îndúr, a -á v. tr. (lat. in-dúro, áre, a întări; indurare vultum, a-țĭ lua o față severă; ob-durare, a suferi, d. duros, dur; fr. endurer, a îndura). Sufer mult, răbd: cîte-am îndurat pîn’am ajuns aicĭ! V. refl. Mă înduplec în fine, mă milostivesc: Dumnezeŭ se îndură de nenorocițĭ, se îndură să-ĭ ajute. Consimt, mă hotărăsc în fine: copiiĭ nu se înduraŭ să ĭasă din grădină.