MORFOLOGIE s. f. (< fr. morphologie, cf. gr. morphe „formă” + logos „studiu”): parte a structurii gramaticale a unei limbi, care organizează cuvintele în clase lexico-gramaticale cu trăsături distincte (părți de vorbire) și care le studiază formele, sensurile și funcțiile, precum și regulile de modificare a formelor acestora. ◊ ~ descriptivă (sincronică): m. care descrie structura morfologică a unei limbi într-un moment dat al dezvoltării ei. ◊ ~ istorică (diacronică): m. care studiază evoluția structurii morfologice a unei limbi și perspectivele de dezvoltare a acesteia. ◊ ~ comparativă: m. care studiază paralel evoluția structurii morfologice a două sau mai multe limbi (mai ales înrudite). ◊ ~ structuralistă: m. care studiază structura morfologică a unei limbi din perspectiva diferențelor și a opozițiilor care-i caracterizează componentele la un moment dat, structură concepută ca sistem, în care componentele se condiționează reciproc (v. și gramatică).