2 intrări

32 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împiedecare sf vz împiedicare

ÎMPIEDECÁRE s. f. v. împiedicare.

ÎMPIEDECÁRE s. f. v. împiedicare.

ÎMPIEDECÁRE s. f. v. împiedicare.

împiedeca v vz împiedica1

împiedica2 vtr [At: PĂCALĂ, M. R. 310 / V: ~deca / Pzi: împiedic / E: ns cf împiedena] (Trs) 1-2 (Rar; d. materiale textile) A se îndoi în lungime (și a coase ulterior cu mașina din greșeală cele două părți).

împiedica1 [At: CORESI EV. 17/2 / V: ~pedeca, ~ped~, ~piedeca / Pzi: împiedic / E: ml *impedico, -are] 1 vt (D. animale) A pune piedică la picioare (prin legare) ca să nu mai poată fugi Si: a împeleca (1). 2 vt A înfrâna roțile unui vehicul pentru a-l face să meargă mai greu. 3 vt (Îe) ~că la deal sau despiedică la vale Se spune despre un om îndărătnic, care face lucrurile pe dos. 4 vt A pune cuiva o piedică pentru a-l face să cadă la pământ. 5 vt (Fig) A ține în ioc pe cineva sau ceva Si: a opri. 6 vt A pune piedica de siguranță la mecanismul armelor de foc. 7-8 vr A se lovi cu piciorul de un obstacol (și a cădea) Si: a se împeleca (2-3), a se poticni. 9 vr (Îlv) A se ~în picioare A se împletici. 10-11 vr (Îe) A i se ~ (cuiva) limba A nu putea articula bine sunetele din cauza beției. 12 vr (Îlv) A se ~ la vorbă A gângăvi. 13 vr (Fig) A da mereu peste cineva sau peste ceva care supără, stingherește.

împiedicare sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 301/18 / V: ~dec~, ~pedec~ / Pl: ~cări / E: împiedica1] 1 Fixare a unei piedici la picioarele unui animal, pentru a împiedica fuga Si: împelecare (1), împelecat1 (1), împiedicat1 (1). 2 Înfrânare a roților unui vehicul pentru a-l face să meargă mai greu Si: împiedicat1 (2). 3 Punere în calea cuiva a unei piedici pentru a-l face să cadă la pământ Si: împiedicat1 (3). 4 (Fig) Ținere în loc a cuiva sau a ceva Si: împiedicat1 (4). 5-6 Lovire cu piciorul de un obstacol (și cădere) Si: împelecare (2-3), împelecat1 (2-3), împiedicat1 (5-6), poticnire. 7 (Îrg; ccr) Obstacol. 8 Împleticire a pașilor Si: împiedicat1 (7). 9 Așezarere a piedicii de siguranță la mecanismul armelor de foc Si: împiedicat1 (8). 10-11 Neputință a articulării sunetelor, din cauza consumului de alcool Si: împiedicat1 (9-10). 12 Vorbire nedeslușită, greoaie, însoțită de repetiția silabelor Si: găngăvire, împiedicat1 (11).

ÎMPIEDECÁ vb. I v. împiedica.

ÎMPIEDECÁ vb. I v. împiedica.

ÎMPIEDECÁ vb. I v. împiedica.

ÎMPIEDICÁ, împiédic, vb. I. 1. Refl. A se lovi (cu piciorul) de ceva sau de cineva care stă în cale (și a cădea); a se poticni. ◊ Expr. A se împiedica în picioare = a se împletici. A i se împiedica (cuiva) limba = a nu putea articula bine sunetele. A se împiedica la vorbă = a gângăvi. ♦ Fig. A da mereu peste ceva sau peste cineva care supără, stingherește. 2. Tranz. A pune unui animal piedică la picioare, a-i lega picioarele ca să nu poată fugi. ♦ A înfrâna roțile unui vehicul (pentru a-l face să meargă greu). ♦ A pune piedica de siguranță la mecanismul armelor de foc. 3. Tranz. Fig. A opri, a ține în loc pe cineva sau ceva; a se pune în calea cuiva sau a ceva. [Var.: (reg.) împiedecá vb. I] – Lat. impedicare.

ÎMPIEDICÁ, împiédic, vb. I. 1. Refl. A se lovi (cu piciorul) de ceva sau de cineva care stă în cale (și a cădea); a se poticni. ◊ Expr. A se împiedica în picioare = a se împletici. A i se împiedica (cuiva) limba = a nu putea articula bine sunetele. A se împiedica la vorbă = a gângăvi. ♦ Fig. A da mereu peste ceva sau peste cineva care supără, stingherește. 2. Tranz. A pune unui animal piedică la picioare, a-i lega picioarele ca să nu poată fugi. ♦ A înfrâna roțile unui vehicul (pentru a-l face să meargă greu). ♦ A pune piedica de siguranță la mecanismul armelor de foc. 3. Tranz. Fig. A opri, a ține în loc pe cineva sau ceva; a se pune în calea cuiva sau a ceva. [Var.: (reg.) împiedecá vb. I] – Lat. impedicare.

ÎMPIEDICÁRE, împiedicări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) împiedica și rezultatul ei. 2. (Înv. și reg.) Piedică, obstacol. [Var.: (reg.) împiedecáre s. f.] – V. împiedica.

ÎMPIEDICÁRE, împiedicări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) împiedica și rezultatul ei. 2. (Înv. și reg.) Piedică, obstacol. [Var.: (reg.) împiedecáre s. f.] – V. împiedica.

ÎMPIEDICÁ, împiédic, vb. I. 1. Refl. (Despre oameni, animale etc.; mai ales urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «în») A se lovi (cu piciorul) de ceva care stă în cale (și a cădea), a se poticni; a se izbi de cineva întîlnit în cale. Moș Șoric se împiedică de prag și se izbi cu capul de celalalt părete. SADOVEANU, O. III 570. Se împiedică de ceva și cade jos. CREANGĂ, A. 50. ◊ (Poetic) Năvalnic s-apropie pașii, Și-n goana lor cîntă arcașii, Și-așa de sălbatic li-e cîntul – Din piele de urs au vestmîntul, Și-n bărbile lor încîlcite Se-mpiedică vîntul. COȘBUC, P. II 31. ◊ Refl. reciproc. S-au împiedicat unul în altul. SBIERA, P. 242. ◊ Expr. A se împiedica în picioare = a se împletici. A i se împiedica (cuiva) limba = a nu putea articula ușor și bine sunetele (din cauza beției sau a unei boli, a unei infirmități). A se împiedica la vorbă = a gîngăvi. Dar ce ai în gură? Te împiedici la vorbă. SAHIA, N. 104. ♦ Fig. A da mereu în drum peste ceva sau cineva. Li se părea că tot de el se-mpiedică. ISPIRESCU, L. 337. 2. Tranz. Fig. A opri, a ține în loc (pe cineva sau ceva), a sta cuiva în cale, a nu lăsa să se facă (sau să se înfăptuiască) ceva. Regimul burghezo-moșieresc a împiedicat dezvoltarea științei arheologice. IST. R.P.R. 7. Mersul înainte al omenirii nu-l poate împiedica nici fortăreața, nici arma de foc. STANCU, U.R.S.S. 121. Numai dumneata... poți să-l împiedici de la cine știe ce nebunie. C. PETRESCU, C. V. 336. 2. Tranz. A pune piedică la picioare, a lega picioarele din față sau cele din spate ale unui animal, ca să nu poată fugi. A-mpiedicat calul și și-a pregătit culcuș. STANCU, D. 21. Vorba-și isprăvea Și se arunca Cal de-mpiedica Și jos îl trîntea. TEODORESCU, P. P. 447. ♦ A pune opritoare la roțile unui vehicul (pentru a-l face să meargă greu); a înțepeni. Ion Jura împiedică roata dindărăt din dreapta, din partea rîpei, cu un lanț. DUMITRIU, N. 155. – Variantă: împiedecá (EMINESCU, O. I 146) vb. I.

ÎMPIEDICÁRE, împiedicări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) împiedica. 2. (Învechit și arhaizant) Piedică, obstacol, opreliște. Treburile se aranjează deci fără împiedicare. VORNIC, P. 90. Lăpușneanul nu întîlnise nici o împiedicare în drumul său. NEGRUZZI, S. I 142. – Variantă: împiedecáre s. f.

împiedecà v. 1. a pune o piedică, a opri în loc; 2. a lega picioarele calului; 3. a se lovi de ceva sau de cineva; 4. fig. a sta locului, a se încurca. [Lat. IMPEDICARE].

împédec (est) și împĭédec (vest), a v. tr. (lat. im-pedico, -áre, a prinde în pedică, d. pédica, pedică; vit. impedicare, pv. empedegar, fr. empêcher [pg. dial. empelgar, a cruța o osteneală]). Prind în pedică, pun pedică, leg picĭoarele: a împedeca un cal. Fig. Opresc, încurc, jenez: bagajele și ploaĭa mă împedecaŭ să merg. V. refl. Mă lovesc în mers: calu s’a împedecat și a căzut. Fig. Ministru s’a împedecat de multe greutățĭ. – Și împedic, împĭedic cînd e acc. pe răd. Și împélec (Vicĭu). V. zăticnesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împiedicá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împiédic, 3 împiédică

împiedicáre s. f., g.-d. art. împiedicắrii; pl. împiedicắri

împiedicá vb. (sil. -pie-), ind. prez. 1 sg. împiédic, 3 sg. și pl. împiédică; conj. prez. 3 sg. și pl. împiédice

împiedicáre s. f. (sil. -pie-), g.-d. art. împiedicării; pl. împiedicări

arată toate definițiile

Intrare: împiedica
verb (VT14)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împiedica
  • ‑mpiedica
  • împiedicare
  • ‑mpiedicare
  • împiedicat
  • ‑mpiedicat
  • împiedicatu‑
  • ‑mpiedicatu‑
  • împiedicând
  • ‑mpiedicând
  • împiedicându‑
  • ‑mpiedicându‑
singular plural
  • împiedică
  • ‑mpiedică
  • împiedicați
  • ‑mpiedicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împiedic
  • ‑mpiedic
(să)
  • împiedic
  • ‑mpiedic
  • împiedicam
  • ‑mpiedicam
  • împiedicai
  • ‑mpiedicai
  • împiedicasem
  • ‑mpiedicasem
a II-a (tu)
  • împiedici
  • ‑mpiedici
(să)
  • împiedici
  • ‑mpiedici
  • împiedicai
  • ‑mpiedicai
  • împiedicași
  • ‑mpiedicași
  • împiedicaseși
  • ‑mpiedicaseși
a III-a (el, ea)
  • împiedică
  • ‑mpiedică
(să)
  • împiedice
  • ‑mpiedice
  • împiedica
  • ‑mpiedica
  • împiedică
  • ‑mpiedică
  • împiedicase
  • ‑mpiedicase
plural I (noi)
  • împiedicăm
  • ‑mpiedicăm
(să)
  • împiedicăm
  • ‑mpiedicăm
  • împiedicam
  • ‑mpiedicam
  • împiedicarăm
  • ‑mpiedicarăm
  • împiedicaserăm
  • ‑mpiedicaserăm
  • împiedicasem
  • ‑mpiedicasem
a II-a (voi)
  • împiedicați
  • ‑mpiedicați
(să)
  • împiedicați
  • ‑mpiedicați
  • împiedicați
  • ‑mpiedicați
  • împiedicarăți
  • ‑mpiedicarăți
  • împiedicaserăți
  • ‑mpiedicaserăți
  • împiedicaseți
  • ‑mpiedicaseți
a III-a (ei, ele)
  • împiedică
  • ‑mpiedică
(să)
  • împiedice
  • ‑mpiedice
  • împiedicau
  • ‑mpiedicau
  • împiedica
  • ‑mpiedica
  • împiedicaseră
  • ‑mpiedicaseră
verb (VT14)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împiedeca
  • ‑mpiedeca
  • împiedecare
  • ‑mpiedecare
  • împiedecat
  • ‑mpiedecat
  • împiedecatu‑
  • ‑mpiedecatu‑
  • împiedecând
  • ‑mpiedecând
  • împiedecându‑
  • ‑mpiedecându‑
singular plural
  • împiedecă
  • ‑mpiedecă
  • împiedecați
  • ‑mpiedecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împiedec
  • ‑mpiedec
(să)
  • împiedec
  • ‑mpiedec
  • împiedecam
  • ‑mpiedecam
  • împiedecai
  • ‑mpiedecai
  • împiedecasem
  • ‑mpiedecasem
a II-a (tu)
  • împiedeci
  • ‑mpiedeci
(să)
  • împiedeci
  • ‑mpiedeci
  • împiedecai
  • ‑mpiedecai
  • împiedecași
  • ‑mpiedecași
  • împiedecaseși
  • ‑mpiedecaseși
a III-a (el, ea)
  • împiedecă
  • ‑mpiedecă
(să)
  • împiedece
  • ‑mpiedece
  • împiedeca
  • ‑mpiedeca
  • împiedecă
  • ‑mpiedecă
  • împiedecase
  • ‑mpiedecase
plural I (noi)
  • împiedecăm
  • ‑mpiedecăm
(să)
  • împiedecăm
  • ‑mpiedecăm
  • împiedecam
  • ‑mpiedecam
  • împiedecarăm
  • ‑mpiedecarăm
  • împiedecaserăm
  • ‑mpiedecaserăm
  • împiedecasem
  • ‑mpiedecasem
a II-a (voi)
  • împiedecați
  • ‑mpiedecați
(să)
  • împiedecați
  • ‑mpiedecați
  • împiedecați
  • ‑mpiedecați
  • împiedecarăți
  • ‑mpiedecarăți
  • împiedecaserăți
  • ‑mpiedecaserăți
  • împiedecaseți
  • ‑mpiedecaseți
a III-a (ei, ele)
  • împiedecă
  • ‑mpiedecă
(să)
  • împiedece
  • ‑mpiedece
  • împiedecau
  • ‑mpiedecau
  • împiedeca
  • ‑mpiedeca
  • împiedecaseră
  • ‑mpiedecaseră
Intrare: împiedicare
împiedicare substantiv feminin
  • silabație: -pie-
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împiedicare
  • ‑mpiedicare
  • împiedicarea
  • ‑mpiedicarea
plural
  • împiedicări
  • ‑mpiedicări
  • împiedicările
  • ‑mpiedicările
genitiv-dativ singular
  • împiedicări
  • ‑mpiedicări
  • împiedicării
  • ‑mpiedicării
plural
  • împiedicări
  • ‑mpiedicări
  • împiedicărilor
  • ‑mpiedicărilor
vocativ singular
plural
împiedecare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împiedecare
  • ‑mpiedecare
  • împiedecarea
  • ‑mpiedecarea
plural
  • împiedecări
  • ‑mpiedecări
  • împiedecările
  • ‑mpiedecările
genitiv-dativ singular
  • împiedecări
  • ‑mpiedecări
  • împiedecării
  • ‑mpiedecării
plural
  • împiedecări
  • ‑mpiedecări
  • împiedecărilor
  • ‑mpiedecărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împiedica împiedicare împiedicat împiedeca împiedecat împiedecare

  • 1. reflexiv A se lovi (cu piciorul) de ceva sau de cineva care stă în cale (și a cădea); a se poticni.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: poticni 4 exemple
    exemple
    • Moș Șoric se împiedică de prag și se izbi cu capul de celalalt părete. SADOVEANU, O. III 570.
      surse: DLRLC
    • Se împiedică de ceva și cade jos. CREANGĂ, A. 50.
      surse: DLRLC
    • poetic Năvalnic s-apropie pașii, Și-n goana lor cîntă arcașii, Și-așa de sălbatic li-e cîntul – Din piele de urs au vestmîntul, Și-n bărbile lor încîlcite Se-mpiedică vîntul. COȘBUC, P. II 31.
      surse: DLRLC
    • reciproc S-au împiedicat unul în altul. SBIERA, P. 242.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A se împiedica în picioare = a se împletici.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: împletici
    • 1.2. expresie A i se împiedica (cuiva) limba = a nu putea articula bine sunetele.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.3. expresie A se împiedica la vorbă = gângăvi
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Dar ce ai în gură? Te împiedici la vorbă. SAHIA, N. 104.
        surse: DLRLC
    • 1.4. figurat A da mereu peste ceva sau peste cineva care supără, stingherește.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Li se părea că tot de el se-mpiedică. ISPIRESCU, L. 337.
        surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A pune unui animal piedică la picioare, a-i lega picioarele ca să nu poată fugi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC antonime: despiedica 2 exemple
    exemple
    • A-mpiedicat calul și și-a pregătit culcuș. STANCU, D. 21.
      surse: DLRLC
    • Vorba-și isprăvea Și se arunca Cal de-mpiedica Și jos îl trîntea. TEODORESCU, P. P. 447.
      surse: DLRLC
    • 2.1. A înfrâna roțile unui vehicul (pentru a-l face să meargă greu).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: înfrâna înțepeni un exemplu
      exemple
      • Ion Jura împiedică roata dindărăt din dreapta, din partea rîpei, cu un lanț. DUMITRIU, N. 155.
        surse: DLRLC
    • 2.2. A pune piedica de siguranță la mecanismul armelor de foc.
      surse: DEX '09 DEX '98
  • 3. tranzitiv figurat A ține în loc pe cineva sau ceva; a se pune în calea cuiva sau a ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: opri antonime: stimula 3 exemple
    exemple
    • Regimul burghezo-moșieresc a împiedicat dezvoltarea științei arheologice. IST. R.P.R. 7.
      surse: DLRLC
    • Mersul înainte al omenirii nu-l poate împiedica nici fortăreața, nici arma de foc. STANCU, U.R.S.S. 121.
      surse: DLRLC
    • Numai dumneata... poți să-l împiedici de la cine știe ce nebunie. C. PETRESCU, C. V. 336.
      surse: DLRLC

etimologie:

împiedicare împiedecare

  • 1. Acțiunea de a (se) împiedica și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • exemple
    • Treburile se aranjează deci fără împiedicare. VORNIC, P. 90.
      surse: DLRLC
    • Lăpușneanul nu întîlnise nici o împiedicare în drumul său. NEGRUZZI, S. I 142.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi împiedica
    surse: DEX '98 DEX '09