ÎNCADRA, încadrez, vb. I. Tranz. 1. A primi pe cineva cu toate drepturile și obligațiile în cadrul unei instituții sau întreprinderi. ♦ Refl. A se integra într-un colectiv, într-o organizație, în muncă, într-o acțiune etc. În etapa finală a războiului, în lupta armată împotriva fascismului s-au încadrat și armatele romînă și bulgară. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2903. Deși nu se afla încadrat în mișcarea revoluționară, Turgheniev era urmărit și supravegheat în ceea ce publica. SADOVEANU, E. 235. 2. A introduce ceva sau pe cineva într-un mediu, făcîndu-l să se potrivească, să se armonizeze cu el. Nefiind suficient încadrat în conflictul romanului, nu are un rol determinant în acțiune. V. ROM. aprilie 1953, 299. ♦ Refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. Mausoleul se încadrează perfect, prin liniile și culoarea lui, în arhitectura și jocul de culori al Pieții Roșii. STANCU, U.R.S.S. 37. 3. (Cu privire la un tablou, o oglindă etc.) A pune în cadru, în ramă, a înrăma. (Fig.) Părul... se împărțea în cărare la mijloc, ca să încadreze o figură în oval perfect. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 40. Păru-i ca aurul fața-ncadrează. EMINESCU, O. IV 32. 4. Fig. (Cu privire la delicte, infracțiuni, crime, p. ext. la delincvenți etc.) A cuprinde într-un text de lege. Martorul, uimit de această diversiune, devenise deodată inutil cauzei care nu-l mai încadra. ARGHEZI, P. T. 95. 5. A înconjura, a împresura. De la observator vin știri că dușmanul și-a adus întărituri... Uite, v-a încadrat. PAS, Z. III 204.