împeleca [At: ȘEZ. VI, 120 / V: împcel~ / S și: ~pie~ / P și: ~pie~ / Pzi: împelec / E: ctm împiedica + împila] (Reg) 1 vt (D. cal) A împiedica¹ (1). 2-3 vr (Pex) A se împiedica¹ (7-8).

împédec (est) și împĭédec (vest), a -á v. tr. (lat. im-pedico, -áre, a prinde în pedică, d. pédica, pedică; vit. impedicare, pv. empedegar, fr. empêcher [pg. dial. empelgar, a cruța o osteneală]). Prind în pedică, pun pedică, leg picĭoarele: a împedeca un cal. Fig. Opresc, încurc, jenez: bagajele și ploaĭa mă împedecaŭ să merg. V. refl. Mă lovesc în mers: calu s’a împedecat și a căzut. Fig. Ministru s’a împedecat de multe greutățĭ. – Și împedic, împĭedic cînd e acc. pe răd. Și împélec (Vicĭu). V. zăticnesc.