șurlui [At: KLEIN, D. 425 / V: (reg) sârui, su~, șirăli, șir~, ~răi, ~răli, ~rui, ~ruli / Pzi: ~esc, șurlui / E: mg súrol] 1 vt (Reg; c. i. vase, dușumele etc.) A curăța frecând cu nisip, cu o perie etc. 2 vt (Trs; fig; c. i. persoane) A mustra¹. 3 vt (Mol; Buc; îf șurui) A zgâria (cu unghiile sau cu un obiect ascuțit). 4 vi (Reg; îaf) A merge târând încălțămintea. 5 vt (Reg; c. i. roțile unui vehicul) A împiedica. 6 vt (Reg; c. i. un teren cultivat cu viță de vie) A prăși a doua oară. 7 vt (Reg; c. i. un teren cultivat cu pommb; îf șirăli) A prăși cu prășitoarea.