2 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNȘFĂCÁRE s. f. Acțiunea de a înșfăca; apucare bruscă, violentă; înhățare. – V. înșfăca.

ÎNȘFĂCÁRE s. f. Acțiunea de a înșfăca; apucare bruscă, violentă; înhățare. – V. înșfăca.

înșfăcare sf [At: DA ms / V: (înv) ~foc~ / Pl: ~cări / E: înșfăca] 1 Apucare bruscă Si: înșfăcat1 (1). 2 Prindere puternică și violentă Si: înhățare, înșfăcat1 (2).

ÎNȘFĂCÁRE s. f. Acțiunea de a înșfăca; apucare bruscă, violentă. V. înhățare. – Variantă: înfășcáre s. f.

ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență; a înhăța. – Cf. bg. hváštam.

înșfăca vt [At: CREANGĂ, P. 24 / V: (înv) ~foca / Pzi: ~fac, (reg) înșfăc / E: bg хьащам] 1 A apuca brusc Si: a înhăța. 2 A prinde cu putere și cu violență.

ÎNȘFĂCÁ, înșfác, vb. I. Tranz. A apuca brusc, a lua, a prinde cu putere (și cu violență). V. înhăța. Nici nu se odihniră, ci înșfăcară iar coasele. CAMILAR, N. II 387. Atunci încep taberele să furnice, vitejii încing paloșele, înșfacă sănețele și sulițile, strîng chingile. SADOVEANU, O. I 106. Cîrligele de oțel înșfacă blocul înroșit. SAHIA, N. 33. [Dănilă Prepeleac] înșfacă gînsacul și pleacă. CREANGĂ, P. 43. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Neamțul însă, nici una nici alta, înșfacă de urechi pe copil și trage și sucește, pînă i le sfîrtecă de-a binelea. REBREANU, R. II 42. S-a repezit la bătrîn, l-a înșfăcat de piept și l-a zguduit de două ori. POPA, V. 184. [Lupul] înșfacă iedul de urechi și-l flocăiește și-l jumulește și pe acela, de-i merg petecile. CREANGĂ, P. 24. ◊ Refl. reciproc. Bătrînii s-au înșfăcat de piept, gata să se înjunghie. CAMILAR, T. 161. – Variantă: înfășcá vb. I.

A ÎNȘFĂCÁ înșfác tranz. A apuca brusc și cu putere; a înhăța. [Sil. în-șfă-] /în + bulg. hvatam

înșfăcà v. Mold. a înhăța: înșfăcăm noi ce mai avem și ne ducem CR. [V. șfac!].

înșfác, a v. tr. (vsl. hvatati, a înșfăca. V. șfac, posfat și înhaț). Fam. Înhaț, apuc: hoțu a înșfăcat punga și a fugit, dar și gardistu l-a înșfăcat de ceafă. – Și înfașc (Munt. Pt.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înșfăcáre s. f., g.-d. art. înșfăcắrii

înșfăcáre s. f., g.-d. art. înșfăcării

înșfăcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 înșfácă, 1 pl. înșfăcắm; conj. prez. 3 înșfáce

înșfăcá vb., ind. prez. 1 sg. înșfác, 2 sg. înșfáci, 3 sg. înșfácă; conj. prez. 3 sg. și pl. înșfáce


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNȘFĂCÁRE s. v. înhățare.

arată toate definițiile

Intrare: înșfăcare
înșfăcare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înșfăcare
  • ‑nșfăcare
  • înșfăcarea
  • ‑nșfăcarea
plural
  • înșfăcări
  • ‑nșfăcări
  • înșfăcările
  • ‑nșfăcările
genitiv-dativ singular
  • înșfăcări
  • ‑nșfăcări
  • înșfăcării
  • ‑nșfăcării
plural
  • înșfăcări
  • ‑nșfăcări
  • înșfăcărilor
  • ‑nșfăcărilor
vocativ singular
plural
înfășcare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înfășcare
  • ‑nfășcare
  • înfășcarea
  • ‑nfășcarea
plural
  • înfășcări
  • ‑nfășcări
  • înfășcările
  • ‑nfășcările
genitiv-dativ singular
  • înfășcări
  • ‑nfășcări
  • înfășcării
  • ‑nfășcării
plural
  • înfășcări
  • ‑nfășcări
  • înfășcărilor
  • ‑nfășcărilor
vocativ singular
plural
Intrare: înșfăca
verb (VT71)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înșfăca
  • ‑nșfăca
  • înșfăcare
  • ‑nșfăcare
  • înșfăcat
  • ‑nșfăcat
  • înșfăcatu‑
  • ‑nșfăcatu‑
  • înșfăcând
  • ‑nșfăcând
  • înșfăcându‑
  • ‑nșfăcându‑
singular plural
  • înșfa
  • ‑nșfa
  • înșfăcați
  • ‑nșfăcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înșfac
  • ‑nșfac
(să)
  • înșfac
  • ‑nșfac
  • înșfăcam
  • ‑nșfăcam
  • înșfăcai
  • ‑nșfăcai
  • înșfăcasem
  • ‑nșfăcasem
a II-a (tu)
  • înșfaci
  • ‑nșfaci
(să)
  • înșfaci
  • ‑nșfaci
  • înșfăcai
  • ‑nșfăcai
  • înșfăcași
  • ‑nșfăcași
  • înșfăcaseși
  • ‑nșfăcaseși
a III-a (el, ea)
  • înșfa
  • ‑nșfa
(să)
  • înșface
  • ‑nșface
  • înșfăca
  • ‑nșfăca
  • înșfăcă
  • ‑nșfăcă
  • înșfăcase
  • ‑nșfăcase
plural I (noi)
  • înșfăcăm
  • ‑nșfăcăm
(să)
  • înșfacăm
  • ‑nșfacăm
  • înșfăcam
  • ‑nșfăcam
  • înșfăcarăm
  • ‑nșfăcarăm
  • înșfăcaserăm
  • ‑nșfăcaserăm
  • înșfăcasem
  • ‑nșfăcasem
a II-a (voi)
  • înșfăcați
  • ‑nșfăcați
(să)
  • înșfacați
  • ‑nșfacați
  • înșfăcați
  • ‑nșfăcați
  • înșfăcarăți
  • ‑nșfăcarăți
  • înșfăcaserăți
  • ‑nșfăcaserăți
  • înșfăcaseți
  • ‑nșfăcaseți
a III-a (ei, ele)
  • înșfa
  • ‑nșfa
(să)
  • înșface
  • ‑nșface
  • înșfăcau
  • ‑nșfăcau
  • înșfăca
  • ‑nșfăca
  • înșfăcaseră
  • ‑nșfăcaseră
verb (VT71)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfășca
  • ‑nfășca
  • înfășcare
  • ‑nfășcare
  • înfășcat
  • ‑nfășcat
  • înfășcatu‑
  • ‑nfășcatu‑
  • înfășcând
  • ‑nfășcând
  • înfășcându‑
  • ‑nfășcându‑
singular plural
  • înfașcă
  • ‑nfașcă
  • înfășcați
  • ‑nfășcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfașc
  • ‑nfașc
(să)
  • înfașc
  • ‑nfașc
  • înfășcam
  • ‑nfășcam
  • înfășcai
  • ‑nfășcai
  • înfășcasem
  • ‑nfășcasem
a II-a (tu)
  • înfașci
  • ‑nfașci
(să)
  • înfașci
  • ‑nfașci
  • înfășcai
  • ‑nfășcai
  • înfășcași
  • ‑nfășcași
  • înfășcaseși
  • ‑nfășcaseși
a III-a (el, ea)
  • înfașcă
  • ‑nfașcă
(să)
  • înfașce
  • ‑nfașce
  • înfășca
  • ‑nfășca
  • înfășcă
  • ‑nfășcă
  • înfășcase
  • ‑nfășcase
plural I (noi)
  • înfășcăm
  • ‑nfășcăm
(să)
  • înfașcăm
  • ‑nfașcăm
  • înfășcam
  • ‑nfășcam
  • înfășcarăm
  • ‑nfășcarăm
  • înfășcaserăm
  • ‑nfășcaserăm
  • înfășcasem
  • ‑nfășcasem
a II-a (voi)
  • înfășcați
  • ‑nfășcați
(să)
  • înfașcați
  • ‑nfașcați
  • înfășcați
  • ‑nfășcați
  • înfășcarăți
  • ‑nfășcarăți
  • înfășcaserăți
  • ‑nfășcaserăți
  • înfășcaseți
  • ‑nfășcaseți
a III-a (ei, ele)
  • înfașcă
  • ‑nfașcă
(să)
  • înfașce
  • ‑nfașce
  • înfășcau
  • ‑nfășcau
  • înfășca
  • ‑nfășca
  • înfășcaseră
  • ‑nfășcaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înșfăcare înfășcare

  • 1. Acțiunea de a înșfăca; apucare bruscă, violentă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: apucare înhățare

etimologie:

  • vezi înșfăca
    surse: DEX '09 DEX '98

înșfăca înșfăcare înșfăcat înfășca înfășcare

  • 1. A apuca brusc, a prinde cu putere și cu violență.
    exemple
    • Nici nu se odihniră, ci înșfăcară iar coasele. CAMILAR, N. II 387.
      surse: DLRLC
    • Atunci încep taberele să furnice, vitejii încing paloșele, înșfacă sănețele și sulițile, strîng chingile. SADOVEANU, O. I 106.
      surse: DLRLC
    • Cîrligele de oțel înșfacă blocul înroșit. SAHIA, N. 33.
      surse: DLRLC
    • [Dănilă Prepeleac] înșfacă gînsacul și pleacă. CREANGĂ, P. 43.
      surse: DLRLC
    • Neamțul însă, nici una nici alta, înșfacă de urechi pe copil și trage și sucește, pînă i le sfîrtecă de-a binelea. REBREANU, R. II 42.
      surse: DLRLC
    • S-a repezit la bătrîn, l-a înșfăcat de piept și l-a zguduit de două ori. POPA, V. 184.
      surse: DLRLC
    • [Lupul] înșfacă iedul de urechi și-l flocăiește și-l jumulește și pe acela, de-i merg petecile. CREANGĂ, P. 24.
      surse: DLRLC
    • reflexiv reciproc Bătrînii s-au înșfăcat de piept, gata să se înjunghie. CAMILAR, T. 161.
      surse: DLRLC

etimologie: