șanț¹ n., pl. urĭ (rus. šánec, pl. sancy, fort, întăritură: pol. szanc, szaniec, ceh. šanc, d. germ. schanze, întăritură, retranșament). 1. Săpătură lungă făcută în pămînt p. apărare, p. scurgerea apeĭ ș. a.: o tabără, o vie înconjurată de șanț. (V. hindichĭ, ocop, sel și sat). 2. Vechĭ (poate pin aceĭașĭ figură ca a deraĭa. a delira, adică „a ĭeși din linia obișnuită”. Cp. și cu ceh. šantovati, a glumi). Minune, lucru minunat. Azĭ. Nord. De șanț, deșănțat, straniŭ: a ți se părea de șanț, a vorbi de șanț. V. scandel.^[1]