PALÁVRĂ, palavre, s. f. (Mai ales la pl.) Vorbă goală, fleac; minciună, balivernă, brașoavă. Palavra e altceva decît beția de cuvinte. E plăcerea unui om mediocru și lipsit de seriozitate de a spune tot ce-i trece prin cap. IBRĂILEANU, S. 48. Nu-mi plac brașoavele... n-avem timp de pierdut cu palavre. ALECSANDRI, T. 739. Ciobanul... crezu palavrele babei. ȘEZ. VI 110. ◊ (În construcții cu verbele «a spune», «a tăia», «a turna») Mă mustră cugetul de atîtea dovezi mincinoase ce-mi ceri să dau pe toată ziua... cînd începi a tăia la palavre vînătorești. ODOBESCU, S. III 45.

PALÁVRĂ ~e f. mai ales la pl. Vorbă goală; afirmație neserioasă; balivernă; brașoavă; fleac. /<turc. palavra, ngr. palávra

palavră f. 1. vorbe seci, minciună: palavre franțuzești, chir Manole AL.; 2. vorbe lăudăroase: când începi a tăia la palavre vânătorești OD. [Turc. PALÀVRA din (spaniolul palabra, vorbă)].

palávră f., pl. e (ngr. sîrb. turc. palavra, d. sp. palabra și -vra, care vine d. lat. parabola, povestire, parabolă. V. parabolă, parolă, parlament). Iron. Laude mincinoase, brașoave, mincĭunĭ spuse din gustu de a flecări: a turna la palavre. V. comédie.

palávră (fam.) (-la-vră) s. f., g.-d. art. palávrei; pl. palávre

palávră s. f. (sil. -vră), g.-d. art. palávrei; pl. palávre

PALÁVRĂ s. 1. (mai ales la pl.) fleac, nimic, (reg.) laf, marghiolie, (înv.) tândale (pl.), (fam.) balivernă, moft, parascovenie. (Spune tot felul de ~e.) 2. v. minciună.

PALAVRĂ s. 1. (mai ales la pl.) fleac, nimic, (reg.) laf, marghiolie, (înv.) tîndale (pl.), (fam.) balivernă, moft, parascovenie. (Spune tot felul de ~e.) 2. invenție, minciună, născoceală, născocire, născocitură, neadevăr, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură, (pop.) iscoditură, (înv.) basnă, băsnire, (fam.) balivernă, brașoavă, (fam. fig.) basm, gogoașă, tromboane (pl.). (Toate afirmațiile lui sînt simple ~.)

palávră (palávre), s. f. – Bîrfă, balivernă, brașoavă, minciună. – Mr. palavră. Sp. palabra, prin intermediul tc. palavra (Meyer, Türk. St., I, 37; Șeineanu, II, 281), cf. ngr. παλάβρα, sb. palavra. Cuvînt introdus probabil prin. iud. sp.; pentru semantism, cf. fr. palabre. Legătura cu gr. παραβολή (Philippide, Principii, 140) nu e posibilă în mod direct. – Der. palavragi (var. pălăvrăgi), vb. (a trăncăni, a flecări); pălăvrăgeală, s. f. (trăncăneală); palavragiu, s. m. (flecar, limbut); palavragioaică, s. f. (femeie flecară); pălăvri, vb. (Olt., a trăncăni).

PALAVRĂ, Dima, mold., 1600 (Hurm XV¹ 775) < subst. palavră.

a sta de palavre expr. a pierde timpul cu discuții sterile / inutile.

a sta la palavre / la povești / la taclale expr. a pierde timpul cu discuții sterile.