2 definiții pentru împreunătură
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
împreunătură sf [At: ISPIRESCU ap. TDRG / Pl: ~ri / E: împreuna + ~(t)ură] (Înv) 1 Împreunare (1). 2 Unire. 3 Îmbinare. 4-5 Împreunare (4-5). 6 (Înv) Întrunire. 7 Căsătorie. 8 Întâlnire. 9 (Înv) Întâmpinare.
împreunătúră f., pl. ĭ. Rar. Locu unde doŭă lucrurĭ se împreună (juncțiune).
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Intrare: împreunătură
împreunătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)