2 intrări

28 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎMPUTERNICIRE, împuterniciri, s. f. 1. Acțiunea de a împuternici și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Mandat, procură. 2. (Rar) Întărire, fortificare. ♦ Intensificare. – V. împuternici.

ÎMPUTERNICIRE, împuterniciri, s. f. 1. Acțiunea de a împuternici și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Mandat, procură. 2. (Rar) Întărire, fortificare. ♦ Intensificare. – V. împuternici.

împuternicire sf [At: NEGRUZZI, S. III, 160 / Pl: ~ri / E: împuternici] 1 (Rar) Întărire. 2 (Reg; îs) ~a stupilor Împreunare a stupilor în vederea întăririi stupului rezultat, prin păstrarea indivizilor celor mai puternici. 3 (Înv) Întrecere în forță Si: împuternicit1 (2). 4 (Îvp) Opintire. 5 (Îvp) însănătoșire. 6 (Jur) Mandatare. 7 (Ccr) Mandat. 8 Autorizare a cuiva să facă ceva Si: împuternicit1 (6). 9 (Îlav) Din ~a (cuiva) Fiind autorizat de cineva.

ÎMPUTERNICIRE, împuterniciri, s. f. Acțiunea de a împuternici și rezultatul ei. 1. Autorizare de a face ceva; (Jur.) mandat, procură. Aceasta-i o împuternicire dată de dumneata. NEGRUZZI, S. III 160. ◊ Loc. adv. Din împuternicirea cuiva = fiind împuternicit, însărcinat de cineva. 2. (Rar) Întărire, fortificare. Zapis porunci încetarea năvălirii și împuternicirea oștilor în metereze, pînă ce vor sosi alte mașini în locul celor sfărîmate în luptă. VISSARION, B. 338. ♦ Intensificare. Aici, la naturalul prozei se mai adaugă împuternicirea sentimentului prin ritm și muzica rimei. GHEREA, ST. CR. III 381.

ÎMPUTERNICIRE ~i f. 1) v. A ÎMPUTERNICI. 2) jur. Act prin care cineva este împuternicit să realizeze o acțiune. A primit ~ specială. /v. a împuternici

împuternicire f. acțiunea de a împuternici: 1. restabilire; 2. plenipotență, mandat.

împuternicíre f. Acțiunea de a saŭ de a se împuternici.

ÎMPUTERNICI, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic.

ÎMPUTERNICI, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic.

împuternici [At: BIBLIA (1688) ap. DA / Pzi: ~icesc / E: în- + puternic] 1-2 vtr (Îvp) A (se) întări (1-2). 3 vr (Îvp) A se întrece în forță. 4 vr (Îvp) A se opinti. 5 vr (Îvp) A se însănătoși. 6 vt (Jur) A da cuiva un mandat Si: a autoriza. 7 vt A autoriza pe cineva să facă ceva.

ÎMPUTERNICI, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva, de a exercita anumite atribuții; (Jur.) a da mandat. L-a împuternicit să ia măsurile pe care le crede de cuviință. 2. (Învechit și popular) A da puteri (cuiva), a întări; a reface puterile (cuiva). Dar gîndul că tot chinul îi vine din dragostea cu Maranda îl făcea să-i fie și mai dragă și-l împuternicea mai mult în răbdare. MIRONESCU, S. A. 31. Trebuiră a mai ședea pe loc... spre a împuternici oastea muncită de drum. BĂLCESCU, O. II 118. ◊ Refl. Sînt de părere să-i izbim, să nu se împuternicească mai mult pe locul acesta. VISSARION, B. 343.

A ÎMPUTERNICI ~esc tranz. 1) (persoane) A învesti cu puteri (pentru a săvârși ceva în numele cuiva); a autoriza. 2) pop. A face să se împuternicească; a fortifica. /în + puternic

A SE ÎMPUTERNICI mă ~esc intranz. pop. A deveni mai puternic; a căpăta forțe fizice și/sau morale noi; a prinde puteri; a se fortifica. /în + puternic

împuternicì v. 1. a prinde puteri, a întări; 2. a da puteri depline.

împuternicésc v. tr. Autorizez, daŭ puterĭ depline. V. refl. Rar. Mă întăresc, prind putere.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

împuternicire s. f., g.-d. art. împuternicirii; pl. împuterniciri

împuternicire s. f., g.-d. art. împuternicirii; pl. împuterniciri

împuternicire s. f., g.-d. art. împuternicirii; pl. împuterniciri

împuternici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicesc, 3 sg. împuternicește, imperf. 1 împuterniceam; conj. prez. 1 sg. să împuternicesc, 3 să împuternicească

împuternici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicesc, imperf. 3 sg. împuternicea; conj. prez. 3 împuternicească

împuternici vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicesc, imperf. 3 sg. împuternicea; conj. prez. 3 sg. și pl. împuternicească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎMPUTERNICIRE s. v. fortificare, îndreptare, înfiripare, întărire, întremare, înzdrăvenire, reconfortare, refacere, restabilire, tonificare.

ÎMPUTERNICIRE s. 1. v. delegație. 2. autorizație, (înv.) ispravă. (I-a dat ~ să-l reprezinte.) 3. învestire, învestitură. (A primit ~.) 4. drept, putere, (înv.) tărie. (Are ~ deplină pentru...)

ÎMPUTERNICIRE s. 1. delegație, mandat, procură, (înv.) procurație, vechilet, vechilimea, vechilîc, (grecism înv.) plirexusiotită. (I-a dat o ~ pentru a ridica suma.) 2. autorizație, (înv.) ispravă. (I-a dat ~ să-l reprezinte.) 3. învestire, învestitură. (A primit ~.) 4. drept, putere, (înv.) tărie. (Are ~ deplină pentru...)

împuternicire s. v. FORTIFICARE. ÎNDREPTARE. ÎNFIRIPARE. ÎNTĂRIRE. ÎNTREMARE. ÎNZDRĂVENIRE. RECONFORTARE. REFACERE. RESTABILIRE. TONIFICARE.

ÎMPUTERNICI vb. v. fortifica, îndrepta, înfiripa, întări, întrema, înzdrăveni, reconforta, reface, restabili, tonifica.

împuternici vb. v. FORTIFICA. ÎNDREPTA. ÎNFIRIPA. ÎNTĂRI. ÎNTREMA. ÎNZDRĂVENI. RECONFORTA. REFACE. RESTABILI. TONIFICA.

ÎMPUTERNICI vb. a autoriza, a delega, a învesti, (înv.) a isprăvnici, a slobozi. (L-a ~ să facă următorul lucru...)

A se împuternici ≠ a se moleși

Intrare: împuternicire
împuternicire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împuternicire
  • ‑mputernicire
  • împuternicirea
  • ‑mputernicirea
plural
  • împuterniciri
  • ‑mputerniciri
  • împuternicirile
  • ‑mputernicirile
genitiv-dativ singular
  • împuterniciri
  • ‑mputerniciri
  • împuternicirii
  • ‑mputernicirii
plural
  • împuterniciri
  • ‑mputerniciri
  • împuternicirilor
  • ‑mputernicirilor
vocativ singular
plural
Intrare: împuternici
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împuternici
  • ‑mputernici
  • împuternicire
  • ‑mputernicire
  • împuternicit
  • ‑mputernicit
  • împuternicitu‑
  • ‑mputernicitu‑
  • împuternicind
  • ‑mputernicind
  • împuternicindu‑
  • ‑mputernicindu‑
singular plural
  • împuternicește
  • ‑mputernicește
  • împuterniciți
  • ‑mputerniciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împuternicesc
  • ‑mputernicesc
(să)
  • împuternicesc
  • ‑mputernicesc
  • împuterniceam
  • ‑mputerniceam
  • împuternicii
  • ‑mputernicii
  • împuternicisem
  • ‑mputernicisem
a II-a (tu)
  • împuternicești
  • ‑mputernicești
(să)
  • împuternicești
  • ‑mputernicești
  • împuterniceai
  • ‑mputerniceai
  • împuterniciși
  • ‑mputerniciși
  • împuterniciseși
  • ‑mputerniciseși
a III-a (el, ea)
  • împuternicește
  • ‑mputernicește
(să)
  • împuternicească
  • ‑mputernicească
  • împuternicea
  • ‑mputernicea
  • împuternici
  • ‑mputernici
  • împuternicise
  • ‑mputernicise
plural I (noi)
  • împuternicim
  • ‑mputernicim
(să)
  • împuternicim
  • ‑mputernicim
  • împuterniceam
  • ‑mputerniceam
  • împuternicirăm
  • ‑mputernicirăm
  • împuterniciserăm
  • ‑mputerniciserăm
  • împuternicisem
  • ‑mputernicisem
a II-a (voi)
  • împuterniciți
  • ‑mputerniciți
(să)
  • împuterniciți
  • ‑mputerniciți
  • împuterniceați
  • ‑mputerniceați
  • împuternicirăți
  • ‑mputernicirăți
  • împuterniciserăți
  • ‑mputerniciserăți
  • împuterniciseți
  • ‑mputerniciseți
a III-a (ei, ele)
  • împuternicesc
  • ‑mputernicesc
(să)
  • împuternicească
  • ‑mputernicească
  • împuterniceau
  • ‑mputerniceau
  • împuternici
  • ‑mputernici
  • împuterniciseră
  • ‑mputerniciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

împuternicire, împuternicirisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a împuternici și rezultatul ei; autorizare de a face ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Aceasta-i o împuternicire dată de dumneata. NEGRUZZI, S. III 160. DLRLC
  • 2. rar Fortificare, întărire. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Zapis porunci încetarea năvălirii și împuternicirea oștilor în metereze, pînă ce vor sosi alte mașini în locul celor sfărîmate în luptă. VISSARION, B. 338. DLRLC
    • 2.1. Intensificare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: intensificare
      • format_quote Aici, la naturalul prozei se mai adaugă împuternicirea sentimentului prin ritm și muzica rimei. GHEREA, ST. CR. III 381. DLRLC
etimologie:
  • vezi împuternici DEX '98 DEX '09

împuternici, împuternicescverb

  • 1. A da cuiva puterea de a face ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. științe juridice A da mandat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: autoriza
      • format_quote L-a împuternicit să ia măsurile pe care le crede de cuviință. DLRLC
  • 2. reflexiv învechit popular A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Dar gîndul că tot chinul îi vine din dragostea cu Maranda îl făcea să-i fie și mai dragă și-l împuternicea mai mult în răbdare. MIRONESCU, S. A. 31. DLRLC
    • format_quote Trebuiră a mai ședea pe loc... spre a împuternici oastea muncită de drum. BĂLCESCU, O. II 118. DLRLC
    • format_quote Sînt de părere să-i izbim, să nu se împuternicească mai mult pe locul acesta. VISSARION, B. 343. DLRLC
etimologie:
  • În + puternic DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.