îndreptățit, ~ă a [At: SAHIA, N. 30 / Pl: ~iți, ~e / E: îndreptăți] 1 Care are dreptul la ceva. 2 Care este autorizat la ceva Si: îndrituit. 3 Justificat.

ÎNDREPTĂȚIT, -Ă, îndreptățiți, -te, adj. (De obicei urmat de determinări introduse prin «la» sau «să») Care are dreptul la ceva, căruia i se permite ceva, care este autorizat să...; justificat. Ești poate cel mai îndreptățit să te amesteci în afacerea aceasta. SAHIA, N. 39. Mă găsii îndreptățit, după ce-mi sfîrșii treaba, să mă primblu. HOGAȘ, M. N. 168. Au găsit dorința lor îndreptățită. SBIERA, P. 264.

îndreptăți vt [At: AMIRAS, ap. LET. III, 111/16 / Pzi: ~țesc / E: în- + dreptate] 1 A da cuiva dreptul la ceva Si: a autoriza, (înv) a îndreptai, a îndritui. 2 A justifica ceva. 3 A face dreptate. 4 (Rar) A declara nevinovăția cuiva.

ÎNDREPTĂȚI, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva, a justifica (ceva), a autoriza. Boala de care suferă îl îndreptățește la un concediu medical. ▭ Nu numai că umblați să-i cocoloșiți pe ucigași, ci sînteți la un pas de a le îndreptăți fapta. CAMIL PETRESCU, O. II 496. De altmintrelea [omul] își îndreptățea pe deplin numele-i, tot așa de zburlit ca și dînsul. HOGAȘ, DR. II 5.

A ÎNDREPTĂȚI ~esc tranz. 1) A face să fie în drept de a realiza ceva; a autoriza. 2) (acțiuni, opinii etc.) A considera ca just, legitim; a justifica; a motiva. ~ o faptă. 3) (persoane) A considera nevinovat; a dezvinovăți; a dezvinui; a disculpa; a justifica. /în + dreptate

îndreptățì v. 1. a da dreptate, a justifica; 2. a da dreptul, a autoriza.

îndreptățésc v. tr. (d. dreptate). Daŭ drept, autorizez: sărăcia nu te îndreptățește să furĭ.

îndreptăți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățesc, 3 sg. îndreptățește, imperf. 1 îndreptățeam; conj. prez. 1 sg. să îndreptățesc, 3 să îndreptățească

îndreptăți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățesc, imperf. 3 sg. îndreptățea; conj. prez. 3 să îndreptățească

îndreptăți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățesc, imperf. 3 sg. îndreptățea; conj. prez. 3 sg. și pl. îndreptățească

ÎNDREPTĂȚIT adj. 1. v. fundamentat. 2. drept, just, legitim. (O cerere ~.) 3. v. chemat. 4. v. autorizat.

ÎNDREPTĂȚIT adj. 1. fundamentat, întemeiat, just, justificat, legitim, logic, motivat, serios, temeinic, (livr.) îndrituit, (fig.) binecuvîntat. (Un motiv ~.) 2. drept, just, legitim. (O cerere ~.) 3. chemat, competent, (înv.) volnic. (Nu este el ~ să ne dea lecții.)

Îndreptățit ≠ neîndreptățit

ÎNDREPTĂȚI vb. v. apăra, dezvinovăți, disculpa, justifica, scuza.

ÎNDREPTĂȚI vb. 1. v. justifica. 2. a autoriza, a îngădui, a justifica, a permite, (livr.) a îndritui, (înv. fig.) a întemeia. (Această împrejurare ne ~ să tragem unele concluzii.)

îndreptăți vb. v. APĂRA. DEZVINOVĂȚI. DISCULPA. JUSTIFICA. SCUZA.

ÎNDREPTĂȚI vb. 1. a justifica, a motiva, (livr.) a legitima. (Toate acestea ~ hotărîrea lui.) 2. a autoriza, a îngădui, a justifica, a permite, (livr.) a îndritui, (înv. fig.) a întemeia. (Această împrejurare ne ~ să tragem unele concluzii.)

A îndreptăți ≠ a acuza, a învinui

A (se) îndreptăți ≠ a (se) învinovăți, a (se) învinui, a nedreptăți