2 intrări

7 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împopoța vtr [At: DA ms / V: (îvp) ~popuța, ~prep~ / Pzi: ez / E: nct] 1-2 (Reg) A (se) împopoțona (1-2).

împopoțona vtr [At: NEGRUZZI, S. III, 75 / V: ~țăna / Pzi: ~nez / E: împopoța + împopona] (Fam) 1-2 A (se) împodobi peste măsură Si: (reg) a (se) împopona (1-2), a (se) împopoța (1-2), a (se) înzorzona.

ÎMPOPOȚÁ, împopoțez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) împopoțona. – Et. nec.

ÎMPOPOȚÁ, împopoțez, vb. I. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) împopoțona. – Et. nec.

împopoț(on)à v. Mold. a (se) găti cu afectațiune: gătite, împopoțonate, îmbrăcate tot după modă AL. fata babei era împopoțată CR. [Origină necunoscută].

împopoțonéz și împopoțéz (Mold. Munt.), împupuțéz (Trans.), înțoponéz (Munt.), înțoțonéz și înțorțonéz (Mold. Munt.) și țorțonéz (Trans.) v. tr. (cp. cu împupesc, țurțurĭ, zorzoane și țop 1). Înzorzonez, încarc cu prea multe haĭne și podoabe („ca mitocancele”). – La Ĭașĭ și împoschesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împopoțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 împopoțeáză

împopoțá vb., ind. prez. 1 sg. împopoțéz, 3 sg. și pl. împopoțeáză

Intrare: împopoțare
împopoțare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împopoțare
  • ‑mpopoțare
  • împopoțarea
  • ‑mpopoțarea
plural
  • împopoțări
  • ‑mpopoțări
  • împopoțările
  • ‑mpopoțările
genitiv-dativ singular
  • împopoțări
  • ‑mpopoțări
  • împopoțării
  • ‑mpopoțării
plural
  • împopoțări
  • ‑mpopoțări
  • împopoțărilor
  • ‑mpopoțărilor
vocativ singular
plural
Intrare: împopoța
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împopoța
  • ‑mpopoța
  • împopoțare
  • ‑mpopoțare
  • împopoțat
  • ‑mpopoțat
  • împopoțatu‑
  • ‑mpopoțatu‑
  • împopoțând
  • ‑mpopoțând
  • împopoțându‑
  • ‑mpopoțându‑
singular plural
  • împopoțea
  • ‑mpopoțea
  • împopoțați
  • ‑mpopoțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împopoțez
  • ‑mpopoțez
(să)
  • împopoțez
  • ‑mpopoțez
  • împopoțam
  • ‑mpopoțam
  • împopoțai
  • ‑mpopoțai
  • împopoțasem
  • ‑mpopoțasem
a II-a (tu)
  • împopoțezi
  • ‑mpopoțezi
(să)
  • împopoțezi
  • ‑mpopoțezi
  • împopoțai
  • ‑mpopoțai
  • împopoțași
  • ‑mpopoțași
  • împopoțaseși
  • ‑mpopoțaseși
a III-a (el, ea)
  • împopoțea
  • ‑mpopoțea
(să)
  • împopoțeze
  • ‑mpopoțeze
  • împopoța
  • ‑mpopoța
  • împopoță
  • ‑mpopoță
  • împopoțase
  • ‑mpopoțase
plural I (noi)
  • împopoțăm
  • ‑mpopoțăm
(să)
  • împopoțăm
  • ‑mpopoțăm
  • împopoțam
  • ‑mpopoțam
  • împopoțarăm
  • ‑mpopoțarăm
  • împopoțaserăm
  • ‑mpopoțaserăm
  • împopoțasem
  • ‑mpopoțasem
a II-a (voi)
  • împopoțați
  • ‑mpopoțați
(să)
  • împopoțați
  • ‑mpopoțați
  • împopoțați
  • ‑mpopoțați
  • împopoțarăți
  • ‑mpopoțarăți
  • împopoțaserăți
  • ‑mpopoțaserăți
  • împopoțaseți
  • ‑mpopoțaseți
a III-a (ei, ele)
  • împopoțea
  • ‑mpopoțea
(să)
  • împopoțeze
  • ‑mpopoțeze
  • împopoțau
  • ‑mpopoțau
  • împopoța
  • ‑mpopoța
  • împopoțaseră
  • ‑mpopoțaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)