ȚÎRÎIT² s. n. Faptul de a țîrîi¹; sunetul, zgomotul produs prin această acțiune. 1. v. țîrîi (1). Ceilalți așteptau tăcuți, ascultînd țîrîitul lichidului în rezervor. MIHALE, O. 196. În liniștea pavilionului se auzea țîrîitul ploii pe acoperișul de tablă, un țîrîit monoton și obositor. SADOVEANU, O. VI 221. 2. v. țîrîi (2). În tăcerea ruinilor se auzea țîrîitul tremurător al greierilor. SADOVEANU, O. III 120. Un țîrîit necurmat de lăcuste suna-n auz. SANDU-ALDEA, U. P. 164. Cu ce farmec negrăit eram legănați de simfoniile tăcerii adînci, întrerupte în răstimpuri, de țîrîitul depărtat al greierilor de noapte. HOGAȘ, M. N. 109. 3. v. țîrîi (3). Apăsă cu arătătorul elastic pe butonul de lîngă ușă al unei sonerii... În depărtare, răspunse apăsării un lung țîrîit metalic. HOGAȘ, M. N. 25. 4. v. țîrîi (4). Țipetele femeilor speriate acoperind... țîrîitul înflorit al lăutarilor. REBREANU, R. I 125.