2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îmbucări [At: I. CR. III, 345 / Pzi: ~resc / E: îmbucare] 1 vt A hrăni vitele. 2 vr (Nob; d. vite) A se hrăni. 3 vr (Nob; d. vite) A se sătura.

ÎMBUCĂRÍ, îmbucăresc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A da de mâncare vitelor. 2. Refl. (Despre vite) A se hrăni, a se sătura. – Din îmbucare (< îmbuca).

îmbuca [At: CANTEMIR, IST. 115 / Pzi: îmbuc / E: ml *imbuccare] 1 vt A băga în gură ceva de mâncare. 2 vt A mânca ceva bucată cu bucată. 3 vt A înghiți dintr-o dată Si: a înfuleca. 4 vt A mânca repede. 5 vt A gusta. 6 vt (Pgn) A mânca. 7 vt (Îe) A ~ precum lupul (sau lupește) A mânca cu lăcomie. 8 vt (Nob) A pune la gură un instrument pentru a sufla în el. 9 vt (Reg; d. alimente destinate copiilor mici) A mesteca în gură, înainte de a fi dat copilului, pentru a putea fi digerat mai ușor. 10-11 vtr A (se) îmbina două lucruri la extremitățile lor Si: a (se) angrena, a (se) împreuna. 12 vt (Îe) A ~ două țevi A le introduce una într-alta. 13-14 vtr (D. o rană) A (se) închide.

îmbucare sf [At: MURNU, O. 175 / Pl: ~cări / E: îmbuca] 1 Luare a ceva de mâncare în gură Si: îmbucat1 (1), îmbucătură (1). 2 Înghițire bucată cu bucată Si: îmbucat1 (2). 3 Înghițire dintr-o dată Si: îmbucat1 (3), îmfulecare. 4 Mâncare în grabă Si: îmbucat1 (4). 5 Gustare. 6 (Pgn) Luare a mesei Si: îmbucat1 (6). 7 (Nob) Punere la gură a unui instrument pentru a sufla în el Si: îmbucat1 (7). 8 (Reg) Mestecare în gură a alimentelor destinate copiilor mici, înainte de a le da copilului, pentru a le putea digera mai ușor Si: îmbucat1 (8). 9 Îmbinare a două obiecte la extremitățile lor Si: îmbucat1 (9), îmbucătură (5). 10 (Ccr) Încheietură a bârnelor la unghiurile unei case Si: îmbinare, îmbucat1 (10), îmbucătură (6), împreunare, încheiere. 11 Închidere a unei răni Si: îmbucat1 (11).

ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A mânca (în grabă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese tehnice) A intra cu un capăt în altă piesă pentru a forma împreună un ansamblu; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucca „gură”).

ÎMBUCÁRE, îmbucări, s. f. Acțiunea de a (se) îmbuca. ♦ (Concr.) Loc unde se îmbucă ceva. – V. îmbuca.

ÎMBUCÁRE, îmbucări, s. f. Acțiunea de a (se) îmbuca. ♦ (Concr.) Loc unde se îmbucă ceva. – V. îmbuca.

ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A vârî în gură ceva de mâncare; a mânca (în pripă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese) A intra cu un capăt în altă piesă; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucca „gură”).

ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A mînca (de obicei în pripă ce se nimerește, fără alegere). Dă-i ceva să-mbuce dumnealui, că vine de departe. DUMITRIU, B. F. 18. Se așeză să îmbuce din merindea ce și-o adusese. REBREANU, I 93. Se întoarse pe la prînz și după ce îmbucă ceva și văzu ce-i pe-acasă, luă săculețul și porni la hambare. DUNĂREANU, CH. 72. Să-mbucați ceva la noi și apoi vă-ți tot duce. SANDU-ALDEA, U. P. 43. După ce îmbucă ce bruma se găsi, își luă ziua bună și plecă. POPESCU, B. IV 108. ◊ Absol. Șed minerii la popas Pe sub cetina de brazi Și îmbucă de amiaz. DEȘLIU, M. 46. Unii se mai repezeau pe-acasă, să-și mai vază de vite ori să mai îmbuce, dar se întorceau curînd, parcă le-ar fi fost frică să nu se întîmple ceva în lipsa lor. REBREANU, R. II 17. Nu află alt adăpost spre a îmbuca sau a dormi ziua. ODOBESCU, S. III 17. ♦ Absol. A băga mîncare în gură. Bătut de gînduri, îmbuca rar. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 34. 2. Tranz. A apuca cu gura, a înghiți. Unde deschise o gură, de să mă îmbuce. ISPIRESCU, L. 14. O zmeoaică-l îmbuca. TEODORESCU, P. P. 441. 3. Tranz. (Cu privire la instrumente de suflat) A duce la gură, a vîrî capătul în gură. Corniștii din fruntea companiilor își îmbucau instrumentele cu încrețiri de bărbii albăstrite de perdaful bricelor. MACEDONSKI, O. III 26. Unchiașul, obosit, nu se sfii a îmbuca bărbătește trîmbița vînătorească. ODOBESCU, S. III 95. 4. Refl. (Despre o piesă tehnică) A intra cu un capăt în altă piesă, tăiată pe măsură, pentru a forma împreună un ansamblu. Aici nu se bătuse un nit cum trebuia, aici nu se îmbucase bine o bucșă. PAS, L. I 72. ♦ A se împreuna, a se îmbina. Niște bolte ogivale ce se îmbucau între ele. ODOBESCU, S. I 442. ◊ Fig. Cîrdurile se amestecară, se îmbucară într-un stol de capete și începură să fugă, înghesuindu-se una într-alta. PREDA, Î. 144.

A ÎMBUCÁ îmbúc tranz. 1) A mânca puțin și în grabă (înghițind bucăți mari de hrană). ~ de amiază. 2) (muștiucurile instrumentelor muzicale de suflat) A prinde cu gura. /<lat. imbuccare

A SE ÎMBUCÁ pers. 3 se îmbúcă intranz. (despre piesele unui ansamblu) A intra perfect cu un capăt în altă piesă. /<lat. imbuccare

îmbucà v. 1. a pune ceva în gură; 2. a mânca puțin și repede; 3. a face să intre un lucru într’altul, a prinde laolaltă; 4. fam. a se săruta. [V. bucă].

îmbúc, a v. tr. (d. lat. bŭcca, obraz, gură; it. imboccare, fr. emboucher, sp. bg. embocar. V. bucă). Mănînc (pun în gură) cîte o îmbucătură: n’am îmbucat nimic azĭ. Înghit pe fugă: lupu îmbucă oaĭa. Pun între buze ca să aflu orĭ ca să sug (un fluĭer, o țeavă). Fixez orĭ lipesc gură’n gură (doŭă țevĭ). Vechĭ. Fig. Atac cu gura (cu vorba), defaĭm: cu multe vorbe rele l-aŭ îmbucat în urechile Domnu-săŭ. (Ur. Let. 1, 187). V. refl. Intru c’un capăt în scobitura altuĭ lucru, ca roatele cu dințĭ una’ntralta. Mă unesc, vorbind, de rîurĭ: unde se’mbucă Siretu cu Dunărea.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îmbucá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbúcă

îmbucáre s. f., g.-d. art. îmbucắrii; pl. îmbucắri

îmbucá vb., ind. prez. 1 sg. îmbúc, 3 sg. și pl. îmbúcă

îmbucáre s. f., g.-d. art. îmbucării; pl. îmbucări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMBUCĂRÍ vb. v. sătura.

ÎMBUCÁ vb. a îmbina, a împreuna, (Ban. și Transilv.) a păsăli. (A ~ marginile a două scânduri.)

ÎMBUCÁ vb. v. gusta, înfuleca, mânca.

arată toate definițiile

Intrare: îmbucări
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îmbucări
  • ‑mbucări
  • îmbucărire
  • ‑mbucărire
  • îmbucărit
  • ‑mbucărit
  • îmbucăritu‑
  • ‑mbucăritu‑
  • îmbucărind
  • ‑mbucărind
  • îmbucărindu‑
  • ‑mbucărindu‑
singular plural
  • îmbucărește
  • ‑mbucărește
  • îmbucăriți
  • ‑mbucăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îmbucăresc
  • ‑mbucăresc
(să)
  • îmbucăresc
  • ‑mbucăresc
  • îmbucăream
  • ‑mbucăream
  • îmbucării
  • ‑mbucării
  • îmbucărisem
  • ‑mbucărisem
a II-a (tu)
  • îmbucărești
  • ‑mbucărești
(să)
  • îmbucărești
  • ‑mbucărești
  • îmbucăreai
  • ‑mbucăreai
  • îmbucăriși
  • ‑mbucăriși
  • îmbucăriseși
  • ‑mbucăriseși
a III-a (el, ea)
  • îmbucărește
  • ‑mbucărește
(să)
  • îmbucărească
  • ‑mbucărească
  • îmbucărea
  • ‑mbucărea
  • îmbucări
  • ‑mbucări
  • îmbucărise
  • ‑mbucărise
plural I (noi)
  • îmbucărim
  • ‑mbucărim
(să)
  • îmbucărim
  • ‑mbucărim
  • îmbucăream
  • ‑mbucăream
  • îmbucărirăm
  • ‑mbucărirăm
  • îmbucăriserăm
  • ‑mbucăriserăm
  • îmbucărisem
  • ‑mbucărisem
a II-a (voi)
  • îmbucăriți
  • ‑mbucăriți
(să)
  • îmbucăriți
  • ‑mbucăriți
  • îmbucăreați
  • ‑mbucăreați
  • îmbucărirăți
  • ‑mbucărirăți
  • îmbucăriserăți
  • ‑mbucăriserăți
  • îmbucăriseți
  • ‑mbucăriseți
a III-a (ei, ele)
  • îmbucăresc
  • ‑mbucăresc
(să)
  • îmbucărească
  • ‑mbucărească
  • îmbucăreau
  • ‑mbucăreau
  • îmbucări
  • ‑mbucări
  • îmbucăriseră
  • ‑mbucăriseră
Intrare: îmbucare
îmbucare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmbucare
  • ‑mbucare
  • îmbucarea
  • ‑mbucarea
plural
  • îmbucări
  • ‑mbucări
  • îmbucările
  • ‑mbucările
genitiv-dativ singular
  • îmbucări
  • ‑mbucări
  • îmbucării
  • ‑mbucării
plural
  • îmbucări
  • ‑mbucări
  • îmbucărilor
  • ‑mbucărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îmbuca îmbucare

  • 1. tranzitiv A mânca (în grabă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată.
    exemple
    • Dă-i ceva să-mbuce dumnealui, că vine de departe. DUMITRIU, B. F. 18.
      surse: DLRLC
    • Se așeză să îmbuce din merindea ce și-o adusese. REBREANU, I 93.
      surse: DLRLC
    • Se întoarse pe la prînz și după ce îmbucă ceva și văzu ce-i pe-acasă, luă săculețul și porni la hambare. DUNĂREANU, CH. 72.
      surse: DLRLC
    • Să-mbucați ceva la noi și apoi vă-ți tot duce. SANDU-ALDEA, U. P. 43.
      surse: DLRLC
    • După ce îmbucă ce bruma se găsi, își luă ziua bună și plecă. POPESCU, B. IV 108.
      surse: DLRLC
    • absolut Șed minerii la popas Pe sub cetina de brazi Și îmbucă de amiaz. DEȘLIU, M. 46.
      surse: DLRLC
    • absolut Unii se mai repezeau pe-acasă, să-și mai vază de vite ori să mai îmbuce, dar se întorceau curînd, parcă le-ar fi fost frică să nu se întîmple ceva în lipsa lor. REBREANU, R. II 17.
      surse: DLRLC
    • absolut Nu află alt adăpost spre a îmbuca sau a dormi ziua. ODOBESCU, S. III 17.
      surse: DLRLC
    • Unde deschise o gură, de să mă îmbuce. ISPIRESCU, L. 14.
      surse: DLRLC
    • O zmeoaică-l îmbuca. TEODORESCU, P. P. 441.
      surse: DLRLC
    • 1.1. absolut A băga mâncare în gură.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Bătut de gînduri, îmbuca rar. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 34.
        surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv (Cu privire la instrumente de suflat) A duce la gură, a vârî capătul în gură.
    surse: DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Corniștii din fruntea companiilor își îmbucau instrumentele cu încrețiri de bărbii albăstrite de perdaful bricelor. MACEDONSKI, O. III 26.
      surse: DLRLC
    • Unchiașul, obosit, nu se sfii a îmbuca bărbătește trîmbița vînătorească. ODOBESCU, S. III 95.
      surse: DLRLC
  • 3. reflexiv (Despre piese tehnice) A intra cu un capăt în altă piesă pentru a forma împreună un ansamblu; a se împreuna, a se uni.
    exemple
    • Aici nu se bătuse un nit cum trebuia, aici nu se îmbucase bine o bucșă. PAS, L. I 72.
      surse: DLRLC
    • Niște bolte ogivale ce se îmbucau între ele. ODOBESCU, S. I 442.
      surse: DLRLC
    • figurat Cîrdurile se amestecară, se îmbucară într-un stol de capete și începură să fugă, înghesuindu-se una într-alta. PREDA, Î. 144.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • limba latină *imbuccare (din bucea „gură”).
    surse: DEX '09

îmbucare

  • 1. Acțiunea de a (se) îmbuca.
    surse: DEX '98 DEX '09
    • 1.1. concretizat Loc unde se îmbucă ceva.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • vezi îmbuca
    surse: DEX '98 DEX '09