10 definiții pentru îndemâna


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână.

ÎNDEMÂNÁ, îndemânez, vb. I. Refl. (Înv.) A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni. – V. îndemână.

îndemâna [At: CANTEMIR, HR. 342 / V: ~dămăna, ~dăm~, ~măna / Pzi: ~nez / E: îndemână] (Înv) 1 vt A facilita. 2 vt A ajuta. 3 vt A încuraja. 4-5 vtr A (se) împrumuta. 6 vri A avea încredere în cineva Si: a se bizui. 7 vr A se ivi o ocazie. 8 vr A fi în stare să facă un anumit lucru. 9 vr (Nob) A se pune pe lucru.

A ÎNDEMÂNÁ îndemân tranz. A veni în ajutor cuiva. /Din îndemână

îndemânà v. a găsi ocaziunea: nu se îndemânau a-i sta în ajutor BĂLC.

ÎNDEMÎNÁ, îndemînez, vb. I. Refl. (Învechit) A fi în stare să facă un lucru, a putea face, a-i fi cuiva îndemînă să facă; a se înlesni. [Librarul] nu îmi cere încă banii; de aceea nu trebuie să-mi trimeți acum, ci cînd te vei îndemîna. KOGĂLNICEANU, S. 15.

îndemănéz și -înéz, a v. tr. (d. îndemînă). Vechĭ. Ajut. V. refl. A te îndemîna la un lucru, a începe un lucru, a te apuca să lucrezĭ. A se îndemîna, a veni la îndemînă, a se oferi: cînd se va îndemîna prileju. – Și îndăm-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!îndemâná2 (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se îndemâneáză

îndemâná vb., ind. prez. 1 sg. îndemân, 3 sg. și pl. îndemâneáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNDEMÂNÁ vb. v. ajuta, ajutora, ocroti, proteja, sprijini, susține.

îndemîna vb. v. AJUTA. AJUTORA. OCROTI. PROTEJA. SPRIJINI. SUSȚINE.

Intrare: îndemâna
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îndemâna
  • ‑ndemâna
  • îndemânare
  • ‑ndemânare
  • îndemânat
  • ‑ndemânat
  • îndemânatu‑
  • ‑ndemânatu‑
  • îndemânând
  • ‑ndemânând
  • îndemânându‑
  • ‑ndemânându‑
singular plural
  • îndemânea
  • ‑ndemânea
  • îndemânați
  • ‑ndemânați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îndemânez
  • ‑ndemânez
(să)
  • îndemânez
  • ‑ndemânez
  • îndemânam
  • ‑ndemânam
  • îndemânai
  • ‑ndemânai
  • îndemânasem
  • ‑ndemânasem
a II-a (tu)
  • îndemânezi
  • ‑ndemânezi
(să)
  • îndemânezi
  • ‑ndemânezi
  • îndemânai
  • ‑ndemânai
  • îndemânași
  • ‑ndemânași
  • îndemânaseși
  • ‑ndemânaseși
a III-a (el, ea)
  • îndemânea
  • ‑ndemânea
(să)
  • îndemâneze
  • ‑ndemâneze
  • îndemâna
  • ‑ndemâna
  • îndemână
  • ‑ndemână
  • îndemânase
  • ‑ndemânase
plural I (noi)
  • îndemânăm
  • ‑ndemânăm
(să)
  • îndemânăm
  • ‑ndemânăm
  • îndemânam
  • ‑ndemânam
  • îndemânarăm
  • ‑ndemânarăm
  • îndemânaserăm
  • ‑ndemânaserăm
  • îndemânasem
  • ‑ndemânasem
a II-a (voi)
  • îndemânați
  • ‑ndemânați
(să)
  • îndemânați
  • ‑ndemânați
  • îndemânați
  • ‑ndemânați
  • îndemânarăți
  • ‑ndemânarăți
  • îndemânaserăți
  • ‑ndemânaserăți
  • îndemânaseți
  • ‑ndemânaseți
a III-a (ei, ele)
  • îndemânea
  • ‑ndemânea
(să)
  • îndemâneze
  • ‑ndemâneze
  • îndemânau
  • ‑ndemânau
  • îndemâna
  • ‑ndemâna
  • îndemânaseră
  • ‑ndemânaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îndemâna îndemânare îndămânare

  • 1. învechit A fi în stare să facă un lucru, a-i fi la îndemână să facă ceva; a se înlesni.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: înlesni un exemplu
    exemple
    • [Librarul] nu îmi cere încă banii; de aceea nu trebuie să-mi trimeți acum, ci cînd te vei îndemîna. KOGĂLNICEANU, S. 15.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi îndemână
    surse: DEX '98 DEX '09