ÎNĂLȚARE, înălțări, s. f. Acțiunea de a (se) înălța și rezultatul ei. 1. Ridicare, urcare. ◊ Înălțarea (domnului) = sărbătoare religioasă creștină, care se serbează la patruzeci de zile după paști. O altă biserică mare de piatră, cu hramul înălțării... NEGRUZZI, S. I 214. 2. Înaintare în rang, într-un serviciu, într-o situație; mărire. E scară de-nălțare un socru ca Moțoc. ALECSANDRI, T. II 108. Atunci se făceau și înălțări în ranguri. BĂLCESCU, O. I 16. Căderea dopotrivă cu înălțarea, a fi! ALEXANDRESCU, M. 10. ♦ (Învechit) Urcare a unui monarh pe tron; înscăunare. Tunurile seraiului și pristavii în piețe vestiră moartea lui Murad al III-lea și înălțarea lui Mahomed al III-lea. BĂLCESCU, O. II 63. 3. Progres, dezvoltare. Ați găsit țara noastră... în momentul unei înălțări creatoare. SAHIA, U.R.S.S. 150. Viitor de aur țara noastră are Și prevăd prin secoli a ei înălțare. BOLINTINEANU, O. 37.