împotrivnic, ~ă smf, a [At: PSALT. HUR. 64 ^r/21 / V: ~protiv~ / Pl: ~ici, ~ice / E: în- + potrivnic] 1-2 Potrivnic (1-2).

ÎMPOTRÍVNIC, împotrivnici, s. m. (Învechit) Dușman, inamic. (Atestat în forma împrotivnic) Numai Timișoara mai este în mîna împrotivnicului, dar întru atîta înconjurată, că în puțintică vreme trebuie să se dea. GHICA, A. 306. – Variantă: (învechit) împrotivnic s. m.

ÎMPOTRÍVNIC, împotrivnici, s. m. (Înv.) Dușman, inamic. [Var.: (înv.) împrotívnic s. m.] – Din în- + potrivnic.

împotrívnic, V. potrivnic.

împrotívnic, V. potrivnic.

potrívnic, -ă adj. și s. (maĭ vechĭ protivnic, d. vsl. protivĭnikŭ, opus, protivĭnŭ, opus, dușman). Rar. Adversar, dușman. Vechĭ. Potrivit, vrednic: potrivnic ție. – Vechĭ și împrot-, împotr-.