ÎMBĂLSĂMA, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A umple, a impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A impregna țesuturile unui cadavru cu anumite substanțe chimice (introduse prin artere) pentru a împiedica sau pentru a întârzia putrefacția; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămi vb. IV] – În + balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer.