5 intrări

79 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MOROI, moroi, s. m. (În superstiții) Strigoi, vârcolac, pricolici. – Cf. sl. mora.

MOROI, moroi, s. m. (În superstiții) Strigoi, vârcolac, pricolici. – Cf. sl. mora.

moroi3 vti [At: PAMFILE, DUȘM. 131 / Pzi: ~esc / E: moroi2] 1-2 (Reg; d. strigoi) A vizita noaptea casa în care s-a născut, a apărea înaintea oamenilor, speriindu-i, umplându-i de groază.

moroi2, ~oaie smf [At: ANON. CAR. / V: muroi / Pl: nct / E: slv мора cf boroi] 1 (Mtp) Stafie, strigoi despre care se crede că ar proveni dintr-un copil mort nebotezat, ucis sau înmormântat de viu sau dintr-un mort neputrezit căruia nu i s-a făcut slujba religioasă. 2 (Mtp) Duh rău despre care se crede că ar suge sângele și laptele vitelor sau că ar speria copiii Si: (reg) moromeț, mortăciune. 3 (Mtp; reg) Persoană despre care se crede că are puterea de a deochea copiii. 4 (Reg; fig) Persoană înaltă, grasă, greoaie, roșie la față. 5-6 (Reg; fig) Persoană (tăcută, morocănoasă (1) sau) gata oricând să facă rău cuiva. 7 (Reg; fig) Persoană prefăcută.

moroi1 smi [At: BĂCESCU, P. 37 / E: ns cf morun2] (Reg) 1 Pește de baltă nedefinit mai îndeaproape. 2 (Lpl) Pește sărat adus spre vânzare.

MOROI, moroi, s. m. (În superstiții) Stafie, strigoi. Era cît pe-aci să-l înțepe cu un ac, să nu se întîmple cumva să-l îngroape de viu, să se facă moroi. REBREANU, I. 57. Toate stihiile năpădesc pe mine... strigoii, moroii, tricolicii. ALECSANDRI, T. 616.

MOROI ~ m. 1) (în superstiții) Sufletul unui mort despre care se crede că iese noaptea din mormânt în chip de fantomă pentru a pricinui rele celor vii; strigoi. 2) pop. rar Om închis la suflet. /cf. sl. mora

moróĭ m., pl. tot așa (d. vsl. bg. sîrb. rut. pol. mora, vis oribil, rus. kikimora, stahie, alb. móră, ngr. móra, înrudit cu vgerm. marâ, stahie, ngerm. mahr, care există în fr. cauchemar, vis oribil). Strigoĭ făcut din copil mort nebotezat. – În Ban. mu- (Șez. 36, 96).

MORMĂI, mormăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire; a bombăni, a mârâi. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. [Prez. ind. și: mormăiesc.Var.: (reg.) mornăi vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi.

MORMĂI, mormăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire; a bombăni, a mârâi. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. [Prez. ind. și: mormăiesc.Var.: (reg.) mornăi vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi.

MORNĂI vb. IV v. mormăi.

MURUI, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati.

mormăi1 vi [At: CANTEMIR, IST. 121 / V: mâr~, mârnăi, mârnâi, ~răi, ~ăni, ~moi, ~moni, ~rnăi, ~roi, murăi, mur~, murmui / Pzi: mormăi, (rar) ~iesc / E: mor + m(or) + -ăi] 1 vi (D. urși) A scoate sunete scurte și joase, specifice speciei Si: (reg) a mormorosi, a murmura. 2 vi (Pex; d. alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului Vz a mârăi, a miorlăi. 3 vi (Reg; d. porumbei) A gânguri. 4 vi (Reg; d. albine și muște) A bâzâi. 5 vi (D. oameni) A scoate sunete neclare pe un ton scăzut sau nazal, a vorbi nedeslușit, pentru a-și manifesta nemulțumirea, indignarea Si: a bombăni, a mârăi, a mogorogi, a mondăni (1), a mormoti, a murmura. 6 vi (Trs; d. copii) A scânci. 7 vt A fredona cu voce scăzută și pe nas. 8 vi (Pex) A protesta.

mormăi2 vt [At: ALR I, 1847/835 / Pzi: mormăi / E: nct] (Reg) A da formă aluatului Si: a soage.

murui1 [At: HERODOT (1645), 43 / V: (reg) moroi / Pzi: ~esc și (reg) murui / E: cf ucr муровати] 1 vt A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă Si: a lipi, (reg) a mânji, a murlui (1), a măltări. 2 vt (Îrg) A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 3 vt (Îrg) A spoi cu var Si: a vărui. 4 vt (Reg) A trage o dungă neagră în jurul ferestrelor casei, în exterior. 5 vt (Îvr) A mâzgăli. 6 vt (Reg) A unge murdărind. 7 vt (Pex) A murdări. 8 vi (Buc) A face murdărie (1). 9 vi (Reg) A unge suprafața unui aluat cu muruială (8). 10 (Îrg) vt A spoi cu humă Si: a humui.

murui2 vt [At: ODOBESCU, S. II, 514 / Pzi: ~esc / E: mur1 + -ui] (Nob) A zidi.

MURUI, muruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. (Reg.) A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. (Reg.) A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati.

MORMĂI, mormăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei. Îl legă la bubă și ursul plecă mormăind. ISPIRESCU, L. 326. 2. (Despre oameni) A scoate sunete neclare pe un ton coborît, gros; a vorbi nedeslușit sau cu intenția de a manifesta o nemulțumire, a murmura, a bombăni. Da s-a lăsat afară ger grozav, mormăie fratele tatii. STANCU, D. 106. Tudor Șoimaru mormăia nemulțămit, – cînd boierul care suia costișa spre ei îi chiui cu voie bună. SADOVEANU, O. VII 82. Se repezi afară în coridor, mormăind în treacăt către căpitan. REBREANU, R. I 15. ◊ Tranz. Cătră amiază, mă întorceam de la gimnaziu mormăind o declinare elină ce ne învățase domnul profesor. SADOVEANU, N. F. 32. D-abia a putut deschide gura mormăind ceva neînțeles. CARAGIALE, P. 144. – Prez. ind. și: mormăiesc (SADOVEANU, O. VII 214). – Variante: mărnăi (CREANGĂ, A. 68), mornăi (MARIAN, O. I 218) vb. IV.

MURUI, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A acoperi pereții unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi, a vărui. În cîteva zile toți patru pereții erau lipiți și muruiți. SLAVICI, N. I 20. ♦ A astupa crăpăturile sau golurile mici din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A uda cu apă sau a unge cu ou, grăsime etc. suprafața unui aluat înainte de a-l băga în cuptor. (Refl. pas.) [Colacii] se muruiesc (se ung) cu muruială făcută din făină de grîu muiată în apă gălbuie. ȘEZ. V 138. 3. A unge cu ceva care murdărește, a mîzgăli. Mă murui cu dohot de sus pînă jos. HOGAȘ, DR. II 148.

MĂRNĂI vb. IV. v. mormăi.

A MORMĂI mormăi intranz. 1) (despre urși) A scoate sunete scurte și înfundate, caracteristice speciei; a face „mor-mor”. 2) fig. fam. (despre persoane) A vorbi încet și nedeslușit (în semn de nemulțumire); a bombăni; a bodogăni; a mârâi; a boscorodi; a bălmăji. /mor + m(or) + suf. ~ăi

A MURUI ~iesc tranz. 1) (pereții sau pardoseala unei case) A acoperi cu un strat de lut muiat cu apă; a lipi. 2) A da cu var; a vărui. 3) pop. (pâinea și alte produse de panificație) A unge la suprafață cu un amestec special înainte de a da la cuptor. 4) pop. A face să se murdărească; a murdări; a păta; a mânji. /cf. ucr. murovati

MURUI vb. (Mold.) A mîzgăli, a murdări. O basnă ciudată ca aceasta alcătuind, prostimii să o crează, cu condeiul hîrtia au muruit. CANTEMIR, HR. Etimologie: cf. ucr. murovati. Cf. f e ș t e l i, i m a, m î z g ă i.

mârnăì v. Mold. a mormăi: încep a mârnăi printre gard CR. [Onomatopee].

mormăì v. 1. a scoate un glas înfundat: ursul mormăe; 2. fig. a-și arăta nemulțumirea prin murmure. [Onomatopee].

moroiu m. strigoiu mic (din copil mort nebotezat) ce vine de cere țâță la mama sa: strigoii, moroii, tricolicii, vârcolacii AL. [Serb. MORA, incub].

muruì v. a netezi pereții unei case. [Serb. MURA, humă].

mórmăĭ, mórnăĭ și -ĭésc, a v. intr. (imit. ca și mîrîĭ și murmur; rus. murnýkatĭ, a toarce ca pisica; ung. mormolni și mormogni, germ. murmeln, a mormăi). Scot un glas ca ursu supărat. Fig. Murmur, bodogănesc, vorbesc singur de cĭudă. – Și mormoĭ (NPl. Ceaur, 102), mîrnîĭ și mormorosesc. V. borborosesc.

mormorosésc și mórnăĭ, V. mormăĭ.

muruĭésc v. tr. (sîrb. dial. mura, humă). Mold. Trans. Lipesc (spoĭesc) cu lut o casă țărănească. Murdăresc, mînjesc: a-țĭ murui mînile.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

moroi (pop.) s. m., pl. moroi, art. moroii

moroi (pop.) s. m., pl. moroi, art. moroii

moroi s. m., pl. moroi, art. moroii

mormăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mormăi, 3 mormăie, imperf. 1 mormăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să mormăi, 3 să mormăie

murui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiesc, 3 sg. muruiește, imperf. 1 muruiam; conj. prez. 1 sg. să muruiesc, 3 să muruiască

mormăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mormăi, 3 mormăie, imperf. 3 sg. mormăia; conj. prez. 3 să mormăie

murui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiesc, imperf. 3 sg. muruia; conj. prez. 3 să muruiască

mormăi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. mormăie, imperf. 3 sg. mormăia

murui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiesc, imperf. 3 sg. muruia; conj. prez. 3 sg. și pl. muruiască

mormăi (ind. prez. 1 sg. mormăi, 3 sg. și pl. mormăie)

murui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiesc, conj. muruiască)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MOROI s. v. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune.

moroi s. v. APARIȚIE. ARĂTARE. DUH. FANTASMĂ. FANTOMĂ. NĂLUCĂ. NĂLUCIRE. NĂZĂRIRE. SPECTRU. SPIRIT. STAFIE. STRIGOI. UMBRĂ. VEDENIE. VIZIUNE.

MURUI vb. v. jegoși, mânji, murdări, păta.

MORMĂI vb. a bălmăji, a bÎigui, a bîrîi, a bodogăni, a bolborosi, a bombăni, a boscorodi, a gîngăvi, a îndruga, a îngăima, a îngîna, a mîrîi, a molfăi, a murmura, (pop.) a blodogori, a bufni, (reg.) a dondăni, a mogorogi, a mondăni, a mormoti, a morocăni, a slomni, a tolocăni, (Ban.) a pîtcăi, (prin Olt.) a șondoroi. (Ce tot ~ acolo?)

MURUI vb. a lipi, (înv. și reg.) a spoi, (reg.) a lutui, a măltări, a mînji, a murlui, a tencui. (A ~ pereții unei case țărănești.)

murui vb. v. JEGOȘI. MÎNJI. MURDĂRI. PĂTA.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

moroi (moroi), s. m. – Vampir, fantomă în care se încarnează copilul mort nebotezat. Sl. mora „vrăjitoare”, cf. sb., cr., slov., pol. mora „coșmar”, alb. morë, ngr. μόρα (Cihac, II, 203; Pascu, Arch. Rom., VII, 563), bg. marok (Conev 106). Der. din ngr. μωρόν „copil” (Bogrea, Dacor., I, 265) ni se pare mai puțin convingătoare. – Der. moroaie, s. f. (fantomă, spiriduș, duh rău).

murui (-uesc, muruit), vb.1. A tencui, a zugrăvi, a drișcui. – 2. A (se) unge. – 3. A mînji, a murdări. Sb. mura „noroi” (Cihac, II, 206; Tiktin; Candrea). – Der. muruială, s. f. (tencuială, lipit cu lut).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

moroi, moroi, s.m. (pop.) 1. strigoi, vârcolac, pricolici. 2. nume de pește de baltă.

moroi, (muroi), s.m. – (mit.) Strigoi, vârcolac; pricolici. – Din sl. mora „vrăjitoare” (DER, DEX, MDA), cf. srb., pol. mora „coșmar”, alb. morë (Cihac, cf. DER) + suf. -oi.

moroi, (muroi), s.m. – (mit.) Strigoi, vârcolac, pricolici. – Sl. mora „vrăjitoare”, cf. srb., pol. mora „coșmar”, alb. morë.

murui, muruiesc, vb. tranz. – (reg.) 1. A lipi cu lut pereții caselor tradiționale; a unge, a tencui. 2. A (se) murdări, a (se) mânji (pe față, pe mâini; de obicei în timpul mesei și ref. la copii). – Din sl. mura „noroi, humă” (Șăineanu, Scriban; Cihac, Tiktin, Candrea cf. DER); cf. ucr. murovati (DEX, MDA).

murui, muruiesc, vb. tranz. – 1. A lipi cu lut pereții caselor tradiționale; a unge, a tencui. 2. A (se) murdări, a (se) mânji (pe față, pe mâini; de obicei în timpul mesei și ref. la copii). – Din sl. mura „noroi” (Cihac, Tiktin, Candrea cf. DER); Cf. ucr. murovati (DEX).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

moroi, -oaie, moroi, -oaie s. m. și f. (în credințele populare) 1. Strigoi, stafie, despre care se crede că ar proveni dintr-un copil mort nebotezat, ucis sau înmormântat de viu sau dintr-un mort neputrezit, căruia nu i s-a făcut slujba religioasă; duh rău care ar suge sângele și laptele vitelor sau care ar speria copiii; mortăciune, moromeț. 2. (Reg.) Om despre care se crede că are puterea de a deochea copiii. [Var.: muroi, -oaie s. m. și f.] – Din sl. mora.

MOROI subst. = strigoi. 1. Moroe t. (Mus); Moroaia, n. marital (Hur). 2. Moro/eni, -ești ss.; -ianu fam. 3. Cf. Moroina b. (16 B II 387).

muroi, -oaie s. m. și f. v. moroi.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

Intrare: Moroi
Moroi nume propriu
nume propriu (I3)
  • Moroi
Intrare: moroi (s.m.)
moroi1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M78)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • moroi
  • moroiul
  • moroiu‑
plural
  • moroi
  • moroii
genitiv-dativ singular
  • moroi
  • moroiului
plural
  • moroi
  • moroilor
vocativ singular
plural
Intrare: moroi (vb.)
moroi2 (vb.)
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: mormăi
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mormăi
  • mormăire
  • mormăit
  • mormăitu‑
  • mormăind
  • mormăindu‑
singular plural
  • mormăie
  • mormăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mormăi
(să)
  • mormăi
  • mormăiam
  • mormăii
  • mormăisem
a II-a (tu)
  • mormăi
(să)
  • mormăi
  • mormăiai
  • mormăiși
  • mormăiseși
a III-a (el, ea)
  • mormăie
(să)
  • mormăie
  • mormăia
  • mormăi
  • mormăise
plural I (noi)
  • mormăim
(să)
  • mormăim
  • mormăiam
  • mormăirăm
  • mormăiserăm
  • mormăisem
a II-a (voi)
  • mormăiți
(să)
  • mormăiți
  • mormăiați
  • mormăirăți
  • mormăiserăți
  • mormăiseți
a III-a (ei, ele)
  • mormăie
(să)
  • mormăie
  • mormăiau
  • mormăi
  • mormăiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mormăi
  • mormăire
  • mormăit
  • mormăitu‑
  • mormăind
  • mormăindu‑
singular plural
  • mormăiește
  • mormăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mormăiesc
(să)
  • mormăiesc
  • mormăiam
  • mormăii
  • mormăisem
a II-a (tu)
  • mormăiești
(să)
  • mormăiești
  • mormăiai
  • mormăiși
  • mormăiseși
a III-a (el, ea)
  • mormăiește
(să)
  • mormăiască
  • mormăia
  • mormăi
  • mormăise
plural I (noi)
  • mormăim
(să)
  • mormăim
  • mormăiam
  • mormăirăm
  • mormăiserăm
  • mormăisem
a II-a (voi)
  • mormăiți
(să)
  • mormăiți
  • mormăiați
  • mormăirăți
  • mormăiserăți
  • mormăiseți
a III-a (ei, ele)
  • mormăiesc
(să)
  • mormăiască
  • mormăiau
  • mormăi
  • mormăiseră
murmăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
murăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
mormoni
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
mormoi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
mormăni
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
mârnăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
mârnâi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
mârmăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mărnăi
  • mărnăire
  • mărnăit
  • mărnăitu‑
  • mărnăind
  • mărnăindu‑
singular plural
  • mărnăie
  • mărnăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mărnăi
(să)
  • mărnăi
  • mărnăiam
  • mărnăii
  • mărnăisem
a II-a (tu)
  • mărnăi
(să)
  • mărnăi
  • mărnăiai
  • mărnăiși
  • mărnăiseși
a III-a (el, ea)
  • mărnăie
(să)
  • mărnăie
  • mărnăia
  • mărnăi
  • mărnăise
plural I (noi)
  • mărnăim
(să)
  • mărnăim
  • mărnăiam
  • mărnăirăm
  • mărnăiserăm
  • mărnăisem
a II-a (voi)
  • mărnăiți
(să)
  • mărnăiți
  • mărnăiați
  • mărnăirăți
  • mărnăiserăți
  • mărnăiseți
a III-a (ei, ele)
  • mărnăie
(să)
  • mărnăie
  • mărnăiau
  • mărnăi
  • mărnăiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mornăi
  • mornăire
  • mornăit
  • mornăitu‑
  • mornăind
  • mornăindu‑
singular plural
  • mornăie
  • mornăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mornăi
(să)
  • mornăi
  • mornăiam
  • mornăii
  • mornăisem
a II-a (tu)
  • mornăi
(să)
  • mornăi
  • mornăiai
  • mornăiși
  • mornăiseși
a III-a (el, ea)
  • mornăie
(să)
  • mornăie
  • mornăia
  • mornăi
  • mornăise
plural I (noi)
  • mornăim
(să)
  • mornăim
  • mornăiam
  • mornăirăm
  • mornăiserăm
  • mornăisem
a II-a (voi)
  • mornăiți
(să)
  • mornăiți
  • mornăiați
  • mornăirăți
  • mornăiserăți
  • mornăiseți
a III-a (ei, ele)
  • mornăie
(să)
  • mornăie
  • mornăiau
  • mornăi
  • mornăiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mărnăi
  • mărnăire
  • mărnăit
  • mărnăitu‑
  • mărnăind
  • mărnăindu‑
singular plural
  • mărnăiește
  • mărnăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mărnăiesc
(să)
  • mărnăiesc
  • mărnăiam
  • mărnăii
  • mărnăisem
a II-a (tu)
  • mărnăiești
(să)
  • mărnăiești
  • mărnăiai
  • mărnăiși
  • mărnăiseși
a III-a (el, ea)
  • mărnăiește
(să)
  • mărnăiască
  • mărnăia
  • mărnăi
  • mărnăise
plural I (noi)
  • mărnăim
(să)
  • mărnăim
  • mărnăiam
  • mărnăirăm
  • mărnăiserăm
  • mărnăisem
a II-a (voi)
  • mărnăiți
(să)
  • mărnăiți
  • mărnăiați
  • mărnăirăți
  • mărnăiserăți
  • mărnăiseți
a III-a (ei, ele)
  • mărnăiesc
(să)
  • mărnăiască
  • mărnăiau
  • mărnăi
  • mărnăiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mornăi
  • mornăire
  • mornăit
  • mornăitu‑
  • mornăind
  • mornăindu‑
singular plural
  • mornăiește
  • mornăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mornăiesc
(să)
  • mornăiesc
  • mornăiam
  • mornăii
  • mornăisem
a II-a (tu)
  • mornăiești
(să)
  • mornăiești
  • mornăiai
  • mornăiși
  • mornăiseși
a III-a (el, ea)
  • mornăiește
(să)
  • mornăiască
  • mornăia
  • mornăi
  • mornăise
plural I (noi)
  • mornăim
(să)
  • mornăim
  • mornăiam
  • mornăirăm
  • mornăiserăm
  • mornăisem
a II-a (voi)
  • mornăiți
(să)
  • mornăiți
  • mornăiați
  • mornăirăți
  • mornăiserăți
  • mornăiseți
a III-a (ei, ele)
  • mornăiesc
(să)
  • mornăiască
  • mornăiau
  • mornăi
  • mornăiseră
moroi2 (vb.)
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: murui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • murui
  • muruire
  • muruit
  • muruitu‑
  • muruind
  • muruindu‑
singular plural
  • muruiește
  • muruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • muruiesc
(să)
  • muruiesc
  • muruiam
  • muruii
  • muruisem
a II-a (tu)
  • muruiești
(să)
  • muruiești
  • muruiai
  • muruiși
  • muruiseși
a III-a (el, ea)
  • muruiește
(să)
  • muruiască
  • muruia
  • murui
  • muruise
plural I (noi)
  • muruim
(să)
  • muruim
  • muruiam
  • muruirăm
  • muruiserăm
  • muruisem
a II-a (voi)
  • muruiți
(să)
  • muruiți
  • muruiați
  • muruirăți
  • muruiserăți
  • muruiseți
a III-a (ei, ele)
  • muruiesc
(să)
  • muruiască
  • muruiau
  • murui
  • muruiseră
moroi2 (vb.)
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

moroi, moroisubstantiv masculin

  • 1. în superstiții Pricolici, stafie, strigoi, vârcolac. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Era cît pe-aci să-l înțepe cu un ac, să nu se întîmple cumva să-l îngroape de viu, să se facă moroi. REBREANU, I. 57. DLRLC
    • format_quote Toate stihiile năpădesc pe mine... strigoii, moroii, tricolicii. ALECSANDRI, T. 616. DLRLC
etimologie:

mormăi, mormăiverb

  • 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: mormorosi
    • format_quote Îl legă la bubă și ursul plecă mormăind. ISPIRESCU, L. 326. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. DEX '09 DEX '98
  • 2. figurat (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Da s-a lăsat afară ger grozav, mormăie fratele tatii. STANCU, D. 106. DLRLC
    • format_quote Tudor Șoimaru mormăia nemulțămit, – cînd boierul care suia costișa spre ei îi chiui cu voie bună. SADOVEANU, O. VII 82. DLRLC
    • format_quote Se repezi afară în coridor, mormăind în treacăt către căpitan. REBREANU, R. I 15. DLRLC
    • format_quote tranzitiv Cătră amiază, mă întorceam de la gimnaziu mormăind o declinare elină ce ne învățase domnul profesor. SADOVEANU, N. F. 32. DLRLC
    • format_quote tranzitiv D-abia a putut deschide gura mormăind ceva neînțeles. CARAGIALE, P. 144. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. DEX '09 DEX '98
etimologie:
  • Mor + m[or] + sufix -ăi. DEX '98 DEX '09

murui, muruiescverb

regional
  • 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote În cîteva zile toți patru pereții erau lipiți și muruiți. SLAVICI, N. I 20. DLRLC
    • 1.1. A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială, înainte de a-l băga în cuptor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote reflexiv pasiv [Colacii] se muruiesc (se ung) cu muruială făcută din făină de grîu muiată în apă gălbuie. ȘEZ. V 138. DLRLC
  • 3. Jegoși, murdări, mânji, mâzgăli, păta. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Mă murui cu dohot de sus pînă jos. HOGAȘ, DR. II 148. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.