îndreptar sn [At: DA / Pl: ~re / E: în- + dreptar] Colecție de norme, reguli și practici pentru un anumit domeniu.

ÎNDREPTAR, îndreptare, s. n. Lucrare care dă îndrumări (într-un anumit domeniu); călăuză. Îndreptar ortografic. ▭ Cunoașterea principiilor de proiectare ale arhitecturii sovietice în domeniul construcțiilor agricole constituie un ajutor eficace și un îndreptar sigur în activitatea de proiectare a Stațiunilor de mașini și tractoare din țara noastră. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 379, 5/2.

ÎNDREPTAR ~e n. Carte ce cuprinde o colecție de norme, reguli și recomandări practice într-un anumit domeniu; călăuză; ghid; îndrumar. ~ ortoepic. /a îndrepta + suf. ~ar

îndreptár și dreptár n., pl. e (d. drept, îndrept). Echer saŭ riglă de meseriaș. Șurub regulator p. ca o mașină să meargă maĭ răpede saŭ maĭ încet. Fig. Normă, canon, regulă de vĭață. Cod, pravilă, carte care arată legile uneĭ științe: această carte e îndreptaru limbiĭ româneștĭ. – Vechĭ dereptar. V. colțar și cumpănă.

îndreptar s. n., pl. îndreptare

îndreptar s. n., pl. îndreptare

îndreptar s. n., pl. îndreptare

ÎNDREPTAR s. 1. v. ghid. 2. v. normativ.

ÎNDREPTAR s. 1. călăuză, ghid, îndrumar, îndrumător, (livr.) vademecum, (înv.) praveț. (Un ~ pentru scrierea corectă.) 2. normativ, (înv.) regulativ. (~ tehnic.)

ÎNDREPTAR s. n. (< în + dreptar < drept + suf. -ar): lucrare care dă îndrumări într-un anumit domeniu; călăuză. ◊ ~ ortoepic, ortografic și de punctuație: î. de pronunțare și de scriere corectă a cuvintelor, a propozițiilor și a frazelor dintr-o limbă, în spiritul normelor limbii literare actuale.