împărat (împărați), s. m. – Suveran absolut al unui imperiu. – Mr. ampirat. La.t imperator (Pușcariu 785; Candrea-Dens., 824; REW 4305; DAR), cf. alb. mbret (Philippide, II, 644), prov. emperaire, it. imperadore, fr. empereur, sp. emperador. Der. de la nominativ, ca în alb., apare și în alte cazuri de nume de persoană, cf. băiat, drac, om. Der. împărăteasă, s. f. (soție de împărat; femeie care conduce un imperiu; nume de plante, Bryonia alba, Atropa Belladonna; la albine, matcă), cu suf. -easă, ca bucătăreasă, cărturăreasă (nu are nici o legătură cu lat. tîrzie imperatrissa, Densusianu, Hlr., 160); împărățel, s. m. (pasăre, aușel, Troglodytes parvulus), cf. numele său fr. roitelet, sp. reyezuelo; împărătesc, adj. (imperial); împărătește, adv. (ca împărații); împărăți, vb. (înv., a proclama pe cineva împărat; a domni); împărăție, s. f. (imperiu, în mod tradițional imperiul bizantin iar apoi cel turc); împărătiță, s. f. (împărăteasă, fată de împărat), cu suf. -iță; împărătuș, s. m. (aușel).