O definiție pentru pleca


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

plecá (pléc, át), vb.1. A se îndoi, a se încovoia. – 2. A îndupleca, a sili. – 3. (Rar) A trimite, a transporta, a duce. – 4. A porni, a ieși, a se duce. – 5. (Refl.) A se înclina. – 6. (Refl.) A ceda, a se supune. – Mr. plec, plecare; megl. plec, plicari. Lat. plicāre (Diez, I, 319; Cipariu, Gram., 30; Densusianu, Hlr., 194; Pușcariu 1334; Candrea-Dens., 1402; REW 6601; V. Buescu, Boletim mensal da Soc. de lingua port., III (1952), 107-8), cf. it. piegare „a îndoi”, prov. plegar, fr. plier „a îndoi”, sp. llegar, port. chegar. În general se consideră că semantismul se explică printr-o expresie de tipul plier la tente sau plier bagage (Pușcariu 134; Wagner 123; Scriban; după Tiktin plecare ar însemna „a se apleca pînă la ceva”; după Corominas, III, 161, trebuie să se pornească de la applicare „a se îndrepta spre”, care ar explica atît rom. cît și sp.). Mai probabil se pornește de la ideea de „a întoarce”; plicare înseamnă a se învîrti un obiect, pînă cînd extremitățile lui se unesc. La fel s-ar fi zis despre o persoană care se întoarce la punctul de plecare, ca în it. piegare „a se da înapoi”, fr. se replier, bearn. s’aplega (REW 548), cat. (a)plegar „a lăsa lucrul” sau mai curînd „a se întoarce de la lucru”. Pleca, prin urmare, ar fi însemnat mai întîi „a se întoarce, a veni înapoi”; unde pleci? „unde te întorci” ar fi fost interpretat firesc „unde mergi?” ca se duce „se poartă” = merge; merge „coboară” = merge. Explicațiile semantice ale lui Pușcariu, Dacor., VIII, 143, nu par izbutite. Se cuvine să adăugăm că Buescu, R. Études rom., II, 102-13, reduce rom. (a)pleca „a alăpta” la lat. *(ap)placāre „a liniști”. Această ipoteză prezintă dificultăți fonetice (*applaco nu putea da aplec și, oricum, autorul trebuie să admită o încrucișare cu apleca pentru a justifica rezultatul rom.) și nu pare mai naturală decît explicația tradițională, din punct de vedere semantic: cf. și supune „a pune dedesubt” și „a alăpta”. Der. plecăciune, s. f. (înv., înclinație, aplecare; reverență, salut; supunere, obediență, umilință); plecat, adj. (dus, absent; încovoiat; înclinat; ascultător, supus; amator, dispus); plecătoare (megl. plicătoare), s. f. (oaie cu lapte), cf. aplecătoare; plecător, adj. (dispus, înclinat); plecate, s. f. pl. (înv., înclinație, pornire; greață). Cf. apleca. – Din rom. provin rut. plekati „a alăpta”, rut. plekotora „oaie mulgătoare”, mag. pleketor „oaie fără miel” (Candrea-Dens., 1403).

Intrare: pleca
verb (VT77)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pleca
  • plecare
  • plecat
  • plecatu‑
  • plecând
  • plecându‑
singular plural
  • plea
  • plecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • plec
(să)
  • plec
  • plecam
  • plecai
  • plecasem
a II-a (tu)
  • pleci
(să)
  • pleci
  • plecai
  • plecași
  • plecaseși
a III-a (el, ea)
  • plea
(să)
  • plece
  • pleca
  • plecă
  • plecase
plural I (noi)
  • plecăm
(să)
  • plecăm
  • plecam
  • plecarăm
  • plecaserăm
  • plecasem
a II-a (voi)
  • plecați
(să)
  • plecați
  • plecați
  • plecarăți
  • plecaserăți
  • plecaseți
a III-a (ei, ele)
  • plea
(să)
  • plece
  • plecau
  • pleca
  • plecaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)