ÎNSPRE prep. 1. (Cu sens local; după verbe de mișcare, arătînd, de obicei vag, direcția sau ținta către care se face mișcarea) Spre, către, la. Ilona apucă găleata și se îndreptă și ea înspre ulicioară. DAVIDOGLU, M. 13. El mînă caii-nspre casă, și vede iar o priveliște ca-n ziua trecută. EMINESCU, N. 21. Boierii se aduna... Și cu domnul toți pleca Înspre munți, la vînătoare. ALECSANDRI, P. P. 207. ◊ (În legătură cu o mișcare a ochilor, a capului, a corpului etc.) Țugulea cu ai săi sta pe o măgură și se uita înspre locul de unde trebuiau să vie cei trimiși să aducă apa. ISPIRESCU, L. 324. ◊ (Arată locul aproximativ, apropierea în spațiu) Era înspre acea parte a cerului un pîlc de nouri. SADOVEANU, N. P. 325. 2. (Cu sens modal, introduce un abstract, arătînd sensul în care evoluează sau se desfășoară o stare, o acțiune) Sănătatea lui Radu mergea înspre bine. VLAHUȚĂ, N. 42. 3. (Cu sens temporal, exprimînd o aproximație) Cam la vremea, cam pe (la). Am să merg mai înspre seară Prin dumbrăvi, ca mai demult. COȘBUC, P. I 49. Cam înspre sară lăsă pe drumeț singur în casă. CREANGĂ, P. 172.