2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNDATINÁT, -Ă adj. v. îndătinat.

ÎNDATINÁT, -Ă adj. v. îndătinat.

ÎNDATINÁT, -Ă adj. v. îndătinat.

îndatinat, ~ă a vz îndătinat

ÎNDATINÁ vb. I v. îndătina.

ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

ÎNDĂTINÁT, -Ă, îndătinați, -te, adj. Care a devenit o datină; înrădăcinat. ♦ (Despre oameni) Deprins, obișnuit (cu ceva). [Var.: îndatinát, -ă adj.] – V. îndătina.

ÎNDĂTINÁT, -Ă, îndătinați, -te, adj. Care a devenit o datină; înrădăcinat. ♦ (Despre oameni) Deprins, obișnuit (cu ceva). [Var.: îndatinát, -ă adj.] – V. îndătina.

îndătina [At: MARIAN, NA. 85 / V: ~dat~ / Pzi: ~nez / E: în- + datină] 1 vt (Rar) A avea obiceiul de a... 2 vr (Rar) A se obișnui cu ceva. 3-4 vr (A fi sau) a deveni o datină.

îndătinat, ~ă a [At: STAMATI, D. / Pl: ~ați, ~e / E: îndătina] 1 (Reg) Deprins, obișnuit cu ceva. 2 Care a devenit o datină. 5 (Îe) A fi ~ să (sau ca) A fi obiceiul să...

ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Rar) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.

ÎNDĂTINÁ, îndătinez, vb. I. Refl. (Rar) A se obișnui, a se deprinde cu ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. (Atestat în forma îndatina) La noi, copiii de țărani, Moș Crăciun nu-ndatina să vină. BENIUC, V. 36. – Variantă: îndatiná vb. I.

ÎNDĂTINÁT, -Ă, îndătinați, -te, adj. (Despre persoane) Deprins, dedat, obișnuit (cu ceva). ♦ (Despre obiceiuri, acțiuni) Care a devenit o datină, s-a înrădăcinat, este comun, obișnuit. (Atestat în forma îndatinat) Cu-ai săi sfetnici de la curte craiul s-a pornit odată, Ca să facă p-o cîmpie o plimbare-ndatinată. COȘBUC, P. II 125. O imitațiune... a jocurilor îndatinate la elinii antici. ODOBESCU, S. I 479. – Variantă: îndatinát, -ă adj.

A SE ÎNDĂTINÁ pers. 3 se ~eáză intranz. A deveni datină. /în + datină

A ÎNDĂTINÁ ~éz tranz. 1) A face să se îndătineze. 2) rar (urmat de o propoziție completivă) A practica drept obicei; a obișnui. /în + datină

îndatinà v. a se deprinde, a se obișnui. [V. datină].

îndatinéz v. intr. (d. datină). Rar. Obișnuĭesc, am obiceĭ. V. refl. Mă obișnuĭesc, mă deprind.

îndătinéz (mă) v. refl. ob. la pers. III. Intru în datină, devin obiceĭ: mila s’a îndătinat pe la noĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îndătiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătineáză

îndătiná vb., ind. prez. 1 sg. îndătinéz, 3 sg. și pl. îndătineáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

arată toate definițiile

Intrare: îndătina
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îndătina
  • ‑ndătina
  • îndătinare
  • ‑ndătinare
  • îndătinat
  • ‑ndătinat
  • îndătinatu‑
  • ‑ndătinatu‑
  • îndătinând
  • ‑ndătinând
  • îndătinându‑
  • ‑ndătinându‑
singular plural
  • îndătinea
  • ‑ndătinea
  • îndătinați
  • ‑ndătinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îndătinez
  • ‑ndătinez
(să)
  • îndătinez
  • ‑ndătinez
  • îndătinam
  • ‑ndătinam
  • îndătinai
  • ‑ndătinai
  • îndătinasem
  • ‑ndătinasem
a II-a (tu)
  • îndătinezi
  • ‑ndătinezi
(să)
  • îndătinezi
  • ‑ndătinezi
  • îndătinai
  • ‑ndătinai
  • îndătinași
  • ‑ndătinași
  • îndătinaseși
  • ‑ndătinaseși
a III-a (el, ea)
  • îndătinea
  • ‑ndătinea
(să)
  • îndătineze
  • ‑ndătineze
  • îndătina
  • ‑ndătina
  • îndătină
  • ‑ndătină
  • îndătinase
  • ‑ndătinase
plural I (noi)
  • îndătinăm
  • ‑ndătinăm
(să)
  • îndătinăm
  • ‑ndătinăm
  • îndătinam
  • ‑ndătinam
  • îndătinarăm
  • ‑ndătinarăm
  • îndătinaserăm
  • ‑ndătinaserăm
  • îndătinasem
  • ‑ndătinasem
a II-a (voi)
  • îndătinați
  • ‑ndătinați
(să)
  • îndătinați
  • ‑ndătinați
  • îndătinați
  • ‑ndătinați
  • îndătinarăți
  • ‑ndătinarăți
  • îndătinaserăți
  • ‑ndătinaserăți
  • îndătinaseți
  • ‑ndătinaseți
a III-a (ei, ele)
  • îndătinea
  • ‑ndătinea
(să)
  • îndătineze
  • ‑ndătineze
  • îndătinau
  • ‑ndătinau
  • îndătina
  • ‑ndătina
  • îndătinaseră
  • ‑ndătinaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îndatina
  • ‑ndatina
  • îndatinare
  • ‑ndatinare
  • îndatinat
  • ‑ndatinat
  • îndatinatu‑
  • ‑ndatinatu‑
  • îndatinând
  • ‑ndatinând
  • îndatinându‑
  • ‑ndatinându‑
singular plural
  • îndatinea
  • ‑ndatinea
  • îndatinați
  • ‑ndatinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îndatinez
  • ‑ndatinez
(să)
  • îndatinez
  • ‑ndatinez
  • îndatinam
  • ‑ndatinam
  • îndatinai
  • ‑ndatinai
  • îndatinasem
  • ‑ndatinasem
a II-a (tu)
  • îndatinezi
  • ‑ndatinezi
(să)
  • îndatinezi
  • ‑ndatinezi
  • îndatinai
  • ‑ndatinai
  • îndatinași
  • ‑ndatinași
  • îndatinaseși
  • ‑ndatinaseși
a III-a (el, ea)
  • îndatinea
  • ‑ndatinea
(să)
  • îndatineze
  • ‑ndatineze
  • îndatina
  • ‑ndatina
  • îndatină
  • ‑ndatină
  • îndatinase
  • ‑ndatinase
plural I (noi)
  • îndatinăm
  • ‑ndatinăm
(să)
  • îndatinăm
  • ‑ndatinăm
  • îndatinam
  • ‑ndatinam
  • îndatinarăm
  • ‑ndatinarăm
  • îndatinaserăm
  • ‑ndatinaserăm
  • îndatinasem
  • ‑ndatinasem
a II-a (voi)
  • îndatinați
  • ‑ndatinați
(să)
  • îndatinați
  • ‑ndatinați
  • îndatinați
  • ‑ndatinați
  • îndatinarăți
  • ‑ndatinarăți
  • îndatinaserăți
  • ‑ndatinaserăți
  • îndatinaseți
  • ‑ndatinaseți
a III-a (ei, ele)
  • îndatinea
  • ‑ndatinea
(să)
  • îndatineze
  • ‑ndatineze
  • îndatinau
  • ‑ndatinau
  • îndatina
  • ‑ndatina
  • îndatinaseră
  • ‑ndatinaseră
Intrare: îndătinat
îndătinat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndătinat
  • ‑ndătinat
  • îndătinatul
  • îndătinatu‑
  • ‑ndătinatul
  • ‑ndătinatu‑
  • îndătina
  • ‑ndătina
  • îndătinata
  • ‑ndătinata
plural
  • îndătinați
  • ‑ndătinați
  • îndătinații
  • ‑ndătinații
  • îndătinate
  • ‑ndătinate
  • îndătinatele
  • ‑ndătinatele
genitiv-dativ singular
  • îndătinat
  • ‑ndătinat
  • îndătinatului
  • ‑ndătinatului
  • îndătinate
  • ‑ndătinate
  • îndătinatei
  • ‑ndătinatei
plural
  • îndătinați
  • ‑ndătinați
  • îndătinaților
  • ‑ndătinaților
  • îndătinate
  • ‑ndătinate
  • îndătinatelor
  • ‑ndătinatelor
vocativ singular
plural
îndatinat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndatinat
  • ‑ndatinat
  • îndatinatul
  • îndatinatu‑
  • ‑ndatinatul
  • ‑ndatinatu‑
  • îndatina
  • ‑ndatina
  • îndatinata
  • ‑ndatinata
plural
  • îndatinați
  • ‑ndatinați
  • îndatinații
  • ‑ndatinații
  • îndatinate
  • ‑ndatinate
  • îndatinatele
  • ‑ndatinatele
genitiv-dativ singular
  • îndatinat
  • ‑ndatinat
  • îndatinatului
  • ‑ndatinatului
  • îndatinate
  • ‑ndatinate
  • îndatinatei
  • ‑ndatinatei
plural
  • îndatinați
  • ‑ndatinați
  • îndatinaților
  • ‑ndatinaților
  • îndatinate
  • ‑ndatinate
  • îndatinatelor
  • ‑ndatinatelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îndătina îndătinat îndatina îndatinat

etimologie:

  • În + datină
    surse: DEX '98 DEX '09

îndătinat îndatinat

  • 1. Care a devenit o datină.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: înrădăcinat attach_file 2 exemple
    exemple
    • Cu-ai săi sfetnici de la curte craiul s-a pornit odată, Ca să facă p-o cîmpie o plimbare-ndatinată. COȘBUC, P. II 125.
      surse: DLRLC
    • O imitațiune... a jocurilor îndatinate la elinii antici. ODOBESCU, S. I 479.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (Despre oameni) Deprins, obișnuit (cu ceva).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: deprins obișnuit

etimologie:

  • vezi îndătina
    surse: DEX '98 DEX '09