2 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNFEUDÁRE, înfeudări, s. f. Acțiunea de a (se) înfeuda și rezultatul ei; supunere, robire. [Pr.: -fe-u-] – V. înfeuda.

înfeudare sf [At: MAIORESCU, D. II, 146 / P: ~fe-u~ / V: ~feod~ / Pl: ~dări / E: înfeuda] 1 Acordare cuiva a unui bun ca feudă. 2 (Fig) Aderare totală la principiile unei direcții sau ale unui conducător, precum vasalul era angajat față de suzeran. 3 Subordonare totală față de cineva. 4 (Pex) Supunere.

ÎNFEUDÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfeuda și rezultatul ei; supunere, robire. [Pr.: -fe-u-] – V. înfeuda.

ÎNFEUDÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înfeuda și rezultatul ei; supunere, subjugare, înrobire, încătușare. Politica de înfeudare a țării trusturilor imperialiste, și de pregătire a războiului antisovietic a provocat grele suferințe maselor populare din țara noastră. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2586. – Pronunțat: -fe-u-.

ÎNFEUDÁRE s.f. Acțiunea de a (se) înfeuda și rezultatul ei; supunere, robie. [< înfeuda].

ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.

înfeuda [At: DA / P: ~fe-u~ / V: ~feoda / Pzi: ~dez / E: fr inféoder, it infeudare] 1 vt A da cuiva un bun ca feudă. 2-3 vtr (Fig) A adera cu totul la principiile unei direcții sau ale unui conducător, precum vasalul se angaja față de suzeranul său. 4 vt A supune. 5 vr A se subordona întru totul unei persoane.

ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a subjuga, a înrobi, a încătușa. ♦ Refl. (Construit cu dativul) A se integra cu totul într-o activitate dăunătoare, a recunoaște o supremație, a se lăsa subjugat, a-și pierde libertatea de acțiune. Dușmanul de clasă... s-a înfeudat din ce în ce mai complet serviciilor secrete străine. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 120, 11/1. – Pronunțat: -fe-u-.

ÎNFEUDÁ vb. I. tr. (Ist.) A da cuiva un bun ca feudă. ♦ tr., refl. A (se) supune, a (se) robi. [Pron. -fe-u-. / cf. fr. inféoder].

ÎNFEUDÁ vb. I. tr. a da cuiva un bun ca feudă. II. tr., refl. a (se) înrobi. (< fr. inféoder, lat. infeodare)

A SE ÎNFEUDÁ ~éz intranz. A se pune în dependență totală față de cineva, pierzându-și libertatea de acțiune; a se supune. /<fr. inféoder, lat. infeodare

A ÎNFEUDÁ ~éz tranz. (popoare, țări, teritorii) A lua în stăpânire; a face să piardă independența; a supune; a înrobi. /<fr. inféoder, lat. infeodare

*infeudéz v. tr. (fr. inféoder, it. infeudare. V. feud, feudal). Daŭ o moșie ca să fie ținută ca feud. V. refl. Mă daŭ în întregime: a te infeuda unuĭ partid.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înfeudáre (-fe-u-) s. f., g.-d. art. înfeudắrii; pl. înfeudắri

înfeudáre s. f. (sil. -fe-u-), g.-d. art. înfeudării; pl. înfeudări

înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudeáză

înfeudá vb. (sil. -fe-u-), ind. prez. 1 sg. înfeudéz, 3 sg. și pl. înfeudeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNFEUDÁRE s. v. aservire, înrobire, robie, robire, subjugare, supunere.

înfeudare s. v. ASERVIRE. ÎNROBIRE. ROBIE. ROBIRE. SUBJUGARE. SUPUNERE.

arată toate definițiile

Intrare: înfeudare
înfeudare substantiv feminin
  • silabație: în-fe-u- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înfeudare
  • ‑nfeudare
  • înfeudarea
  • ‑nfeudarea
plural
  • înfeudări
  • ‑nfeudări
  • înfeudările
  • ‑nfeudările
genitiv-dativ singular
  • înfeudări
  • ‑nfeudări
  • înfeudării
  • ‑nfeudării
plural
  • înfeudări
  • ‑nfeudări
  • înfeudărilor
  • ‑nfeudărilor
vocativ singular
plural
Intrare: înfeuda
  • silabație: în-fe-u-da info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfeuda
  • ‑nfeuda
  • înfeudare
  • ‑nfeudare
  • înfeudat
  • ‑nfeudat
  • înfeudatu‑
  • ‑nfeudatu‑
  • înfeudând
  • ‑nfeudând
  • înfeudându‑
  • ‑nfeudându‑
singular plural
  • înfeudea
  • ‑nfeudea
  • înfeudați
  • ‑nfeudați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfeudez
  • ‑nfeudez
(să)
  • înfeudez
  • ‑nfeudez
  • înfeudam
  • ‑nfeudam
  • înfeudai
  • ‑nfeudai
  • înfeudasem
  • ‑nfeudasem
a II-a (tu)
  • înfeudezi
  • ‑nfeudezi
(să)
  • înfeudezi
  • ‑nfeudezi
  • înfeudai
  • ‑nfeudai
  • înfeudași
  • ‑nfeudași
  • înfeudaseși
  • ‑nfeudaseși
a III-a (el, ea)
  • înfeudea
  • ‑nfeudea
(să)
  • înfeudeze
  • ‑nfeudeze
  • înfeuda
  • ‑nfeuda
  • înfeudă
  • ‑nfeudă
  • înfeudase
  • ‑nfeudase
plural I (noi)
  • înfeudăm
  • ‑nfeudăm
(să)
  • înfeudăm
  • ‑nfeudăm
  • înfeudam
  • ‑nfeudam
  • înfeudarăm
  • ‑nfeudarăm
  • înfeudaserăm
  • ‑nfeudaserăm
  • înfeudasem
  • ‑nfeudasem
a II-a (voi)
  • înfeudați
  • ‑nfeudați
(să)
  • înfeudați
  • ‑nfeudați
  • înfeudați
  • ‑nfeudați
  • înfeudarăți
  • ‑nfeudarăți
  • înfeudaserăți
  • ‑nfeudaserăți
  • înfeudaseți
  • ‑nfeudaseți
a III-a (ei, ele)
  • înfeudea
  • ‑nfeudea
(să)
  • înfeudeze
  • ‑nfeudeze
  • înfeudau
  • ‑nfeudau
  • înfeuda
  • ‑nfeuda
  • înfeudaseră
  • ‑nfeudaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înfeudare

etimologie:

  • vezi înfeuda
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

înfeuda înfeudare

etimologie: