TĂCERE. Subst. Tăcere, taciturnitate (rar), posăceală (rar), muțenie, muție (rar), muțire, mutism; amuțire. Liniște, silențiu (înv.), calm, pace. Mut, mutălău (pop.), mutulică (fam.). Adj. Tăcut, silențios (livr.), taciturn, închis, posac, morocănos, necomunicativ, zgîrcit la vorbă, mut, amuțit, cu lacăt la gură, mut ca un pește. Vb. A tăcea, a amuți, a tăcea din gură, a nu i se auzi gura, a tăcea chitic (molcom, mîlc, ca melcul, ca peștele, ca pămîntul), a păstra tăcere, a nu spune (zice) nimic, a nu zice nici miau, a nu zice (nici) pis, a nu zice mîrc (mac), a nu zice (nici) o boabă (frîntă), a nu zice nici două boabe legate, a nu zice bob, a tăcea ca porcul în păpușoi (în cucuruz), a nu zice (a nu vorbi) (nici) două, a nu zice nici cîrc, a nu zice nici bleau (reg.), a nu scoate nici o vorbă (nici un cuvînt), a fi mut ca pămîntul, a avea lacăt la gură, a nu avea limbă de grăit. A-și impune tăcere, a-și înghiți limba, a-și ține gura, a-și ține pliscul (fam.), a-și păzi gura (limba), a-și pune lacăt la gură, a-și pune botniță la gură, a-și pune gard la gură, a pune stavilă gurii, a-și pune strajă gurii. A amuți, a înceta din gură, a-și pierde graiul, a i se lega cuiva limba, a i se lua (a-i pieri, a i se îngroșa) cuiva limba, a i se muia (cuiva) gura, a rămîne mut. A face (pe cineva) să tacă, a sili (pe cineva) să tacă, a reduce (pe cineva) la tăcere, a-i lua (cuiva) maul (miaul, piuitul), a închide (a astupa) cuiva gura, a-i pune (cuiva) căluș în gură, a-i scurta (a-i tăia, a-i lega) cuiva limba, a pune (cuiva) lacăt la gură. Adv. În tăcere, pe tăcute, muțește. Nici țiț, nici un cuvînt, nici cîrc, nici pis. V. liniște, nesociabilitate.