ÎNTRECERE, întreceri, s. f. Acțiunea de a (se) întrece și rezultatul ei; desfășurare de forțe (sau de însușiri) în vederea stabilirii întîietății; concurs, competiție. Întrecere sportivă. ▭ Împăratul Eurit dase sfară în țară că cine va putea să-l biruiască... la întrecere cu arcul, după acela își va da pe fie-sa. ISPIRESCU, U. 69. ◊ Fig. Era o întrecere suavă de culori tari. CAMIL PETRESCU, N. 80. ◊ Întrecere socialistă = metodă comunistă de organizare a muncii, constînd în stimularea muncitorilor sau întreprinderilor de a se depăși unii pe alții, ridicînd productivitatea muncii, prin folosirea mai bună a tehnicii, prin introducerea de inovații, prin dezvoltarea inițiativei creatoare conștiente a oamenilor muncii. Întrecerile socialiste sînt autocritica practică a masei muncitorilor. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 104, 13/3. Era chemarea la întrecerea socialistă a tractoriștilor de la S.M.T.-ul Valul lui Traian, adresată tuturor tractoriștilor din întreaga țară. MIHALE, O. 130. (Cu elipsa determinării) Întrecerea, vorbi mai departe Andrei, înseamnă în primul rînd organizarea procesului de producție. MIHALE, O. 201. ◊ Expr. A fi în întrecere = a fi angajat într-o întrecere socialistă. A se lua la întrecere = a se întrece. Se luară la întrecere. Dară nici pomeneală nu era ca să se apropie cineva de această iapă, căci pe toți îi lăsa în urmă. ISPIRESCU, L. 80.