2 intrări

29 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎMBUNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbuna; potolire, liniștire. ♦ (Înv.) Lingușire. – V. îmbuna.

ÎMBUNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbuna; potolire, liniștire. ♦ (Înv.) Lingușire. – V. îmbuna.

îmbunare sf [At: CALENDARIU (1844), 61/3 / Pl: ~nări / E: îmbuna] 1 Determinare a cuiva să devină mai bun din punct de vedere moral Si: îmbunat1 (1), îndreptare. 2 Potolire. 3 Consolare. 4 Încurajare. 5 Binedispunere. 6 (Înv) Convingere. 7 (Reg) Promisiune. 8 (Asr) Mângâiere. 9 (Asr) Încurajare. 10 (Iuz) Lingușire. 11 Împăcare. 12 (Șfg) Îmblânzire. 13 Îndreptare a vremii Si: îmbunat1 (13). 14 (Ban; ccr) Înțelegere cu privire la zestre Si: îmbunat1 (14).

ÎMBUNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) îmbuna; potolire, liniștire. Îmbunarea lui nu-i plăcea. CONTEMPORANUL, VII 485. ♦ (Învechit) Lingușire. Stroici este un copil care nu cunoaște încă pre oameni, nu știe ce este îmbunarea și minciuna. NEGRUZZI, S. I 141.

îmbunare f. 1. acțiunea de a îmbuna; 2. fig. lingușire josnică: nu știe ce este îmbunarea și minciuna. NEGR.

ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ◊ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun.

îmbuna [At: VARLAAM, C. 306/2 / V: (cscj) ~ni / Pzi: ~nez, (Trs) îmbun / E: în- + bun] 1 vt A face pe cineva să devină mai bun. 2 vr A se îndrepta (din punct de vedere moral). 3-4 vtr A (se) liniști. 5-6 vtr A (se) consola. 7-8 vtr A (se) încuraja. 9-10 vtr A (se) binedispune. 11 vt (Înv) A convinge. 12 vt (Reg) A promite. 13 vt A se face plăcut cuiva printr-o atitudine lingușitoare. 14 vt (Înv) A face bine cuiva. 15 vt A face pe cineva fericit. 16-17 vtrr A (se) împăca cu cineva. 18 vt A spera să obțină ceva printr-o bună purtare. 19 vr (Reg; d. știuleții de porumb) A fi aproape copt. 20 vr (D. vreme) A se îndrepta. 21-22 vtr (Șfg) A (se) îmblânzi.

ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ♦ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite un necaz sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbún] – În + bun.

ÎMBUNÁ, îmbunez și îmbún, vb. I. Tranz. A face ca cineva (cu caracter rău) să devină (mai) bun. Credeam că nenorocirile mai îmbunează pe om. PREDA, Î. 19. ♦ A îmblînzi. Să scăpați de lătratul cînelui de pripas pe care-l puteți foarte lesne îmbuna. ODOBESCU, S. III 483. ♦ A face ca cineva care este supărat, trist, necăjit să-și uite necazul; a împăca, a liniști. Copiii mei cum să-i îmbun? Nevestei mele ce să-i spun, Cînd va-ntreba de El-Zorab? COȘBUC, P. I 111. O netezi duios pe frunte și se sili s-o îmbuneze cu vorbe dulci și înțelepte de mîngîiere. VLAHUȚĂ, O. A. 126. Se apropia de ea și da s-o mîngîie, ca s-o îmbuneze. CARAGIALE, O. III 33. ◊ Refl. După asigurările mele... s-a îmbunat. IBRĂILEANU, A. 60.

A ÎMBUNÁ ~éz tranz. A face să se îmbuneze; a îmblânzi; a domoli; a potoli; a tempera; a modera; a potoli. /în + bun

A SE ÎMBUNÁ mă ~éz intranz. 1) (despre ființe) A deveni mai bun; a se îmblânzi. 2) fig. (despre vreme) A căpăta un caracter mai liniștit (după furtună, ploaie îndelungată etc.); a se îmblânzi; a se domoli; a se potoli; a se liniști; a se tempera; a se modera; a se ogoi. /în + bun

îmbunà v. 1. a face mai bun: răsboiul îi va mai îmbuna soarta BĂLC.; 2. a (se) potoli; 3. a linguși cu măguleli.

îmbún și -éz v. tr. (d. bun). Fac pe cineva maĭ bun la inimă, îĭ potolesc mînia. Măgulesc, lingușesc. V. refl. Vechĭ. Mă adresez cu vorbă bună. Rar. Mă împac, reĭaŭ prietenia. Mă ĭaŭ cu binele, mă lingușesc. – Vechĭ și -nesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

îmbunare s. f., g.-d. art. îmbunării

îmbunare s. f., g.-d. art. îmbunării

îmbunáre s. f., g.-d. art. îmbunării

îmbuna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbunez, 3 îmbunea; conj. prez. 1 sg. să îmbunez, 3 să îmbuneze

îmbuna (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbunea

îmbuná vb., ind. prez. 1 sg. îmbunéz, 3 sg. și pl. îmbuneáză

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎMBUNÁRE s. v. flatare, lingușeală, lingușire, măguleală, măgulire.

îmbunare s. v. FLATARE. LINGUȘEALĂ. LINGUȘIRE. MĂGULEALĂ. MĂGULIRE.

ÎMBUNARE s. calmare, domolire, îmblînzire, împăcare, liniștire, potolire. (~ unei persoane enervate.)

ÎMBUNA vb. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmblînzi, a (se) împăca, a (se) liniști, a (se) potoli, (reg.) a (se) țistui, (înv.) a (se) dezmînia. (Era enervat și abia a izbutit să-l ~.)

A (se) îmbuna ≠ a (se) înrăi, a (se) încâina, a (se) încâinoșa

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

îmbuná, îmbunez, vb. tranz., refl. – A (se) calma, a (se) liniști, a (se) potoli. – Din în- + bun (Scriban, DEX, MDA).

Intrare: îmbunare
îmbunare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmbunare
  • ‑mbunare
  • îmbunarea
  • ‑mbunarea
plural
  • îmbunări
  • ‑mbunări
  • îmbunările
  • ‑mbunările
genitiv-dativ singular
  • îmbunări
  • ‑mbunări
  • îmbunării
  • ‑mbunării
plural
  • îmbunări
  • ‑mbunări
  • îmbunărilor
  • ‑mbunărilor
vocativ singular
plural
Intrare: îmbuna
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îmbuna
  • ‑mbuna
  • îmbunare
  • ‑mbunare
  • îmbunat
  • ‑mbunat
  • îmbunatu‑
  • ‑mbunatu‑
  • îmbunând
  • ‑mbunând
  • îmbunându‑
  • ‑mbunându‑
singular plural
  • îmbunea
  • ‑mbunea
  • îmbunați
  • ‑mbunați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îmbunez
  • ‑mbunez
(să)
  • îmbunez
  • ‑mbunez
  • îmbunam
  • ‑mbunam
  • îmbunai
  • ‑mbunai
  • îmbunasem
  • ‑mbunasem
a II-a (tu)
  • îmbunezi
  • ‑mbunezi
(să)
  • îmbunezi
  • ‑mbunezi
  • îmbunai
  • ‑mbunai
  • îmbunași
  • ‑mbunași
  • îmbunaseși
  • ‑mbunaseși
a III-a (el, ea)
  • îmbunea
  • ‑mbunea
(să)
  • îmbuneze
  • ‑mbuneze
  • îmbuna
  • ‑mbuna
  • îmbună
  • ‑mbună
  • îmbunase
  • ‑mbunase
plural I (noi)
  • îmbunăm
  • ‑mbunăm
(să)
  • îmbunăm
  • ‑mbunăm
  • îmbunam
  • ‑mbunam
  • îmbunarăm
  • ‑mbunarăm
  • îmbunaserăm
  • ‑mbunaserăm
  • îmbunasem
  • ‑mbunasem
a II-a (voi)
  • îmbunați
  • ‑mbunați
(să)
  • îmbunați
  • ‑mbunați
  • îmbunați
  • ‑mbunați
  • îmbunarăți
  • ‑mbunarăți
  • îmbunaserăți
  • ‑mbunaserăți
  • îmbunaseți
  • ‑mbunaseți
a III-a (ei, ele)
  • îmbunea
  • ‑mbunea
(să)
  • îmbuneze
  • ‑mbuneze
  • îmbunau
  • ‑mbunau
  • îmbuna
  • ‑mbuna
  • îmbunaseră
  • ‑mbunaseră
verb (VT1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îmbuna
  • ‑mbuna
  • îmbunare
  • ‑mbunare
  • îmbunat
  • ‑mbunat
  • îmbunatu‑
  • ‑mbunatu‑
  • îmbunând
  • ‑mbunând
  • îmbunându‑
  • ‑mbunându‑
singular plural
  • îmbu
  • ‑mbu
  • îmbunați
  • ‑mbunați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îmbun
  • ‑mbun
(să)
  • îmbun
  • ‑mbun
  • îmbunam
  • ‑mbunam
  • îmbunai
  • ‑mbunai
  • îmbunasem
  • ‑mbunasem
a II-a (tu)
  • îmbuni
  • ‑mbuni
(să)
  • îmbuni
  • ‑mbuni
  • îmbunai
  • ‑mbunai
  • îmbunași
  • ‑mbunași
  • îmbunaseși
  • ‑mbunaseși
a III-a (el, ea)
  • îmbu
  • ‑mbu
(să)
  • îmbune
  • ‑mbune
  • îmbuna
  • ‑mbuna
  • îmbună
  • ‑mbună
  • îmbunase
  • ‑mbunase
plural I (noi)
  • îmbunăm
  • ‑mbunăm
(să)
  • îmbunăm
  • ‑mbunăm
  • îmbunam
  • ‑mbunam
  • îmbunarăm
  • ‑mbunarăm
  • îmbunaserăm
  • ‑mbunaserăm
  • îmbunasem
  • ‑mbunasem
a II-a (voi)
  • îmbunați
  • ‑mbunați
(să)
  • îmbunați
  • ‑mbunați
  • îmbunați
  • ‑mbunați
  • îmbunarăți
  • ‑mbunarăți
  • îmbunaserăți
  • ‑mbunaserăți
  • îmbunaseți
  • ‑mbunaseți
a III-a (ei, ele)
  • îmbu
  • ‑mbu
(să)
  • îmbune
  • ‑mbune
  • îmbunau
  • ‑mbunau
  • îmbuna
  • ‑mbuna
  • îmbunaseră
  • ‑mbunaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

îmbunare, îmbunărisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi îmbuna DEX '98 DEX '09

îmbuna, îmbunezverb

  • 1. A face pe cineva să devină (mai) bun. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Credeam că nenorocirile mai îmbunează pe om. PREDA, Î. 19. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv reflexiv A (se) îmblânzi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: îmblânzi
      • format_quote Să scăpați de lătratul cînelui de pripas pe care-l puteți foarte lesne îmbuna. ODOBESCU, S. III 483. DLRLC
    • 1.2. tranzitiv reflexiv A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Copiii mei cum să-i îmbun? Nevestei mele ce să-i spun, Cînd va-ntreba de El-Zorab? COȘBUC, P. I 111. DLRLC
      • format_quote O netezi duios pe frunte și se sili s-o îmbuneze cu vorbe dulci și înțelepte de mîngîiere. VLAHUȚĂ, O. A. 126. DLRLC
      • format_quote Se apropia de ea și da s-o mîngîie, ca s-o îmbuneze. CARAGIALE, O. III 33. DLRLC
      • format_quote După asigurările mele... s-a îmbunat. IBRĂILEANU, A. 60. DLRLC
etimologie:
  • În + bun DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.