2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNDRĂCÍRE s. f. Stare de (extremă) iritare; furie. – V. îndrăci.

îndrăcire sf [At: MAG. IST. V, 183/24 / Pl: ~ri / E: îndrăci] (Rar) 1 Stare de iritare extremă Si: îndrăcit1 (1), furie. 2 Nebunie. 3 Înrăire. 4 (Rar) Epilepsie. 5 Posedare a unei persoane de către demoni Si: îndrăcit1 (5).

ÎNDRĂCÍRE s. f. (Rar) Stare de (extremă) iritare; furie. – V. îndrăci.

ÎNDRĂCÍRE s. f. (Rar) Nebunie, furie, stare de (extremă) iritare.

ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.

ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înfuria, a (se) înrăi. – În + drac.

îndrăci vtr [At: COD. VOR. 80/8 / Pzi: ~cesc / E: în- + drac] 1 vr (înv; d. oameni) A fi posedat de demoni. 2 vr A înnebuni. 3-4 vtr A (se) înfuria. 5-6 vr (Spc) A fi bolnav (de epilepsie sau) de somnambulism Cf lunatic. 7-8 vtr (Fig) A (se) înrăi. 9 vt (D. demoni) A chinui un om. 10 vt (Fig) A face pe cineva activ.

ÎNDRĂCÍ, îndrăcesc, vb. IV. Refl. (Despre persoane) A se înfuria, a se face rău (de mînie, de ciudă etc.). Ba încă face și-o apăraie prin casă, de s-a îndrăcit de ciudă hîrca de la bucătărie. CREANGĂ, P. 66. Apoi, mări, se-ndrăcea Colea-n vale se ducea, O falangă-n drum scotea Pe drumeți pe toți bătea. ALECSANDRI, P. P. 129. ◊ Fig. Lupta are să se îndrăcească zi cu zi... pentru că nici dușmanul nu-și lasă ușor pămîntul de sub picioare. CAMILAR, TEM. 11.

A SE ÎNDRĂCÍ mă ~ésc intranz. A deveni al dracului (de rău); a se înrăi din cale afară. /în + drac

A ÎNDRĂCÍ ~ésc tranz. A face să se îndrăcească. /în + drac

îndrăcì v. 1. a se face drac, a fi al dracului; 2. fig. a se înfuria.

îndrăcésc v. tr. Fam. Fac răŭ ca dracu: această vorbă l-a îndrăcit. V. refl. Mă înfuriĭ grozav: ferește-te, că s’a îndrăcit! – Vechĭ mă drăcesc, înebunesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îndrăcíre s. f., g.-d. art. îndrăcírii

îndrăcíre s. f., g.-d. art. îndrăcírii

îndrăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 îndrăceáscă

îndrăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăcésc, imperf. 3 sg. îndrăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndrăceáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNDRĂCÍRE s. v. furie, înverșunare, mânie.

îndrăcire s. v. FURIE. ÎNVERȘUNARE. MÎNIE.

ÎNDRĂCÍ vb. v. înfuria, înrăi, mânia.

îndrăci vb. v. ÎNFURIA. ÎNRĂI. MÎNIA.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

îndrăcí, îndrăcesc vb. IV. 1. Refl. (Înv.) A fi posedat de demoni, a fi chinuit de draci; p. ext. a înnebuni. 2. Refl. și tranz. a (se) înfuria, a (se) înrăi. – Din pref. în- + drac.

Intrare: îndrăcire
îndrăcire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndrăcire
  • ‑ndrăcire
  • îndrăcirea
  • ‑ndrăcirea
plural
  • îndrăciri
  • ‑ndrăciri
  • îndrăcirile
  • ‑ndrăcirile
genitiv-dativ singular
  • îndrăciri
  • ‑ndrăciri
  • îndrăcirii
  • ‑ndrăcirii
plural
  • îndrăciri
  • ‑ndrăciri
  • îndrăcirilor
  • ‑ndrăcirilor
vocativ singular
plural
Intrare: îndrăci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îndrăci
  • ‑ndrăci
  • îndrăcire
  • ‑ndrăcire
  • îndrăcit
  • ‑ndrăcit
  • îndrăcitu‑
  • ‑ndrăcitu‑
  • îndrăcind
  • ‑ndrăcind
  • îndrăcindu‑
  • ‑ndrăcindu‑
singular plural
  • îndrăcește
  • ‑ndrăcește
  • îndrăciți
  • ‑ndrăciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îndrăcesc
  • ‑ndrăcesc
(să)
  • îndrăcesc
  • ‑ndrăcesc
  • îndrăceam
  • ‑ndrăceam
  • îndrăcii
  • ‑ndrăcii
  • îndrăcisem
  • ‑ndrăcisem
a II-a (tu)
  • îndrăcești
  • ‑ndrăcești
(să)
  • îndrăcești
  • ‑ndrăcești
  • îndrăceai
  • ‑ndrăceai
  • îndrăciși
  • ‑ndrăciși
  • îndrăciseși
  • ‑ndrăciseși
a III-a (el, ea)
  • îndrăcește
  • ‑ndrăcește
(să)
  • îndrăcească
  • ‑ndrăcească
  • îndrăcea
  • ‑ndrăcea
  • îndrăci
  • ‑ndrăci
  • îndrăcise
  • ‑ndrăcise
plural I (noi)
  • îndrăcim
  • ‑ndrăcim
(să)
  • îndrăcim
  • ‑ndrăcim
  • îndrăceam
  • ‑ndrăceam
  • îndrăcirăm
  • ‑ndrăcirăm
  • îndrăciserăm
  • ‑ndrăciserăm
  • îndrăcisem
  • ‑ndrăcisem
a II-a (voi)
  • îndrăciți
  • ‑ndrăciți
(să)
  • îndrăciți
  • ‑ndrăciți
  • îndrăceați
  • ‑ndrăceați
  • îndrăcirăți
  • ‑ndrăcirăți
  • îndrăciserăți
  • ‑ndrăciserăți
  • îndrăciseți
  • ‑ndrăciseți
a III-a (ei, ele)
  • îndrăcesc
  • ‑ndrăcesc
(să)
  • îndrăcească
  • ‑ndrăcească
  • îndrăceau
  • ‑ndrăceau
  • îndrăci
  • ‑ndrăci
  • îndrăciseră
  • ‑ndrăciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îndrăcire

etimologie:

  • vezi îndrăci
    surse: DEX '98 DEX '09

îndrăci îndrăcire îndrăcit

  • 1. A (se) înfuria, a (se) înrăi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: mânia înfuria înrăi attach_file 3 exemple
    exemple
    • Ba încă face și-o apăraie prin casă, de s-a îndrăcit de ciudă hîrca de la bucătărie. CREANGĂ, P. 66.
      surse: DLRLC
    • Apoi, mări, se-ndrăcea Colea-n vale se ducea, O falangă-n drum scotea Pe drumeți pe toți bătea. ALECSANDRI, P. P. 129.
      surse: DLRLC
    • figurat Lupta are să se îndrăcească zi cu zi... pentru că nici dușmanul nu-și lasă ușor pămîntul de sub picioare. CAMILAR, TEM. 11.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + drac
    surse: DEX '98 DEX '09