2 intrări

7 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împătima v vz împătimi

împătimi [At: COSTINESCU / V: (cscj) ~ma / Pzi: ~mesc / E: în- + patimă] 1 vt A face pe cineva să sufere. 2-3 vtr (Rar) A (se) pasiona.

ÎMPĂTIMÁ vb. I v. împătimi.

ÎMPĂTIMÁ vb. I v. împătimi.

ÎMPĂTIMÁ vb. I v. împătimi.

ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă.

ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri. [Var.: împătimá vb. I] – În + patimă.

ÎMPĂTIMÍ, împătimesc, vb. IV. Tranz. A face să sufere, a provoca dureri. (Atestat în forma împătima) Reforme care se ating de garanția politică nu împătimează pe popor cît l-ar împătima lucruri care se ating de societatea casnică. BOLINTINEANU, O. 258. Variantă: împătimá, împătimez, vb. I.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împătimí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 împătimeáscă

împătimí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împătimésc, imperf. 3 sg. împătimeá; conj. prez. 3 sg. și pl. împătimeáscă

Intrare: împătimare
împătimare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împătimare
  • ‑mpătimare
  • împătimarea
  • ‑mpătimarea
plural
  • împătimări
  • ‑mpătimări
  • împătimările
  • ‑mpătimările
genitiv-dativ singular
  • împătimări
  • ‑mpătimări
  • împătimării
  • ‑mpătimării
plural
  • împătimări
  • ‑mpătimări
  • împătimărilor
  • ‑mpătimărilor
vocativ singular
plural
Intrare: împătimi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împătimi
  • ‑mpătimi
  • împătimire
  • ‑mpătimire
  • împătimit
  • ‑mpătimit
  • împătimitu‑
  • ‑mpătimitu‑
  • împătimind
  • ‑mpătimind
  • împătimindu‑
  • ‑mpătimindu‑
singular plural
  • împătimește
  • ‑mpătimește
  • împătimiți
  • ‑mpătimiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împătimesc
  • ‑mpătimesc
(să)
  • împătimesc
  • ‑mpătimesc
  • împătimeam
  • ‑mpătimeam
  • împătimii
  • ‑mpătimii
  • împătimisem
  • ‑mpătimisem
a II-a (tu)
  • împătimești
  • ‑mpătimești
(să)
  • împătimești
  • ‑mpătimești
  • împătimeai
  • ‑mpătimeai
  • împătimiși
  • ‑mpătimiși
  • împătimiseși
  • ‑mpătimiseși
a III-a (el, ea)
  • împătimește
  • ‑mpătimește
(să)
  • împătimească
  • ‑mpătimească
  • împătimea
  • ‑mpătimea
  • împătimi
  • ‑mpătimi
  • împătimise
  • ‑mpătimise
plural I (noi)
  • împătimim
  • ‑mpătimim
(să)
  • împătimim
  • ‑mpătimim
  • împătimeam
  • ‑mpătimeam
  • împătimirăm
  • ‑mpătimirăm
  • împătimiserăm
  • ‑mpătimiserăm
  • împătimisem
  • ‑mpătimisem
a II-a (voi)
  • împătimiți
  • ‑mpătimiți
(să)
  • împătimiți
  • ‑mpătimiți
  • împătimeați
  • ‑mpătimeați
  • împătimirăți
  • ‑mpătimirăți
  • împătimiserăți
  • ‑mpătimiserăți
  • împătimiseți
  • ‑mpătimiseți
a III-a (ei, ele)
  • împătimesc
  • ‑mpătimesc
(să)
  • împătimească
  • ‑mpătimească
  • împătimeau
  • ‑mpătimeau
  • împătimi
  • ‑mpătimi
  • împătimiseră
  • ‑mpătimiseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împătima
  • ‑mpătima
  • împătimare
  • ‑mpătimare
  • împătimat
  • ‑mpătimat
  • împătimatu‑
  • ‑mpătimatu‑
  • împătimând
  • ‑mpătimând
  • împătimându‑
  • ‑mpătimându‑
singular plural
  • împătimea
  • ‑mpătimea
  • împătimați
  • ‑mpătimați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împătimez
  • ‑mpătimez
(să)
  • împătimez
  • ‑mpătimez
  • împătimam
  • ‑mpătimam
  • împătimai
  • ‑mpătimai
  • împătimasem
  • ‑mpătimasem
a II-a (tu)
  • împătimezi
  • ‑mpătimezi
(să)
  • împătimezi
  • ‑mpătimezi
  • împătimai
  • ‑mpătimai
  • împătimași
  • ‑mpătimași
  • împătimaseși
  • ‑mpătimaseși
a III-a (el, ea)
  • împătimea
  • ‑mpătimea
(să)
  • împătimeze
  • ‑mpătimeze
  • împătima
  • ‑mpătima
  • împătimă
  • ‑mpătimă
  • împătimase
  • ‑mpătimase
plural I (noi)
  • împătimăm
  • ‑mpătimăm
(să)
  • împătimăm
  • ‑mpătimăm
  • împătimam
  • ‑mpătimam
  • împătimarăm
  • ‑mpătimarăm
  • împătimaserăm
  • ‑mpătimaserăm
  • împătimasem
  • ‑mpătimasem
a II-a (voi)
  • împătimați
  • ‑mpătimați
(să)
  • împătimați
  • ‑mpătimați
  • împătimați
  • ‑mpătimați
  • împătimarăți
  • ‑mpătimarăți
  • împătimaserăți
  • ‑mpătimaserăți
  • împătimaseți
  • ‑mpătimaseți
a III-a (ei, ele)
  • împătimea
  • ‑mpătimea
(să)
  • împătimeze
  • ‑mpătimeze
  • împătimau
  • ‑mpătimau
  • împătima
  • ‑mpătima
  • împătimaseră
  • ‑mpătimaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împătimi împătimire împătimit împătima împătimat

  • 1. rar A face pe cineva să sufere, a provoca cuiva dureri.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Reforme care se ating de garanția politică nu împătimează pe popor cît l-ar împătima lucruri care se ating de societatea casnică. BOLINTINEANU, O. 258.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + patimă
    surse: DEX '98 DEX '09