ȘERPAR², șerpare, s. n. (Mai ales în Transilv.) Chimir. Cu degetele înfipte în curelușa încinsă peste cămașă, aștepta, cum a văzut că stau flăcăii la sfat, cu mîna afundată în șerpar. C. PETRESCU, R. DR. 13. Celelalte le vîra după șerparul lat. AGÎRBICEANU, S. P. 22. Toader atunci bagă mîna stingă în șerpar, scoate un pumn de bani, îi aruncă lăutarului și strigă: «Acum una pe pofta mea!». SLAVICI, N. I 82.