ÎMPLETICIT, -Ă, împleticiți, -te, adj. 1. (Despre picioarele omului, despre pas sau mers) Împiedicat, poticnit, șovăielnic. Corcodel avu un zîmbet de biruință uitîndu-se cum Onufrie Ochi-de-Vulpe mergea spre ușă cu niște pași rari, împleticiți și lumea se învîrtea cu dînsul. CAMILAR, TEM. 116. Merse cu pas împleticit de om beat. id. N. I 125. 2. (Și în forma împletecit) Amestecat, încurcat, încîlcit. Undrelele nu mai știau s-apuce ițele împletecite. ODOBESCU, S. I 130. Cu părul despletit, Tot cu șerpi împletecit. ALECSANDRI, P. P. 38. ◊ Fig. Norii se răriseră și luna plină, ieșind pe ici, pe colo în cîmpul senin al cerului, arunca umbrele împleticite ale copacilor desfrunziți ca o mreajă nesfîrșită peste fața pămîntului. SLAVICI, O. I 165. ♦ Fig. Lipsit de claritate, greu de înțeles, confuz. Individul era... miop, surd, împleticit la vorbă. PAS, Z. III 184. – Variantă: împletecit, -ă adj.