2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împăciuit, ~ă a [At: MĂRGĂRITARE (1746), ap. TDRG / V: păciuit / Pl: ~iți, ~e / E: împăciui] 1 Împăcat2 (1). 2 Potolit2. 3 Satisfăcut.

ÎMPĂCIUÍT, -Ă, împăciuiți, -te, adj. (Rar) Împăcat, liniștit. – V. împăciui.

ÎMPĂCIUÍT, -Ă, împăciuiți, -te, adj. (Rar) Împăcat, liniștit. – V. împăciui.

ÎMPĂCIUÍT, -Ă, împăciuiți, -te, adj. Împăcat, liniștit. Cu un început de împăciuită destindere în trăsăturile chinuite de pînă acum. C. PETRESCU, A. R. 196.

împăciui vtrr [At: DIONISIE, C. 163 / V: (înv) păciui / Pzi: ~esc / E: în- + păciui] 1-2 (A convinge pe cineva să facă pace sau) a face pace cu cineva Si: (îvr) a împăcălui (1-2), (îrg) a împăcelui (1-2), a păciui (1-2@).

ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui.

ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui.

ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. (Azi rar) A convinge să facă pace, a împăca. V. pacifica. Eu lumea o împăciuiesc și o învrăjbez (Condeiul). GOROVEI, C. 98. ◊ Refl. El se gîndi a se împăciui cu dușmanii săi. BĂLCESCU, O. II 276. ◊ Refl. reciproc. Hai! frate să ne cinstim Și să ne împăciuim. ANT. LIT. POP. I 347.

A SE ÎMPĂCIUÍ mă ~iésc intranz. rar (persoane sau colectivități) A restabili raporturile de prietenie (cu cineva); a face pace; a se împăca. /în + pace + suf. ~ui

A ÎMPĂCIUÍ ~ iésc tranz. rar A face să se împăciuiască. [Sil. -ciu-i] /în + pace + suf. ~ui

împăciuì v. a restabili pacea (între două persoane).

împăcĭuĭésc v. tr. (d. pace). Împac, conciliez, restabilesc pacea: a împăcĭui doĭ oamenĭ, lucrurile. – Vechĭ împăceluĭesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împăciuí (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 împăciuiáscă

împăciuí vb. (sil. -ciu-i), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. împăciuiáscă

împăciui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiesc, conj. împăciuiască)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPĂCIUÍT adj. v. împăcat, mulțumit, satisfăcut.

împăciuit adj. v. ÎMPĂCAT. MULȚUMIT. SATISFĂCUT.

ÎMPĂCIUÍ vb. v. împăca.

Intrare: împăciuit
împăciuit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împăciuit
  • ‑mpăciuit
  • împăciuitul
  • împăciuitu‑
  • ‑mpăciuitul
  • ‑mpăciuitu‑
  • împăciui
  • ‑mpăciui
  • împăciuita
  • ‑mpăciuita
plural
  • împăciuiți
  • ‑mpăciuiți
  • împăciuiții
  • ‑mpăciuiții
  • împăciuite
  • ‑mpăciuite
  • împăciuitele
  • ‑mpăciuitele
genitiv-dativ singular
  • împăciuit
  • ‑mpăciuit
  • împăciuitului
  • ‑mpăciuitului
  • împăciuite
  • ‑mpăciuite
  • împăciuitei
  • ‑mpăciuitei
plural
  • împăciuiți
  • ‑mpăciuiți
  • împăciuiților
  • ‑mpăciuiților
  • împăciuite
  • ‑mpăciuite
  • împăciuitelor
  • ‑mpăciuitelor
vocativ singular
plural
Intrare: împăciui
  • silabație: -ciu-i
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împăciui
  • ‑mpăciui
  • împăciuire
  • ‑mpăciuire
  • împăciuit
  • ‑mpăciuit
  • împăciuitu‑
  • ‑mpăciuitu‑
  • împăciuind
  • ‑mpăciuind
  • împăciuindu‑
  • ‑mpăciuindu‑
singular plural
  • împăciuiește
  • ‑mpăciuiește
  • împăciuiți
  • ‑mpăciuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împăciuiesc
  • ‑mpăciuiesc
(să)
  • împăciuiesc
  • ‑mpăciuiesc
  • împăciuiam
  • ‑mpăciuiam
  • împăciuii
  • ‑mpăciuii
  • împăciuisem
  • ‑mpăciuisem
a II-a (tu)
  • împăciuiești
  • ‑mpăciuiești
(să)
  • împăciuiești
  • ‑mpăciuiești
  • împăciuiai
  • ‑mpăciuiai
  • împăciuiși
  • ‑mpăciuiși
  • împăciuiseși
  • ‑mpăciuiseși
a III-a (el, ea)
  • împăciuiește
  • ‑mpăciuiește
(să)
  • împăciuiască
  • ‑mpăciuiască
  • împăciuia
  • ‑mpăciuia
  • împăciui
  • ‑mpăciui
  • împăciuise
  • ‑mpăciuise
plural I (noi)
  • împăciuim
  • ‑mpăciuim
(să)
  • împăciuim
  • ‑mpăciuim
  • împăciuiam
  • ‑mpăciuiam
  • împăciuirăm
  • ‑mpăciuirăm
  • împăciuiserăm
  • ‑mpăciuiserăm
  • împăciuisem
  • ‑mpăciuisem
a II-a (voi)
  • împăciuiți
  • ‑mpăciuiți
(să)
  • împăciuiți
  • ‑mpăciuiți
  • împăciuiați
  • ‑mpăciuiați
  • împăciuirăți
  • ‑mpăciuirăți
  • împăciuiserăți
  • ‑mpăciuiserăți
  • împăciuiseți
  • ‑mpăciuiseți
a III-a (ei, ele)
  • împăciuiesc
  • ‑mpăciuiesc
(să)
  • împăciuiască
  • ‑mpăciuiască
  • împăciuiau
  • ‑mpăciuiau
  • împăciui
  • ‑mpăciui
  • împăciuiseră
  • ‑mpăciuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împăciuit

etimologie:

  • vezi împăciui
    surse: DEX '98 DEX '09

împăciui împăciuire împăciuit

  • 1. rar A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: împăca 3 exemple
    exemple
    • Eu lumea o împăciuiesc și o învrăjbez (Condeiul). GOROVEI, C. 98.
      surse: DLRLC
    • El se gîndi a se împăciui cu dușmanii săi. BĂLCESCU, O. II 276.
      surse: DLRLC
    • Hai! frate să ne cinstim Și să ne împăciuim. ANT. LIT. POP. I 347.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + pace + sufix -ui.
    surse: DEX '98 DEX '09