ÎMBRÎNCI, îmbrîncesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la persoane) A împinge cu violență, a respinge în mod brusc, a da brînci. Ducîndu-l pe poarta curții, mai mult mort decît viu, îl îmbrînciră în mulțime. NEGRUZZI, S. I 156. Toți o îmbrînciră zicîndu-i să iasă afară. ȘEZ. VI 175. Pe-Oprișanu-l apuca Și pe scări îl îmhrîncea. ALECSANDRI, P. P. 204. ◊ Refl. reciproc. Te-ai băgat cu el printre vînzătorii de ziare, care se îmbrînceau și se ghionteau. PAS, Z. I 166. Arnăuții se-mbrîncea, Pe Iordachi s-arunca. ALECSANDRI, P. P. 182. (Poetic) Valurile vin să se joace-n nisip, Îmbrîncindu-se unul pe altul. LESNEA, I. 38. – Variantă: brînci vb. IV.