2 intrări

26 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împuternicire sf [At: NEGRUZZI, S. III, 160 / Pl: ~ri / E: împuternici] 1 (Rar) Întărire. 2 (Reg; îs) ~a stupilor Împreunare a stupilor în vederea întăririi stupului rezultat, prin păstrarea indivizilor celor mai puternici. 3 (Înv) Întrecere în forță Si: împuternicit1 (2). 4 (Îvp) Opintire. 5 (Îvp) însănătoșire. 6 (Jur) Mandatare. 7 (Ccr) Mandat. 8 Autorizare a cuiva să facă ceva Si: împuternicit1 (6). 9 (Îlav) Din ~a (cuiva) Fiind autorizat de cineva.

ÎMPUTERNICÍRE, împuterniciri, s. f. 1. Acțiunea de a împuternici și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Mandat, procură. 2. (Rar) Întărire, fortificare. ♦ Intensificare. – V. împuternici.

ÎMPUTERNICÍRE, împuterniciri, s. f. 1. Acțiunea de a împuternici și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Mandat, procură. 2. (Rar) Întărire, fortificare. ♦ Intensificare. – V. împuternici.

ÎMPUTERNICÍRE, împuterniciri, s. f. Acțiunea de a împuternici și rezultatul ei. 1. Autorizare de a face ceva; (Jur.) mandat, procură. Aceasta-i o împuternicire dată de dumneata. NEGRUZZI, S. III 160. ◊ Loc. adv. Din împuternicirea cuiva = fiind împuternicit, însărcinat de cineva. 2. (Rar) Întărire, fortificare. Zapis porunci încetarea năvălirii și împuternicirea oștilor în metereze, pînă ce vor sosi alte mașini în locul celor sfărîmate în luptă. VISSARION, B. 338. ♦ Intensificare. Aici, la naturalul prozei se mai adaugă împuternicirea sentimentului prin ritm și muzica rimei. GHEREA, ST. CR. III 381.

ÎMPUTERNICÍRE ~i f. 1) v. A ÎMPUTERNICI. 2) jur. Act prin care cineva este împuternicit să realizeze o acțiune. A primit ~ specială. /v. a împuternici

împuternicire f. acțiunea de a împuternici: 1. restabilire; 2. plenipotență, mandat.

împuternicíre f. Acțiunea de a saŭ de a se împuternici.

împuternici [At: BIBLIA (1688) ap. DA / Pzi: ~icesc / E: în- + puternic] 1-2 vtr (Îvp) A (se) întări (1-2). 3 vr (Îvp) A se întrece în forță. 4 vr (Îvp) A se opinti. 5 vr (Îvp) A se însănătoși. 6 vt (Jur) A da cuiva un mandat Si: a autoriza. 7 vt A autoriza pe cineva să facă ceva.

ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic.

ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic.

ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva, de a exercita anumite atribuții; (Jur.) a da mandat. L-a împuternicit să ia măsurile pe care le crede de cuviință. 2. (Învechit și popular) A da puteri (cuiva), a întări; a reface puterile (cuiva). Dar gîndul că tot chinul îi vine din dragostea cu Maranda îl făcea să-i fie și mai dragă și-l împuternicea mai mult în răbdare. MIRONESCU, S. A. 31. Trebuiră a mai ședea pe loc... spre a împuternici oastea muncită de drum. BĂLCESCU, O. II 118. ◊ Refl. Sînt de părere să-i izbim, să nu se împuternicească mai mult pe locul acesta. VISSARION, B. 343.

A ÎMPUTERNICÍ ~ésc tranz. 1) (persoane) A învesti cu puteri (pentru a săvârși ceva în numele cuiva); a autoriza. 2) pop. A face să se împuternicească; a fortifica. /în + puternic

A SE ÎMPUTERNICÍ mă ~ésc intranz. pop. A deveni mai puternic; a căpăta forțe fizice și/sau morale noi; a prinde puteri; a se fortifica. /în + puternic

împuternicì v. 1. a prinde puteri, a întări; 2. a da puteri depline.

împuternicésc v. tr. Autorizez, daŭ puterĭ depline. V. refl. Rar. Mă întăresc, prind putere.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împuternicíre s. f., g.-d. art. împuternicírii; pl. împuternicíri

împuternicíre s. f., g.-d. art. împuternicírii; pl. împuternicíri

împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 împuterniceáscă

împuternicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. împuterniceáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPUTERNICÍRE s. 1. v. delegație. 2. autorizație, (înv.) ispravă. (I-a dat ~ să-l reprezinte.) 3. învestire, învestitură. (A primit ~.) 4. drept, putere, (înv.) tărie. (Are ~ deplină pentru...)

ÎMPUTERNICÍRE s. v. fortificare, îndreptare, înfiripare, întărire, întremare, înzdrăvenire, reconfortare, refacere, restabilire, tonificare.

împuternicire s. v. FORTIFICARE. ÎNDREPTARE. ÎNFIRIPARE. ÎNTĂRIRE. ÎNTREMARE. ÎNZDRĂVENIRE. RECONFORTARE. REFACERE. RESTABILIRE. TONIFICARE.

ÎMPUTERNICIRE s. 1. delegație, mandat, procură, (înv.) procurație, vechilet, vechilimea, vechilîc, (grecism înv.) plirexusiotită. (I-a dat o ~ pentru a ridica suma.) 2. autorizație, (înv.) ispravă. (I-a dat ~ să-l reprezinte.) 3. învestire, învestitură. (A primit ~.) 4. drept, putere, (înv.) tărie. (Are ~ deplină pentru...)

ÎMPUTERNICÍ vb. v. fortifica, îndrepta, înfiripa, întări, întrema, înzdrăveni, reconforta, reface, restabili, tonifica.

ÎMPUTERNICÍ vb. v. autoriza.

împuternici vb. v. FORTIFICA. ÎNDREPTA. ÎNFIRIPA. ÎNTĂRI. ÎNTREMA. ÎNZDRĂVENI. RECONFORTA. REFACE. RESTABILI. TONIFICA.

ÎMPUTERNICI vb. a autoriza, a delega, a învesti, (înv.) a isprăvnici, a slobozi. (L-a ~ să facă următorul lucru...)

A se împuternici ≠ a se moleși

Intrare: împuternicire
împuternicire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împuternicire
  • ‑mputernicire
  • împuternicirea
  • ‑mputernicirea
plural
  • împuterniciri
  • ‑mputerniciri
  • împuternicirile
  • ‑mputernicirile
genitiv-dativ singular
  • împuterniciri
  • ‑mputerniciri
  • împuternicirii
  • ‑mputernicirii
plural
  • împuterniciri
  • ‑mputerniciri
  • împuternicirilor
  • ‑mputernicirilor
vocativ singular
plural
Intrare: împuternici
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împuternici
  • ‑mputernici
  • împuternicire
  • ‑mputernicire
  • împuternicit
  • ‑mputernicit
  • împuternicitu‑
  • ‑mputernicitu‑
  • împuternicind
  • ‑mputernicind
  • împuternicindu‑
  • ‑mputernicindu‑
singular plural
  • împuternicește
  • ‑mputernicește
  • împuterniciți
  • ‑mputerniciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împuternicesc
  • ‑mputernicesc
(să)
  • împuternicesc
  • ‑mputernicesc
  • împuterniceam
  • ‑mputerniceam
  • împuternicii
  • ‑mputernicii
  • împuternicisem
  • ‑mputernicisem
a II-a (tu)
  • împuternicești
  • ‑mputernicești
(să)
  • împuternicești
  • ‑mputernicești
  • împuterniceai
  • ‑mputerniceai
  • împuterniciși
  • ‑mputerniciși
  • împuterniciseși
  • ‑mputerniciseși
a III-a (el, ea)
  • împuternicește
  • ‑mputernicește
(să)
  • împuternicească
  • ‑mputernicească
  • împuternicea
  • ‑mputernicea
  • împuternici
  • ‑mputernici
  • împuternicise
  • ‑mputernicise
plural I (noi)
  • împuternicim
  • ‑mputernicim
(să)
  • împuternicim
  • ‑mputernicim
  • împuterniceam
  • ‑mputerniceam
  • împuternicirăm
  • ‑mputernicirăm
  • împuterniciserăm
  • ‑mputerniciserăm
  • împuternicisem
  • ‑mputernicisem
a II-a (voi)
  • împuterniciți
  • ‑mputerniciți
(să)
  • împuterniciți
  • ‑mputerniciți
  • împuterniceați
  • ‑mputerniceați
  • împuternicirăți
  • ‑mputernicirăți
  • împuterniciserăți
  • ‑mputerniciserăți
  • împuterniciseți
  • ‑mputerniciseți
a III-a (ei, ele)
  • împuternicesc
  • ‑mputernicesc
(să)
  • împuternicească
  • ‑mputernicească
  • împuterniceau
  • ‑mputerniceau
  • împuternici
  • ‑mputernici
  • împuterniciseră
  • ‑mputerniciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împuternicire

  • 1. Acțiunea de a împuternici și rezultatul ei; autorizare de a face ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Aceasta-i o împuternicire dată de dumneata. NEGRUZZI, S. III 160.
      surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Zapis porunci încetarea năvălirii și împuternicirea oștilor în metereze, pînă ce vor sosi alte mașini în locul celor sfărîmate în luptă. VISSARION, B. 338.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Aici, la naturalul prozei se mai adaugă împuternicirea sentimentului prin ritm și muzica rimei. GHEREA, ST. CR. III 381.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi împuternici
    surse: DEX '98 DEX '09

împuternici împuternicire împuternicit

  • 1. A da cuiva puterea de a face ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. reflexiv învechit popular A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: fortifica întări antonime: moleși 3 exemple
    exemple
    • Dar gîndul că tot chinul îi vine din dragostea cu Maranda îl făcea să-i fie și mai dragă și-l împuternicea mai mult în răbdare. MIRONESCU, S. A. 31.
      surse: DLRLC
    • Trebuiră a mai ședea pe loc... spre a împuternici oastea muncită de drum. BĂLCESCU, O. II 118.
      surse: DLRLC
    • Sînt de părere să-i izbim, să nu se împuternicească mai mult pe locul acesta. VISSARION, B. 343.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + puternic
    surse: DEX '98 DEX '09