2 intrări

5 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înfărmat, ~ă a [At: ANON. CAR. / Pl: ~ați, ~e / E: înfărma] (Înv; Ban) 1 Împodobit2. 2 Prins2.

înfărma vt [At: ANON. CAR. / Pzi: înfărm / E: nct] (Înv; Ban) 1 A împodobi. 2 A apuca ceva.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

înfărmá (-m, -át), vb.1. (Înv., rar) A îmbrăca, a împodobi. – 2. A apuca, a prinde. Origine incertă. Pare der. din lat. formāre, cf. făr(î)ma. Sensul originar ar fi, în acest caz, „a înfășura”, cf. sp. componer „a forma” și „a împodobi, a înfrumuseța”; însă cel de al doilea sens este mai puțin clar. După Capidan, Dacor., III, 758; Drăganu, Dacor., VII, 134; Giuglea, Dacor., X, 58; și DAR, din lat. in-firmāre „a întări”, cu evoluție semantică la „a apuca strîns, a înhăța”, care pare mai puțin probabil. Cuvînt rar, se folosește numai în Banat. Dacă ipoteza noastră este corectă, este dublet al lui înforma, vb. (în Timoc, a îmbrăca, a împodobi); de la înforma, vb. (a forma, a constitui, a compune), cuvînt vechi, din sec. XVIII, din lat. informare, cu der. înv. informăluire, s. f. (informare); și informa, vb., din fr. informer.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

înfărmát, înfărmátă, adj. (reg., înv.) 1. împodobit. 2. apucat, prins.

înfărmá vb. I (reg., înv.) 1. a îmbrăca, a împodobi. 2. a pune mâna pe ceva; a apuca, a prinde.

Intrare: înfărmat
înfărmat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înfărmat
  • ‑nfărmat
  • înfărmatul
  • înfărmatu‑
  • ‑nfărmatul
  • ‑nfărmatu‑
  • înfărma
  • ‑nfărma
  • înfărmata
  • ‑nfărmata
plural
  • înfărmați
  • ‑nfărmați
  • înfărmații
  • ‑nfărmații
  • înfărmate
  • ‑nfărmate
  • înfărmatele
  • ‑nfărmatele
genitiv-dativ singular
  • înfărmat
  • ‑nfărmat
  • înfărmatului
  • ‑nfărmatului
  • înfărmate
  • ‑nfărmate
  • înfărmatei
  • ‑nfărmatei
plural
  • înfărmați
  • ‑nfărmați
  • înfărmaților
  • ‑nfărmaților
  • înfărmate
  • ‑nfărmate
  • înfărmatelor
  • ‑nfărmatelor
vocativ singular
plural
Intrare: înfărma
verb (VT22)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfărma
  • ‑nfărma
  • înfărmare
  • ‑nfărmare
  • înfărmat
  • ‑nfărmat
  • înfărmatu‑
  • ‑nfărmatu‑
  • înfărmând
  • ‑nfărmând
  • înfărmându‑
  • ‑nfărmându‑
singular plural
  • înfarmă
  • ‑nfarmă
  • înfărmați
  • ‑nfărmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfărm
  • ‑nfărm
(să)
  • înfărm
  • ‑nfărm
  • înfărmam
  • ‑nfărmam
  • înfărmai
  • ‑nfărmai
  • înfărmasem
  • ‑nfărmasem
a II-a (tu)
  • înfărmi
  • ‑nfărmi
(să)
  • înfărmi
  • ‑nfărmi
  • înfărmai
  • ‑nfărmai
  • înfărmași
  • ‑nfărmași
  • înfărmaseși
  • ‑nfărmaseși
a III-a (el, ea)
  • înfarmă
  • ‑nfarmă
(să)
  • înfarme
  • ‑nfarme
  • înfărme
  • ‑nfărme
  • înfărma
  • ‑nfărma
  • înfărmă
  • ‑nfărmă
  • înfărmase
  • ‑nfărmase
plural I (noi)
  • înfărmăm
  • ‑nfărmăm
(să)
  • înfărmăm
  • ‑nfărmăm
  • înfărmam
  • ‑nfărmam
  • înfărmarăm
  • ‑nfărmarăm
  • înfărmaserăm
  • ‑nfărmaserăm
  • înfărmasem
  • ‑nfărmasem
a II-a (voi)
  • înfărmați
  • ‑nfărmați
(să)
  • înfărmați
  • ‑nfărmați
  • înfărmați
  • ‑nfărmați
  • înfărmarăți
  • ‑nfărmarăți
  • înfărmaserăți
  • ‑nfărmaserăți
  • înfărmaseți
  • ‑nfărmaseți
a III-a (ei, ele)
  • înfarmă
  • ‑nfarmă
(să)
  • înfarme
  • ‑nfarme
  • înfărme
  • ‑nfărme
  • înfărmau
  • ‑nfărmau
  • înfărma
  • ‑nfărma
  • înfărmaseră
  • ‑nfărmaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)