2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna; p. ext. a persevera. – Din îndărătnic.

îndărătnici [At: BIBLIA (1688) 421 / V: ~răpnici, ~răptnici, ~deretnici / Pzi: ~cesc / E: îndărătnic] 1 vtf (Înv) A întoarce pe cineva de la ceva. 2 vt (Înv) A irita pe cineva. 3 vt (Înv) A trezi spiritul de contradicție. 4 vr (Înv) A se împotrivi. 5 vr (Pop) A stărui cu încăpățânare într-o atitudine Si: a se încăpățâna. 6 vr (Pop; pex) A persevera.

ÎNDĂRĂTNICÍ, îndărătnicesc, vb. IV. Refl. A se opune cu încăpățînare, a stărui cu îndărătnicie într-o atitudine; a se încăpățîna. Turmele, căzute în somnul fierbinte de după miezul nopții, se îndărătniceau în fața bîtelor. CAMILAR, T. 5. Cînd s-a duce Duca-vodă ca să ierte pe copila lui, are să afle că dumneaei, s-a răsgîndit; iar se îndărătnicește și iar nu mai vrea. SADOVEANU, Z. 302. Nu te-ndărătnici, bade Gavrile. ALECSANDRI, T. 1532. ◊ Tranz. Nu făcu nici o mișcare ca să nu se supere ori să îndărătnicească pe zîna a veni după el. ISPIRESCU, L. 35.

A SE ÎNDĂRĂTNICÍ mă ~ésc intranz. A stărui cu îndărătnicie într-o atitudine sau într-o acțiune (mai ales nesănătoasă); a se arăta îndărătnic; a se încăpățâna; a se ambiționa. /Din îndărătnic

îndărâtnicì v. a se împotrivi din încăpățânare.

îndărătnicésc v. tr. Fac îndărătnic. V. refl. Mă fac îndărătnic. – Vechĭ îndere-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!îndărătnicí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndărătnicéște, imperf. 3 sg. se îndărătniceá; conj. prez. 3 se îndărătniceáscă

îndărătnicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndărătnicésc, imperf. 3 sg. îndărătniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndărătniceáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNDĂRĂTNICÍ vb. 1. v. încăpățâna. 2. a se ambiționa, a se încăpățâna, a se îndârji, a persevera, a persista, a stărui. (Se ~ să susțină că...)

ÎNDĂRĂTNICI vb. 1. a se încăpățîna, (livr.) a se obstina, (pop.) a se nătîngi, (reg.) a se încîina. (Se ~ prostește.) 2. a se ambiționa, a se încăpățîna, a se îndîrji, a persevera, a persista, a stărui. (Se ~ să susțină că...)

Intrare: îndărâtnicire
îndărâtnicire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndărâtnicire
  • ‑ndărâtnicire
  • îndărâtnicirea
  • ‑ndărâtnicirea
plural
  • îndărâtniciri
  • ‑ndărâtniciri
  • îndărâtnicirile
  • ‑ndărâtnicirile
genitiv-dativ singular
  • îndărâtniciri
  • ‑ndărâtniciri
  • îndărâtnicirii
  • ‑ndărâtnicirii
plural
  • îndărâtniciri
  • ‑ndărâtniciri
  • îndărâtnicirilor
  • ‑ndărâtnicirilor
vocativ singular
plural
Intrare: îndărătnici
verb (V406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îndărătnici
  • ‑ndărătnici
  • îndărătnicire
  • ‑ndărătnicire
  • îndărătnicit
  • ‑ndărătnicit
  • îndărătnicitu‑
  • ‑ndărătnicitu‑
  • îndărătnicind
  • ‑ndărătnicind
  • îndărătnicindu‑
  • ‑ndărătnicindu‑
singular plural
  • îndărătnicește
  • ‑ndărătnicește
  • îndărătniciți
  • ‑ndărătniciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îndărătnicesc
  • ‑ndărătnicesc
(să)
  • îndărătnicesc
  • ‑ndărătnicesc
  • îndărătniceam
  • ‑ndărătniceam
  • îndărătnicii
  • ‑ndărătnicii
  • îndărătnicisem
  • ‑ndărătnicisem
a II-a (tu)
  • îndărătnicești
  • ‑ndărătnicești
(să)
  • îndărătnicești
  • ‑ndărătnicești
  • îndărătniceai
  • ‑ndărătniceai
  • îndărătniciși
  • ‑ndărătniciși
  • îndărătniciseși
  • ‑ndărătniciseși
a III-a (el, ea)
  • îndărătnicește
  • ‑ndărătnicește
(să)
  • îndărătnicească
  • ‑ndărătnicească
  • îndărătnicea
  • ‑ndărătnicea
  • îndărătnici
  • ‑ndărătnici
  • îndărătnicise
  • ‑ndărătnicise
plural I (noi)
  • îndărătnicim
  • ‑ndărătnicim
(să)
  • îndărătnicim
  • ‑ndărătnicim
  • îndărătniceam
  • ‑ndărătniceam
  • îndărătnicirăm
  • ‑ndărătnicirăm
  • îndărătniciserăm
  • ‑ndărătniciserăm
  • îndărătnicisem
  • ‑ndărătnicisem
a II-a (voi)
  • îndărătniciți
  • ‑ndărătniciți
(să)
  • îndărătniciți
  • ‑ndărătniciți
  • îndărătniceați
  • ‑ndărătniceați
  • îndărătnicirăți
  • ‑ndărătnicirăți
  • îndărătniciserăți
  • ‑ndărătniciserăți
  • îndărătniciseți
  • ‑ndărătniciseți
a III-a (ei, ele)
  • îndărătnicesc
  • ‑ndărătnicesc
(să)
  • îndărătnicească
  • ‑ndărătnicească
  • îndărătniceau
  • ‑ndărătniceau
  • îndărătnici
  • ‑ndărătnici
  • îndărătniciseră
  • ‑ndărătniciseră
verb (V406)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îndărâtnici
  • ‑ndărâtnici
  • îndărâtnicire
  • ‑ndărâtnicire
  • îndărâtnicit
  • ‑ndărâtnicit
  • îndărâtnicitu‑
  • ‑ndărâtnicitu‑
  • îndărâtnicind
  • ‑ndărâtnicind
  • îndărâtnicindu‑
  • ‑ndărâtnicindu‑
singular plural
  • îndărâtnicește
  • ‑ndărâtnicește
  • îndărâtniciți
  • ‑ndărâtniciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îndărâtnicesc
  • ‑ndărâtnicesc
(să)
  • îndărâtnicesc
  • ‑ndărâtnicesc
  • îndărâtniceam
  • ‑ndărâtniceam
  • îndărâtnicii
  • ‑ndărâtnicii
  • îndărâtnicisem
  • ‑ndărâtnicisem
a II-a (tu)
  • îndărâtnicești
  • ‑ndărâtnicești
(să)
  • îndărâtnicești
  • ‑ndărâtnicești
  • îndărâtniceai
  • ‑ndărâtniceai
  • îndărâtniciși
  • ‑ndărâtniciși
  • îndărâtniciseși
  • ‑ndărâtniciseși
a III-a (el, ea)
  • îndărâtnicește
  • ‑ndărâtnicește
(să)
  • îndărâtnicească
  • ‑ndărâtnicească
  • îndărâtnicea
  • ‑ndărâtnicea
  • îndărâtnici
  • ‑ndărâtnici
  • îndărâtnicise
  • ‑ndărâtnicise
plural I (noi)
  • îndărâtnicim
  • ‑ndărâtnicim
(să)
  • îndărâtnicim
  • ‑ndărâtnicim
  • îndărâtniceam
  • ‑ndărâtniceam
  • îndărâtnicirăm
  • ‑ndărâtnicirăm
  • îndărâtniciserăm
  • ‑ndărâtniciserăm
  • îndărâtnicisem
  • ‑ndărâtnicisem
a II-a (voi)
  • îndărâtniciți
  • ‑ndărâtniciți
(să)
  • îndărâtniciți
  • ‑ndărâtniciți
  • îndărâtniceați
  • ‑ndărâtniceați
  • îndărâtnicirăți
  • ‑ndărâtnicirăți
  • îndărâtniciserăți
  • ‑ndărâtniciserăți
  • îndărâtniciseți
  • ‑ndărâtniciseți
a III-a (ei, ele)
  • îndărâtnicesc
  • ‑ndărâtnicesc
(să)
  • îndărâtnicească
  • ‑ndărâtnicească
  • îndărâtniceau
  • ‑ndărâtniceau
  • îndărâtnici
  • ‑ndărâtnici
  • îndărâtniciseră
  • ‑ndărâtniciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îndărătnici îndărâtnici

  • 1. A stărui cu încăpățânare într-o atitudine; a se încăpățâna.
    exemple
    • Turmele, căzute în somnul fierbinte de după miezul nopții, se îndărătniceau în fața bîtelor. CAMILAR, T. 5.
      surse: DLRLC
    • Cînd s-a duce Duca-vodă ca să ierte pe copila lui, are să afle că dumneaei, s-a răsgîndit; iar se îndărătnicește și iar nu mai vrea. SADOVEANU, Z. 302.
      surse: DLRLC
    • Nu te-ndărătnici, bade Gavrile. ALECSANDRI, T. 1532.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv Nu făcu nici o mișcare ca să nu se supere ori să îndărătnicească pe zîna a veni după el. ISPIRESCU, L. 35.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • îndărătnic
    surse: DEX '09 DEX '98