ȘTIINȚĂ, științe, s. f. 1. Totalitatea cunoștințelor acumulate de omenire în decursul vremurilor; (prin restricție, de obicei la pl. și urmat de determinări arătînd domeniul) totalitatea cunoștințelor dintr-o anumită ramură; specialitate. Profesorul de științe, ciugulindu-și mustața rară și roșcată, încercă de cîteva ori să întrerupă. PETRESCU, Î. I 14. Știința nouă... a continuat zdrobirea lumii vechi. BĂLCESCU, O. II 9. Prin științe și prin arte națiile înfrățite în gîndire și în pace drumul gloriei găsesc. ALEXANDRESCU, M. 16. Om de știință = savant, învățat. Poeți cu harpe coronate, Filozofi, oameni de știință. MACEDONSKI, O. I 37. 2. Pregătire intelectuală, instrucție; învățătură, erudiție. Bunul părinte... atribuind știința mea la vrednicia învățătorului, porunci să cumpere cinci coți postav vișiniu și un beniș, pre care îl trimise dascălului. NEGRUZZI, S. I 11. Tu, mîndru de-a tale daruri și umflat de-a ta știință, Crezi că mintea ta nu are nimică peste putință. CONACHI P. 259. Știință de carte = cunoștințe elementare de scris și citit; p. ext. învățătură, cultură. Se apropiase, de acest țăran ciudat, cu deosebită știință de carte C. PETRESCU, A. 318. 3. (De obicei construit cu verbul «a avea»; astăzi rar) Cunoaștere, cunoștință (despre ceva); știre, veste, informație. În acești patruzeci și mai bine de ani nu s-au mai văzut. Și-au scris în vremea asta puține scrisori. Aveau știință numai, aceștia din balta Dunării, că la Bistrița se află cei mai mulți din neamul lor. SADOVEANU P. M. 38. Să rărmnă la știința posterității cum că Nae Peruzescu a trecut odinioară pe acilea. GANE, N. III 189 Dorim să avem știință despre sănătatea voastră a tutulor. CARAGIALE, O. VII 19. Sînt însărcinat a vă cere științele următoare... GHICA, A. 654. ◊ Expr. (Cu) bună știință v. bun⁴ (VI 3). Cu (sau, învechit) întru știință = știind, fiind conștient. Se ruga pentru iertarea greșelilor mortului pentru cele «întru știință» și pentru cele «întru neștiință». MACEDONSKI, O. III 100. Noi nu știam la sufletul nostru nici o faptă neomenoasă să fi săvîrșit nici cu știință, nici cu neștiință. ISPIRESCU, L. 378 Spre știință = ca să se știe. Aceasta este treaba săvîrșită cu leul de la Nemeea. Una la mînă. Tăiați, copii la răboj, spre știință. ISPIRESCU, U. 33. Jos însemnații spre știință fac cunoscut că nu pot veni la chemări. GHICA, A. 666. (Regional) A avea la știință = a avea cunoștință despre ceva; a ști. De mîncat, ai mîncat boțul cel de mămăligă, dar ce-a zis omul acela cînd a pus mămăliga acolo pe teșitură, ai tu la știință? CREANGĂ P. 146. (Învechit) A avea știință = a se convinge, a fi sigur. Ca să ai mai mare știință că nu spui minciuni vei întreba. KOGĂLNICEANU, S. 49. Cu știința cuiva = cu învoirea, cu știrea cuiva. (Rar) A da știință = a da de veste, a vesti, a da de știre. Cînele, trecînd pe sus, a adulmecat mirosurile și i-a dat... știință. SADOVEANU, B. 228. 4. (Învechit și arhaizant) Conștiință. Tîlharul se cutremură și știința atîtor fapte rele și a prihanei lui învie, în el, întîia oară. GALACTION, O. I 250.- Pl. și: (învechit) științi (SBIERA, P. 120, ALECSANDRI, S. 19, RUSSO, S. 77).