecași
  • înfulecaseși
  • ‑nfulecaseși
a III-a (el, ea)
  • înfulecă
  • ‑nfulecă
(să)
  • înfulece
  • ‑nfulece
  • înfuleca
  • ‑nfuleca
  • înfulecă
  • ‑nfulecă
  • înfulecase
  • ‑nfulecase
plural I (noi)
  • înfulecăm
  • ‑nfulecăm
(să)
  • înfulecăm
  • ‑nfulecăm
  • înfulecam
  • ‑nfulecam
  • înfulecarăm
  • ‑nfulecarăm
  • înfulecaserăm
  • ‑nfulecaserăm
  • înfulecasem
  • ‑nfulecasem
a II-a (voi)
  • înfulecați
  • ‑nfulecați
(să)
  • înfulecați
  • ‑nfulecați
  • înfulecați
  • ‑nfulecați
  • înfulecarăți
  • ‑nfulecarăți
  • înfulecaserăți
  • ‑nfulecaserăți
  • înfulecaseți
  • ‑nfulecaseți
a III-a (ei, ele)
  • înfulecă
  • ‑nfulecă
(să)
  • înfulece
  • ‑nfulece
  • înfulecau
  • ‑nfulecau
  • înfuleca
  • ‑nfuleca
  • înfulecaseră
  • ‑nfulecaseră
verb (VT14)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfulica
  • ‑nfulica
  • înfulicare
  • ‑nfulicare
  • înfulicat
  • ‑nfulicat
  • înfulicatu‑
  • ‑nfulicatu‑
  • înfulicând
  • ‑nfulicând
  • înfulicându‑
  • ‑nfulicându‑
singular plural
  • înfulică
  • ‑nfulică
  • înfulicați
  • ‑nfulicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfulic
  • ‑nfulic
(să)
  • înfulic
  • ‑nfulic
  • înfulicam
  • ‑nfulicam
  • înfulicai
  • ‑nfulicai
  • înfulicasem
  • ‑nfulicasem
a II-a (tu)
  • înfulici
  • ‑nfulici
(să)
  • înfulici
  • ‑nfulici
  • înfulicai
  • ‑nfulicai
  • înfulicași
  • ‑nfulicași
  • înfulicaseși
  • ‑nfulicaseși
a III-a (el, ea)
  • înfulică
  • ‑nfulică
(să)
  • înfulice
  • ‑nfulice
  • înfulica
  • ‑nfulica
  • înfulică
  • ‑nfulică
  • înfulicase
  • ‑nfulicase
plural I (noi)
  • înfulicăm
  • ‑nfulicăm
(să)
  • înfulicăm
  • ‑nfulicăm
  • înfulicam
  • ‑nfulicam
  • înfulicarăm
  • ‑nfulicarăm
  • înfulicaserăm
  • ‑nfulicaserăm
  • înfulicasem
  • ‑nfulicasem
a II-a (voi)
  • înfulicați
  • ‑nfulicați
(să)
  • înfulicați
  • ‑nfulicați
  • înfulicați
  • ‑nfulicați
  • înfulicarăți
  • ‑nfulicarăți
  • înfulicaserăți
  • ‑nfulicaserăți
  • înfulicaseți
  • ‑nfulicaseți
a III-a (ei, ele)
  • înfulică
  • ‑nfulică
(să)
  • înfulice
  • ‑nfulice
  • înfulicau
  • ‑nfulicau
  • înfulica
  • ‑nfulica
  • înfulicaseră
  • ‑nfulicaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înfulecare înfulicare

  • 1. Acțiunea de a înfuleca.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • vezi înfuleca
    surse: DEX '09 DEX '98

înfuleca înfulecare înfulica înfulicare

  • 1. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: mânca îmbuca attach_file 3 exemple
    exemple
    • Copiii, intimidați, se supravegheau să nu înfulice hartane prea mari. C. PETRESCU, A. 292.
      surse: DLRLC
    • figurat Iacătă, rîul înjură și latră. Cînd vin apele mari se azvîrle și mușcă: Înfulecă holda și focu din vatră. DEȘLIU, G. 25.
      surse: DLRLC
    • absolut V-a privit în timp ce-nfulecați cu gurile mînjite de zahărul gogoșilor. PAS, Z. I 76.
      surse: DLRLC

etimologie: