încurcală sf [At: CREANGĂ, P. 270 / Pl: ~le / E: încurca + -ală] 1 (Mol) Încurcătură (1). 2 (Înv) Uneltire.

ÎNCURCÁLĂ s. f. (Mold.) Încurcătură. Harap-Alb, văzîndu-se pus în încurcală, nu mai știa ce să facă. CREANGĂ, P. 270.

încurcală f. Mold. încurcătură: nici grijă n’avea despre încurcala ce făcuse CR.

încúrc, a -á v. tr. (lat. *currĭcare, a astupa drumu pin care, ca a încărca, d. carrĭcare. Cp. și cu cîrcală și cu ung. kurkálni, a scotoci, maĭ ales că există și var. încurcălesc). Pun în dezordine, amestec: a încurca o afacere. Încîlcesc, amestec: a încurca ața, ițele. A încurca lumea, a împedeca pe alțiĭ de la lucru: acest leneș nu face nimica, ci numaĭ încurcă lumea. A încurca lucrurile, a face dezordine acolo unde era ordine. A o încurca, a înșira niște cuvinte ca să scuzĭ ceva greŭ de scuzat saŭ ca să salvezĭ aparența. V. refl. Perd șiru vorbeĭ, nu găsesc cuvinte de scuză, nu pot ĭeși la capăt: mă încurc în vorbă, în socotelĭ. Mă încîlcesc, mă amestec: ața s’a încurcat. Se încurcă ițele, afacerea se complică. A te încurca cu ceva, a te apuca de o afacere: vulturu nu se încurcă cu muștele (saŭ prinzînd muște saŭ cu prinsu muștelor).

încurcálă f., pl. e. Încurcătură.

încurcală (reg.) s. f., g.-d. art. încurcalei

încurcală (reg.) s. f., g.-d. art. încurcalei

încurcálă s. f., g.-d. art. încurcálei

ÎNCURCÁLĂ s. v. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare.

încurcală s. v. BELEA. BUCLUC. DANDANA. ÎNCURCĂTURĂ. NĂPASTĂ. NEAJUNS. NECAZ. NEMULȚUMIRE. NENOROCIRE. NEPLĂCERE. NEVOIE. PACOSTE. POCINOG. RĂU. SUPĂRARE.