ÎNCONJUR, (rar) înconjururi, s. n. Ocol, ocolire. Au făcut înconjurul curții. ◊ Loc. adv. Cu înconjur (sau cu înconjururi) = pe departe, pe ocolite. Am început a vorbi... sfios, cu înconjururi. SADOVEANU, E. 122. Fără înconjur = de-a dreptul; fig. fără nici o ezitare, fără subterfugii. Cu cine te-ai oprit pe coastă? – Cu Ion, răspunse fata fără înconjur. REBREANU, I. 57. Trebuie... să vorbim pe șleau și fără înconjur despre acest prieten... al idealurilor noastre. IONESCU-RION, C. 124. – Variantă: încunjur (CREANGĂ, A. 106) s. n.