ÎMPĂNA, împănez, vb. I. Tranz. 1. A umple o bucată de carne sau o legumă (prin crestături anume făcute) cu bucățele de slănină, de usturoi etc. pentru a prepara anumite feluri de bucate. A împănat vinetele pentru imambaialdi. ▭ Mușchi de căprioară împănat cu trufe. ALECSANDRI, T. 1260. ♦ Fig. A străpunge. Murad se duce... Să-nvingă-n arcășie pe Ild-Tozcoparan. De nu, să-l împăneze cu o săgeată-n piept. ALECSANDRI, P. III 378. 2. A înțesa, a împînzi. Pe urmă unde mai pui, Simeoane, vorbi și Șoimaru, că țara-i împănată cu oșteni de-ai noștri. SADOVEANU, O. VII 26. ◊ (Cu inversarea construcției) Venise mai cu samă pentru sfatul lui obișnuit cu doamna Anastasia în privința gospodăriilor lor împănate în toată țara. SADOVEANU, Z. C. 253. ◊ (Cu nuanță peiorativă) Ai împănat cabinetul ministerial cu toți prietenii. CAMIL PETRESCU, T. II 430. ◊ Fig. Enigme mitologice și istorice, cu care cărturarii împănează scrierile lor. ODOBESCU, S. III 312. ◊ Refl. Pămîntul... începe... a se împăna cu mii și mii de floricele. MARIAN, O. I 1. 3. A îmbina două sau mai multe obiecte cu ajutorul unei pene astfel încît să se suprime jocul sau mișcarea relativă dintre ele. Badea cu-n plug bine-mpănat Și tot cu fer ferecat... S-au apucat de arat. ALECSANDRI, P. P. 102. Coasa merse cîteva obrațe și o dată sări din toporîște cu o mare putere. O împănez din nou și, începînd din nou a cosi, iarăși sări. ȘEZ. I 85.