3 intrări

76 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

drept, ~eaptă [At: PSALT. HUR. 502/5 / V: (1-108) dir~ a, (122) drit sn, (147-155) deptu, der~, derepto, dereptu pp / Pl: ~pți, ~e a; ~uri sn / E: ml directus (109-146) după fr droit] 1 a (D. drumuri, căi, etc.) Care reprezintă cea mai mică distanță între două puncte, fără ocolișuri Si: (pop) oblu. 2-3 sf, a (Linie) care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt Si: (pop) oblu. 4 a (Îs) Unghi ~ Unghi format de două drepte perpendiculare una pe cealaltă. 5 av (Înv; îla) ~ căzător Perpendicular. 6 a (Îs) Prismă ~eaptă Prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. 7 a (Fig; d. privire) Care este fără ascunzișuri Si: deschis, direct. 8 a (D. haine) Care are o croială simplă. 9-10 av (Înv; îs; îla) (Linie) ~ alergătoare (Linie) paralelă. 11 a (D. lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o poziție verticală (față de un punct de reper). 12 av (Îe) A se ține ~ A avea o poziție perfect verticală. 13 a (Îla; d. ființe, lucruri, elemente de același fel înșiruite) În linie ~eaptă (sau în linii ori în rânduri ~e) Aliniat. 14 a (Îlav) În linie ~eaptă Direct. 15 a (Mii; îe) A lua (sau a sta, a se ține în) poziția de ~pți A lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. 16 i Drepți! Formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți (15). 17 av (Îe) A călca ~ A fi dârz. 18 av (Îae) A avea o purtare cinstită. 19 a (D. terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical Si: abrupt, escarpat, povârnit. 20-21 sf, a (Literă) care are tăietura verticală. 22 a Care are o poziție orizontală (față de un punct de reper) Si: neted, orizontal, plan. 23 a (Grm; înv; îs) Complement ~ Complement direct. 24 sn (Îlav) De-a ~ul În mod direct. 25 sn (Îal) Fără oprire. 26 sn (Îal) Fără ezitare. 28 sn (Îal) Fără ascunzișuri Si: franc3 (5). 29 sn (Îal) Neîndoielnic. 30 av (Îvr; îe) A-i fi (cuiva) ~ A-i fi la îndemână (cuiva). 31 av (Îe) A merge ~ A merge cu mișcări sigure, fără a se clătina. 32 a (Îoc strâmb; d. obiecte cu formă alungită) Care nu prezintă curburi sau cotituri Si: (pop) oblu, regulat. 33 a (D. părți ale corpului la om sau la animale) Care are o formă (sau este într-o poziție) corectă, normală, fără defecte. 34 a (D. suprafețe) Neted. 35 a (Fig; d. acțiuni ale omului sau d. noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului Si: bun, cinstit, întemeiat, just. 36 a (Îs) Parte ~eaptă Parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la împărțeală. 37 a (Îs) Luptă ~eaptă Luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. 38 a (Îlav) Cu ~ cuvânt Pe bună dreptate Si: justificat. 39 av (D. acțiuni) În conformitate cu dreptatea Si: just. 40 av În conformitate cu adevărul Si: adevărat, corect. 41 av (Îe) Ce-i ~, e ~ Se spune pentru a recunoaște un adevăr incontestabil. 42 av (Îe) (Este) ~ că... Este adevărat că... 43 av (Îe) A spune ~ A spune adevărul. 44 av (Îae) A vorbi deschis, sincer. 45 a (D. oameni) Care trăiește și acționează conform dreptății, adevărului, omeniei Si: cinstit, integru. 46 sn (Pex; îe) La ~ (sau, rar, ~ul) vorbind În realitate. 47 a (Îe) Ce-i ~(ul) Într-adevăr. 48 a (Fig; îs) Calea (cea) ~eaptă Comportare cinstită. 49 a (Spc; îas) Purtare cucernică, în spiritul moralei creștine. 50 a (În limbajul bisericesc) Cuvios. 51 sm (îe) A se odihni cu ~pții A fi mort. 52 a (D. oameni; îe) A se duce în lumea celor ~pți A muri. 53-54 smf, a (Îc) ~ credincios (Persoană) care face parte din Biserica creștină ortodoxă. 55-56 smf, a (Îae) (Persoană) care se comportă ca un bun creștin. 57 sm (Bis; mpl) Om lipsit de păcate, care a respectat în timpul vieții preceptele religiei creștine și care este acceptat de judecata lui Dumnezeu. 58 a (D. sentimente, manifestări ale oamenilor) Care reflectă sinceritate. 59 a (Pex) Care nu favorizează pe cineva sau ceva Si: imparțial, obiectiv. 60 a (Înv) Devotat. 61 a (Înv) Nevinovat. 62 af (Reg) Virgină. 63 a (D. oameni; îla) ~ cu inima Sincer. 64 a (Îae) Prietenos. 65 a (Pop; d. oameni) Care este legat de cineva printr-un grad apropiat de rudenie (în linie ascendentă sau descendentă). 66 av (Îvr; îe) A fi ~ (cuiva, cineva) A semăna leit (cu cineva). 67 a Care este potrivit (conform) cu anumite reguli sau cu anumite cerințe Si: bun, corect, riguros. 68 av (Îe) A sta (sau a ședea etc.) strâmb și a judeca (sau a grăi etc.) ~ A aprecia just, corect (o situație, un om etc.), indiferent de împrejurările (nefavorabile). 69 a (D. viață) Care este în conformitate cu normele moralei Si: etic, moral. 70 a (Pex) Auster. 71 a Cuvenit. 72 a Împărțit echitabil. 73 a Veritabil. 74 (Îoc stâng; d. organe sau părți ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. 75 sfa Mâna dreaptă. 76 sf (Îe) A-și da ~eapta A-și strânge mâinile în semn de salut, de bucurie, de împăcare. 77 sf (Îe) Să nu știe stânga ce face ~eapta Formulă prin care se impune discreție absolută. 78 sfa (În religia creștină) Mâna lui Dumnezeu considerată ca putere sfântă. 79 a (Îe) A fi mâna ~eaptă (a cuiva) A fi omul de încredere (al cuiva). 80 a (Îae) A fi cel mai apropiat colaborator (al cuiva). 81 sna Picior drept. 82 sna (Îe) A călca (sau a păși, a porni, a intra, a ieși) cu -ul (înainte) A începe o acțiune sub bune auspicii. 83 a (D. părți ale îmbrăcămintei) Care corespunde părții drepte a corpului. 84 a (D. simptome, boli etc.) Care apare, care se manifestă etc. în partea dreaptă (74) a corpului sau a unui organ. 85 a (D. construcții, obiecte etc.) Care se află în partea sau în direcția mâinii drepte (74) a unei persoane orientate cu fața în aceeași direcție cu obiectul. 86 a (D. cursuri de apă sau d. malurile lor) Care se află pe partea sau în direcția mâinii drepte a unei persoane așezate cu fața în direcția cursului unei ape. 87 a (D. obiecte sau d. părțile obiectelor) Care se află pe partea sau în direcția mâinii drepte (74) a persoanei care privește obiectul din față. 88 sfsa Parte a corpului unei ființe, a unui obiect, a unei construcții etc. care se află în partea sau în direcția mâinii drepte (74) a unei persoane așezate cu fața în același sens cu obiectul, construcția etc. respectivă. 89 sfsa Parte a unui curs de apă sau a unui mal al acestuia care se află în zona sau în direcția mâinii drepte (74) a unei persoane așezate cu fața în sensul de curgere a apei respective. 90 sfsa Parte a corpului unei ființe, a unui obiect, a unei construcții etc. care se află în zona sau în direcția mâinii drepte (74) a unei persoane care privește obiectul, construcția etc. respective. 91 sf (Îlav) Din (la, pe, în, înspre, către, din, din a) ~eapta Din (sau în) partea mâinii drepte (74). 92 sf (Îlav) În direcția mâinii drepte (74). 93 sf (Îe) A fi (a sta, a ședea etc.) la ~eapta (den, den a ~pta (cuiva), (înv) a ~pta (de cineva) A ocupa locul de onoare aflat în partea dreaptă (74) a unei personalități. 94 sf (Îe) A-i cânta (cuiva) cucul la (în) ~pta A avea noroc. 95 sf (Îe) A face (a apuca, a o lua) la ~eapta A coti, a se îndrepta către partea dreaptă (74) a unui drum, în direcția mâinii drepte (74). 96 sf (Îe) A ține ~eapta A merge (numai) pe partea dreaptă (74) a unui drum. 97 sf (Fam; îe) A trage pe ~eapta A se opri cu un vehicul pe partea dreaptă (74) a carosabilului pentru odihnă sau remedieri tehnice. 98 sf (Îlav) În (din) ~eapta și-n (din) stânga sau de-a ~eapta și de-a stânga În (din) ambele părți. 99 sf (Îal) În (din) toate părțile Si: pretutindeni. 100 sf (Îlav) (Nici) în ~eapta nici în stânga Nicăieri. 101 sf (La) ~eapta! Comandă (adresată unui militar) prin care se cere întoarcerea spre dreapta (90). 102 av (În legătură cu unele verbe de mișcare și urmat de determinări locale; indică direcția) În linie dreaptă Si: direct, (pop) oblu. 103 av (Îlav) De-a ~ul Fără a se abate din drum. 104 av (Cu nuanțe spațiale sau temporale) Tocmai. 105 av (Îe; înv) ~ dragul să Ți-e mai mare dragul să. 106 a (Înv; d. bunuri materiale, sume de bani etc.) Care aparține sau se cuvine cuiva în temeiul legii. 107 sfa (Fig; în viața politică) Grupare politică adeptă și susținătoare a menținerii ordinii sociale și politice tradiționale. 108 sf (Îlaj) De ~eapta Conservator. 109 sn Totalitatea normelor juridice care reglementează relațiile sociale dintr-un stat. 110 sn Știință (sau disciplină) care studiază dreptul (1) 111 sn (Îs) ~ penal Ramură a dreptului (110) care se ocupă de normele juridice cu caracter represiv. 112 sn (Îs) ~ civil Ramură a dreptului (110) care studiază și reglementează relațiile sociale (convertite în raporturi juridice) dintr-un stat. 115 sn (Îs) ~ constituțional Totalitatea normelor fundamentale care reglementează relațiile privitoare la orânduirea social-economică și de stat. 116 sn (Îas) Ramură a dreptului (110) care studiază drepturile și datoriile cetățenilor decurgând din constituție. 117 sn (Îs) ~ internațional Totalitatea normelor de drept care reglementează raporturile dintre state. 118 sn (Flz) (Îs) ~ natural Drept (1) considerat ca imuabil și universal, care ar exista în afara structurilor sociale, decurgând fie din natura sau rațiunea umană, fie din voința sau rațiunea divină. 119 sn (Îs) ~ comercial Ansamblu de reguli, de instituții și de practici aplicabile actelor de comerț, comercianților și societăților comerciale. 120 sn (Îs) ~ administrativ Ansamblu de norme care reglementează organizarea și activitatea administrației. 121 sn (Îs) ~ul muncii Totalitatea regulilor aplicabile raporturilor individuale sau colective ale salariaților. 122 sn (Înv; șîf drit) Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane (unei instituții, unui popor) de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc. 123 sn (Înv; îlav) Cu ~ul În mod legitim. 124 sn (Îal) Justificat. 125-126 sn (Și îljv) În ~ Împuternicit prin lege. 127 sn (Îal) Îndreptățit. 128 (Îal) Pe bază legală. 129 sn (Îe) A avea ~ul A avea voie (în temeiul legii) să întreprindă ceva Si: a fi îndreptățit. 130 sn (Îae) A se bucura de un privilegiu. 131 sn (Îe) A fi (sau a se simți, a se crede) în ~ (sau în ~ul său) A beneficia sau a crede că beneficiază de condițiile[1] necesare favorabile pentru îndeplinirea legală a unor acțiuni, pentru exercitarea unui privilegiu etc. 132 sn (Îe) A da ~(ul) sau ~uri ori a face ~ cuiva A acorda cuiva posibilitatea, a-i oferi condițiile necesare favorabile pentru îndeplinirea unei acțiuni în mod legal sau legitim. 133 sn (Îe) A repune în ~uri A acorda cuiva un privilegiu de care anterior a fost privat. 134 sn (Îe) A reintra în ~urile (lui, ei etc.) A dobândi o situație privilegiată de care anterior a fost privat. 135 sn (Îe) A-și lua (sau a-și aroga) ~ul (de a face ceva) ori ~uri (asupra cuiva) A se comporta ca și cum ar fi îndreptățit, împuternicit legal, pretinzând anumite privilegii. 136 sn (Îlav) De ~ Conform legii. 137 sn (Îal) În mod legitim. 138-139 sn (Îljv) Fără ~ Care nu este în temeiul legii. 140 sn (Îal) Nejustificat. 141 sn Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci, în mod legal, în spiritul dreptății. 142 sn (Ccr) Sumă de bani sau bun material cuvenite cuiva în mod legal în urma prestării unei munci. 143 sn (Îs) ~ de apel Permisiune legală de a contesta o hotărâre judecătorească. 144 sn (Îe) ~ul lui Dumnezeu Într-adevăr. 145 sn (Îrg) Dreptate. 146 sn (Înv; îe) A avea ~ul A avea dreptate. 147 pp (Introduce un complement indirect) Exprimă echivalența între două elemente A primit banii drept recompensă. 148 pp (Introduce un complement indirect) Exprimă justificarea atribuirii unei funcții Si: ca1 (9), în calitate de... Drept procuror a lucrat numai un an. 149 pp (Introduce un complement indirect) Exprimă justificarea atribuirii unei calități, a unei identități etc. Drept cine mă iei?. 150 pp (Introduce un complement indirect) În loc de... O draperie groasă servea drept paravan. 151 pp (Îlav) ~ care În concluzie Era târziu, drept care s-a grăbit să plece. 152 pp (Reg; introduce un complement circumstanțial de loc) Lângă. 153 pp (Reg; introduce un complement circumstanțial de loc) În fața. 154 pp (Pop; îe) A i se pune (cuiva) soarele ~ la inimă A i se face (cuiva) foame. 155 pp (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru Drept încercare s-a folosit de un clește.[2] corectată

  1. condițile → condițiile — Ladislau Strifler
  2. În original lipsesc sensurile 27, 113 și 114. — cata

DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepți, -te, adj., (C) adv., (D) drepturi, s. n., (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul direct, fără abatere. ◊ Linie dreaptă (și substantivat, f.) = linie care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta. Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzișuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o poziție verticală (față de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea.Expr. A se ține drept = a avea o poziție perfect verticală. (Mil.) A lua (sau a sta, a se ține în) poziția de drepți = a lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. (Cu valoare de interjecție) Drepți! formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți. (Adverbial) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are tăietura verticală. 3. Care are o poziție orizontală (față de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreaptă. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ◊ Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală. Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaște un adevăr incontestabil. Drept că... = adevărat că... A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează conform dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat) A se odihni cu drepții = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica creștină ortodoxă; bun creștin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoașteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun. B. Adj. (În opoziție cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. ◊ Expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau brațul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii drepte (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Aripa dreaptă a clădirii. ◊ (Substantivat; în locuțiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta.Expr. (Substantivat) În dreapta și în stânga sau de-a dreapta și de-a stânga = în ambele părți; în toate părțile, pretutindeni. A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. Fig. (Substantivat, f. art.) Orientare politică prin care se susține libertatea individuală în materie de economie și care protejează proprietatea și diviziunile de clasă. ◊ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără ocol; direct. Merge drept la birou.De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fața..., față în față cu... Prin dreptul... = prin fața..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fața..., de dinaintea. 2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează conduita oamenilor în relațiile sociale, într-o colectivitate politic determinată, susceptibile de a fi impuse prin forța coercitivă a statului. Drept penal. 2. Știință sau disciplină care studiază dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine mă iei?Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, așadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstanțial de loc) Alături de..., lângă; în dreptul... ◊ Expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un clește. [Var.: (înv. și reg.) dirépt, -eáptă adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri după fr. droit).

DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepți, -te, adj., (C) adv., (D) drepturi, s. n., (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul fără ocol, fără abatere. ◊ Linie dreaptă (și substantivat, f.) = linie care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe alta. Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzișuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croială simplă, fără cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o poziție verticală (față de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea.Expr. A se ține drept = a avea o poziție perfect verticală. (Mil.) A lua (sau a sta, a se ține în) poziția de drepți = a lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. (Cu valoare de interjecție) Drepți! formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți. (Adverbial) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are tăietura verticală. 3. Care are o poziție orizontală (față de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreaptă. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului; întemeiat, just, cinstit, bun. ◊ Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală. Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. ◊ Loc. adv. Cu drept cuvânt = pe bună dreptate, în mod întemeiat. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaște un adevăr incontestabil. Drept că... = adevărat că... A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează conform dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat) A se odihni cu drepții = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica creștină ortodoxă; bun creștin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoașteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun. B. Adj. (În opoziție cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. ◊ Expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau brațul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii drepte (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Aripa dreaptă a clădirii. ◊ (Substantivat; în locuțiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta.Expr. (Substantivat) În dreapta și în stânga sau de-a dreapta și de-a stânga = în ambele părți; în toate părțile, pretutindeni. A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. Fig. (Substantivat, f. art.; în viața politică) Grupare politică adeptă și susținătoare a menținerii ordinii sociale și politice tradiționale. ◊ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără ocol; direct. Merge drept la birou.De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fața..., față în față cu... Prin dreptul... = prin fața..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fața..., de dinaintea... 2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează relațiile sociale dintr-un stat. Drept penal. 2. Știință sau disciplină care studiază dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine mă iei?Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, așadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstanțial de loc) Alături de..., lângă; în dreptul... ◊ Expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un clește. [Var.: (înv. și reg.) dirépt, -eáptă adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri după fr. droit).

DREPT2 prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de, în calitate de, ca. Drept ușă avea o strungă îngustă. CAMILAR, N. I 360. Acel sicriu slujește drept corlată cailor. SADOVEANU, F. J. 527. Nu pot să vă primesc drept judecător. CAMIL PETRESCU, T. III 403. Drept cine mă iei oare? MACEDONSKI, O. II 2. 2. (Regional, introduce un complement circumstanțial de loc) Alături de, lîngă; în dreptul. S-au arătat cei trei oameni călări. Au oprit drept han, fără să descalece. SADOVEANU, B. 173. Urieșii... văd, trecînd în zbor, drept soare, [pe] Făt-Frumos cu Trestiana pe un cal sprinten zburător. ALECSANDRI, P. A. 152. Expr. A i se pune soarele drept inimă = a i se face foame. Grăbiră după aceea spre o ospătărie, căci soarele li se cam pusese drept inimă. SADOVEANU, O. I 508. Ar fi trebuit să înceapă a mi se pune soarele drept inimă... căci era trecut de amiază. CREANGĂ, A. 66. 3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru, ca. Acum Busuioc era pornit s-o facă drept spășire. SLAVICI, O. I 270. Drept cercare, hai, fă-te tu cerșitor la capătul ist de pod. CREANGĂ, P. 298. 4. (Numai în loc. conj.; introduce propoziții conclusive) Drept care = prin urmare, deci, așadar, în concluzie. Drept care... ceti colonelul mai departe, numitul se face vinovat de automutilare. CAMILAR, N. I 348. Duducuță, să-mi sară ochișorii dacă se află alt om mai fericit decît supusă sluga matale, drept care hai să fugim împreună. ALECSANDRI, T. I 55. (Învechit și arhaizant) Drept aceea = de aceea; deci, prin urmare. Omul ne-nvățat e ca un copac neîngrijit... Drept aceea, învățătorul este pentru un tînăr aceea ce este și grădinarul pentru pom. NEGRUZZI, S. I 8.

DREPT1 adv. 1. (Urmat de adverbe de loc sau de alte determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără înconjur, fără ocol, fără a se abate (din drum); direct. Zăcea în paie cu mîinile sub cap și privea drept în sus, cu ochii măriți de neliniște, cerul înstelat al nopții de iunie. DUMITRIU, N. I. 51. Luînd-o drept în sus, mergeau călăuziți de firul Oltului. BOGZA, C. O. 24. Poteca pe care o apucase îl scoase drept la un eleșteu. ISPIRESCU, L. 34. Uită-te drept în ochii mei și ascultă cu luare-aminte ce ți-oi spune. CREANGĂ, O. A. 223. ◊ Loc. adv. De-a dreptul = a) fără a se abate din drum, fără ocol, fără înconjur; direct. O luă de-a dreptul peste porumbiști. PREDA, Î. 34. O răpciugă de cal... venind de-a dreptul la tavă, apucă o gură de jăratic. CREANGĂ, P. 195; b) în mod direct, nemijlocit; chiar. Acest poem simfonic al pămîntului e muntele Hăsmașul Mare, ivindu-se de-a dreptul din cîmpie. BOGZA, C. O. 13. Fusese o primăvară tare tîrzie... și pe urmă parcă intrasem de-a dreptul în vară. CAMIL PETRESCU, T. I 303. Cum vreți să spun... de-a dreptul? ori pe de lături? – De-a dreptul! De-a dreptul! ALECSANDRI, T. I 95. (Rar, loc. adj.) Chiar Zaharia Duhu, cu toată patima pentru iscoadele cărților și cu tot de-a dreptul amestec în aceste întîmplări, nu le găsea explicare. C. PETRESCU, R. DR. 127. ◊ Loc. prep. În dreptul... = în fața..., față-n față cu... Era cheferist cu număr de tablă lucitoare, prins în dreptul inimii. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 28. Ivan, cum ajunge în dreptul podului, scoate cele două carboave. CREANGĂ, O. A. 205. Se opri în dreptul acelui portret. EMINESCU, N. 39. În dreptul locului zis Pererița se află o veche întăritură. ODOBESCU, S. II 227. Prin dreptul... = prin fața..., pe dinaintea... Jimborean, rămas sus pe deal, se trezi din gînduri abia cînd treceau prin dreptul lui căruțele trenurilor de luptă. CAMILAR, N. I 154. Trec prin dreptul ferestrelor patroana și subdirectorul. CAMIL PETRESCU, T. I 542. Din dreptul... = din fața..., de dinaintea... Pomul din dreptul casei. (Construit cu acuzativul; rar) Într-un drept cu... = paralel cu... Privi înapoi, peste umăr, dar Cocoran nu mai era, se vede că se culcase în vrun grîu, ori mergea într-un drept cu el prin cine știe ce păpușoaie, urmărindu-l. CAMILAR, TEM. 210. 2. (Urmat de determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, chiar, exact. Se prăbuși drept peste plutonierul Duma. CAMILAR, N. I 428. Dincolo peste Dunăre... drept în dreptul Celeiului, era cetatea romană Oescus. GALACTION, O. I 121. Îi despica gura drept în două. ISPIRESCU, U. 31. Drept în creștet o sărută pe-al ei păr de aur moale. EMINESCU, O. I 84. ◊ Expr. (Rar) Drept dragul să... = ți-e mai mare dragul să... Căsuțe vesele s-au ridicat pe unde erau bordeie triste și afumate, drept dragul să le privești cum strălucesc în bătaia soarelui. VLAHUȚĂ, CL. 25. – Formă gramaticală: (în loc. adv. și prep.) dreptul.

DREPT3, (3, 4) drepturi, s. n. 1. Totalitatea regulilor de conduită, a normelor care, instituite sau sancționate de puterea de stat, exprimă voința clasei dominante, reguli a căror respectare și aplicare este asigurată prin forța de constrîngere a statului, în scopul apărării, întăririi și dezvoltării relațiilor și rînduielilor sociale ce convin și folosesc clasei dominante. ◊ (Urmat de determinări arătînd conținutul) a) (După tipul de drept din care face parte) Drept socialist. Drept burghez. b) (După natura raporturilor sociale pe care le reglementează) Drept civil. Drept penal. Drept internațional. 2. Știința dreptului3 (1). A studia dreptul. Manual de drept civil.Tînărul Crețescu, după ce a stat vreo patru ani la Paris să facă dreptul, s-a întors în țară. BUJOR, S. 158. Costică... își luase licența în drept. MACEDONSKI, O. III 5. 3. Posibilitatea, facultatea recunoscută de regula de drept3 (1) unei persoane de a avea o anumită conduită, altă persoană (sau alte persoane) trebuind să aibă o conduită corespunzătoare. Drept la învățătură. Drepturi civile. Drepturile omului.Cetățenilor Republicii Populare Romîne le este asigurat dreptul la muncă, adică dreptul de a căpăta o muncă garantată și plătită potrivit cu cantitatea și calitatea ei. CONST. R.P.R. 36. Femeia are drepturi egale cu ale bărbatului la muncă, salariu, odihnă, asigurare socială și învățămînt. ib. 39. Dreptul este ceailaltă față a datoriei, adecă, ca un lucru cu două fețe, dreptul și datoria nu se pot despărți unul de alta. BĂLCESCU, O. I 354. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. Vei ajunge totuși acolo unde se cuvine de drept s-ajungi. CAMIL PETRESCU, T. I 121. ◊ Expr. A avea dreptul (sau drept) să... (sau de a...) sau a fi în drept să... = a avea justificarea, facultatea sau puterea de a face sau de a pretinde ceva. Dacă nu ți-aș da învățătura cuvenită, [împăratul] ar avea drept să mă lovească. SADOVEANU, D. P. 21. Nu aveai totuși dreptul să faci ce ai făcut. CAMIL PETRESCU, T. III 138. Cuiu-i al meu și am drept de-a pune în el ce-oi vra. ALECSANDRI, T. I 322. 4. Răsplată, retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci, a unui serviciu. Drepturi de autor.Bărbatul lasă în mîna podarului dreptul de trecere: cinci lei. BOGZA, C. O. 291. Ei, cucoane, am mîntuit trebușoara, zise Ipate. Bine că ați apucat a veni și d-voastră, ca să fiți de față cînd ne-om lua dreptul. CREANGĂ, P. 159. Să slujești tu degeaba?... Cum să nu-ți iei tu dreptul tău? EMINESCU, N. 22. – Variantă: (3, popular) dirépt s. n.

DREPT4, DREÁPTĂ, drepți, -te, adj. A. (Adesea în opoziție cu strîmb) I. 1. Care merge de la un punct la altul fără ocol, fără abatere. V. direct, rectiliniu. Drum drept. Țeavă dreaptă.Nasul ascuțit peste mustețile subțiri – două linii negre, drepte, îmbinate deasupra buzelor inexpresive. IBRĂILEANU, A. 15. Calea dreaptă e cea mai scurtă (= o purtare cinstită duce mai repede și mai sigur la țelul dorit decît vicleșugurile și căile piezișe). ◊ (Geom.) Linie dreaptă (și substantivat, f.) = linie care unește două puncte pe drumul cel mai scurt din spațiu. Două drepte distincte, paralele cu o a treia, sînt paralele între ele.Unghi drept = unghi format din două drepte perpendiculare una pe alta. Cilindru drept = cilindru care are generatoarele perpendiculare pe baze. Prismă dreaptă = prismă ale cărei muchii laterale sînt perpendiculare pe planul de bază. ♦ Fig. (Despre privire) Deschis, fără ascunzișuri; direct. Are palma pietroasă, Privirea dreaptă, vorba miezoasă. DEȘLIU, G. 25. ◊ (Adverbial) Ceilalți o priveau drept, întunecați. DUMITRIU, N. 75. Îl privește drept, cald, vorbește fără să ridice vocea. CAMIL PETRESCU, T. I 169. ♦ (Despre haine) De o croială simplă (în special lipsită de clini și de cute). Ioana, într-o rochie dreaptă, neagră, cu mîneci bogate. CAMIL PETRESCU, T. I 141. 2. (Despre lucruri) Vertical. Stîlp drept.Plopul... țîșnește în sus, înalt și drept. BOGZA, C. O. 363. ♦ (Despre un urcuș, munte, deal) Aproape vertical, abrupt, povîrnit, pieptiș. Suișul fiind prea drept și cărarea prea strimtă... ne coborîrăm cu toții de pe cai. La TDRG. ♦ (Despre oameni) Cu spinarea neînclinată; neaplecat, neadus de spate. Vitoria își trase broboada peste gură și rămase dreaptă pe scăunașul ei, cu brațele încrucișate pe sîni. SADOVEANU, B. 28. Ștefan intră pe poartă însoțit de un moșneag lung și drept ca un brad. HOGAȘ, DR. II 98. Pe-un jilț tăiat în stîncă stă țapăn, palid, drept, Cu cîrja lui în mînă, preotul cel păgîn. EMINESCU, O. I 93. ◊ Fig. Curajul voinicilor stătea drept, cu mîna în pieptar. GALACTION, O. I 45. ◊ Expr. Drept ca lumînarea = foarte drept. Înțepenindu-și picioarele, rămase drept ca lumînarea. ISPIRESCU, L. 3. Sta el drept ca lumînarea și le privea cu băgare de samă. CREANGĂ, P. 271. (Ironic) Drept ca secera = strîmb. A se ține drept = a avea o poziție verticală. (Mil.) A lua (a sta sau a se ține în) poziția de drepți = a lua (sau a se ține în) poziție verticală, stînd nemișcat. Dadaci abia se ținea în poziția de drepți, sub ghionturile lui Vieru. CAMILAR, N. I 281. Drepți! formulă de comandă militară. Grupă, drepți! SAHIA, N. 53. ◊ (Adverbial, în expr.) A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. Ei simt în piept Fiori de gheață, Nu calcă drept, Rău o să pață. ALECSANDRI, T. I 462. A sta drept = a fi neclintit într-o atitudine, a fi dîrz, curajos. Și ceilalți toți au fost netrebnici... Toți au dat rușinos înapoi... Au aruncat vina unul pe altul... Numai Mitiță Filipescu a stat drept și a lăsat să cadă pe el totul. CAMIL PETRESCU, B. 44. De-a fost om să-ți steie drept în față, Ca pe-un vrăjmaș l-ai depărtat de tine. VLAHUȚĂ, O. A. 38. ♦ (Despre caracterele tipografice, mai ales la pl. și adesea substantivat, f.; în opoziție cu cursiv) (Literă) de tăietură verticală. 3. Orizontal; plan, neted. Platou drept. Masă dreaptă.Luna mare se ridicase și cîmpiile se lămureau drepte pînă cine știe unde, ca niște ape liniștite, sub painjenișul de lumină. SADOVEANU, O. VI 189. 4. (În expr.) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. (Mai ales în sens moral) 1. (Despre acțiuni ale omului sau despre noțiuni abstracte) Potrivit dreptății și adevărului; adevărat, just, bun, cinstit, întemeiat. N-am să uit niciodată Vorba partidului dreaptă. VINTILĂ, O. 23. Uite-n zare, oamenii așteaptă – Cearcă să le-aduci o zi mai dreaptă. BENIUC, V. 21. Eu cred... că-n lume se cuvine S-avem măsură dreaptă la rău ca și la bine. MACEDONSKI, O. II 206. Tovărășia nu ni se părea dreaptă. CREANGĂ, A. 101. ◊ Dreaptă judecată = judecată sănătoasă, bun-simț. Parte dreaptă = parte ce i se cuvine în mod legal fiecăruia la o împărțeală. Parte dreaptă la muncă, parte dreaptă la cîștig. CAMILAR, T. 195. Luptă dreaptă v. luptă.Loc. adv. Cu drept cuvînt = pe bună dreptate, în mod întemeiat. Cu drept cuvînt cetitorul va fi clătit din cap și va fi întrebat – prin mintea cărui muritor treceau aceste idei? EMINESCU, N. 33. Cu drept cuvînt te așteptai să fii răsplătit, chiar de la început, prin laude meritate. ODOBESCU, S. III 10. ♦ (Adverbial) a) În conformitate cu dreptatea; just. N-a fost drept să-mi izbească omul drag. DAVIDOGLU, O. 37. Este drept ca fiecare să poarte ponosul faptelor și ziselor sale. ODOBESCU, S. III 10; b) În conformitate cu adevărul; adevărat. E drept, nu ne mai vedem capul de treburi acolo. SADOVEANU, P. M. 66. Că eu tot fugeam de tine? O, nu-i drept, nu-i drept, Sorine! COȘBUC, P. I 51. ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce e drept, și ele erau frumoase, hainele pare că erau turnate pe dînsele. ISPIRESCU, L. 36. (Eliptic) Un bou în post mare? Drept, cam ciudat vine. ALEXANDRESCU, P. 64. Drept că... = adevărat că..., într-adevăr. Împăratul, drept că auzise multe vorbindu-se despre voiniciile celor trei frați, dar nu știa care din ei este cel mai viteaz și mai vrednic ca să-i fie ginere. SBIERA, P. 99. A spune drept = a spune adevărul; a vorbi deschis, sincer. Spune drept, nu-i așa?... fără supărare... spune drept. SADOVEANU, P. M. 100. Mă, da drept să-ți spun, că mare nătărău mai ești! CREANGĂ, P. 45. Mă iubești tu? Spune drept! EMINESCU, O. I 155; c) (Rar) Corect. Nu vorbesc drept romînește, cum vorbeau părinții lor, ci au corchezit graiul strămoșesc de nu-i mai înțelege nimene. CREANGĂ, A. 153. ♦ (Substantivat, în loc. adv.) Cu (sau pe) dreptul (sau drept) = pe merit, cu dreptate, în mod just, echitabil. Se face, pe dreptul, vinovat de învinuirea ce i-o aduce. IBRĂILEANU, SP. CR. 54. Ar fi cu dreptul ca să dai la altul această slujbă. ISPIRESCU, L. 27. Șoimane, frate Șoimane, nu-i cu drept să mori tu înaintea mea. ALECSANDRI, T. II 30. La drept (sau la dreptul) vorbind (sau, regional, grăind) = spunînd adevărul, de fapt, în realitate. La dreptul vorbind, mi-i frică de obuze. CAMILAR, N. I 346. Toți domnișorii orașelor erau pe-acasă... La drept grăind, ce știau ei despre țăranul romîn, care plătea birurile și pentru ei? id. ib. 419. Nu-i rău, măi Ștefane, să știe și băietul tău oleacă de carte... Din cărți culegi multă înțelepciune; și, la dreptul vorbind, nu ești numai așa, o vacă de muls pentru fiecare. CREANGĂ, A. 22. ◊ Expr. (Popular) A avea drept = a avea dreptate. Ai drept, moș Iolampie... Numai cei mari... Oriunde, numai ei. CAMILAR, N. I 399. A da drept (cuiva) = a da dreptate (cuiva). Ei m-au purtat pe la jandari, legat în funie, că parcă m-ar fi prins cu mîna-n sacul lor cu făină. Jandarii tot lor le-au dat drept; la fel și judecătorii. CAMILAR, N. I 226. Dreptul lui dumnezeu! = adevărat! ce-i drept! zău! Se apropie de fată – și dreptul lui dumnezeu! nici că mai văzuse... așa frumusețe. ISPIRESCU, L. 256. Dreptul lui dumnezeu, în asemenea caz... rușinea va rămînea numai pe seama mea. ODOBESCU, S. III 10. 2. (Despre oameni) Care trăiește și lucrează potrivit dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru, de omenie, de bine, cumsecade. Simțul lui nezdruncinat de dreptate îl sfătuia să fie drept, cinstit. CAMILAR, N. I 183. Pe la noi se află de vremuri lungi pribeag... Un drept om cu-ndurare. MACEDONSKI, O. II 58. (Fig.) Să rămîi blestemat și ocolit de inimile drepte și cinstite pe care le-ai spurcat. ARGHEZI, P. T. 11. ◊ (Substantivat) În țara strîmbilor, cel drept umblă cu capul spart. SADOVEANU, P. M. 107. ♦ (În concepțiile mistice) Cuvios, cucernic. ◊ (Substantivat, în expr.) A se odihni cu drepții = a fi mort. Bietul meu judecător odihnește cu drepții. GALACTION, O. I 107. ◊ Compus: drept-credincios = a) care face parte din biserica creștină ortodoxă; b) bun creștin. 3. (Despre proprietate, avere) Care aparține sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unui drept. Comoara aceea nu este averea dreaptă a hașcii, ci... niște fugari din timpurile vechi au ascuns-o acolo. SBIERA, P. 4. Cartea lui Zoroastru era proprietatea lui dreaptă. EMINESCU, N. 60. 4. (Despre rude; popular) Adevărat, bun. Sînt Tudor, feciorul lui Ionașcu...Atuncea eu îți sînt moș drept, frate cu tatăl tău... striga bătrînul. SADOVEANU, O. VII 61. Ținea foarte rău pe băiații cei rămași de maică și îmbia totuna pe bărbatu-său ca să-i alunge de-acasă... Bărbatu-său însă nu vrea, pentrucă-i era fii drepți, din sîngele său. SBIERA, P. 169. 5. (Rar, despre măsuri și greutăți; în opoziție cu fals) Autentic, veritabil, bun, adevărat. Măsură dreaptă. B. (În opoziție cu stîng) 1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află inima. I se turburaseră ochii și un foarte depărtat zîmbet prinse să-i răsară pe față, în timp ce sprînceana dreaptă i se urca. CAMILAR, N. I 173. Scoase din urechea lui cea dreaptă o perie. ISPIRESCU, L. 25. La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă. EMINESCU, O. I 142. ◊ Expr. A fi mîna dreaptă (a cuiva) = a fi colaboratorul cel mai intim, cel mai apropiat (al cuiva); a fi de mare ajutor (cuiva). Băiatul cu care ucenicise George ajunse să fie mîna dreaptă a împăratului. ISPIRESCU, L. 142. ♦ (Substantivat) a) (La f. sg., de obicei articulat) Mîna dreaptă. Grigore Oanea a venit lîngă mine cuprinzîndu-mă cu dreapta de după umăr. SADOVEANU, N. F. 39. Strînse frîul calului cu mîna stîngă... și cu paloșul în dreapta se repezi asupra acelui balaur. ISPIRESCU, L. 18. Spăși-voi visul de lumină Tinzîndu-mi dreapta în deșert. EMINESCU, O. I 118. Să nu știe stînga ce face dreapta (= faptele bune trebuie făcute cu discreție). ◊ Expr. (În trecut) Sărut (sau sărutăm) dreapta, formulă de salutare plină de umilință. După ce găti țigara și cafeaua, se roti puțin înaintea oglinzii și ieși în balcon. – Ei, Anico, vin-încoace. – Sărutăm dreapta, cuconiță. CONTEMPORANUL, IV 390; b) (La m. sg. art.) Piciorul drept. Bozan avea picioarele înfășurate în plumb topit, dreptul pînă dincolo de genunchi. SAHIA, N. 34. ♦ Expr. A călca cu dreptul v. călca (I 1). Stîng, drept! comandă pentru păstrarea cadenței în marș. 2. Care se află de partea sau în direcția mîinii drepte (cînd cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Partea dreaptă a unei străzi. Aripa dreaptă a unei clădiri.Țărmul drept al Dunării era tot în stăpînirea lor [a turcilor]. MACEDONSKI, O. III 31. ◊ (Substantivat) În centru e un început de perete care desparte stînga de dreapta. CAMIL PETRESCU, T. II 7. ◊ Loc. adj. Din dreapta. Marin... se așezase în fotoliul din dreapta. CAMIL PETRESCU, T. II 19. La capătu-i din dreapta se prelungește o strungă. ALECSANDRI, P. III 214. ◊ Loc. adv. În dreapta. În dreapta se văd malurile Siretului. SAHIA, N. 17. Se uită el în dreapta, nu vede nemica. CREANGĂ, P. 238. La (sau spre) dreapta. A ieșit... apucînd drumul spre dreapta. SADOVEANU, N. F. 187. Din dreapta. Din dreapta... pornește o ulicioară. DAVIDOGLU, M. 7. Pe dreapta. Pe dreapta... erau o cîrciumă, o fabrică de mezeluri. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 12. În dreapta și în stînga sau de-a dreapta și de-a stînga = în toate părțile. Ai aflat, în dreapta și în stîngă, amănunte cu privire la femeia aceasta. PAS, Z. I 80. Promisiuni, asigurări, încurajări... arătau, de-a dreapta și de-a stînga, calea mea încrezută și fabuloasă. GALACTION, O. I 368. Alerga singur zi și noapte în toate părțile, cum putea, și muncea în dreapta și în stînga. CREANGĂ, P. 140. ◊ Loc. prep. De-a dreapta sau la dreapta. A stat la masă de-a dreapta gazdei.Pentru a nu răzleți feciorii de pe lîngă sine, mai dură încă două case alăture, una la dreapta și alta de-a stînga celei bătrînești. CREANGĂ, P. 3. ◊ Expr. A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. (În expr.) Extremă dreaptă v. extremă. ♦ (Substantivat, f. art.) Partea cea mai reacționară a unui parlament, a unui partid burghez. Deputații dreptei.Loc. adj. De dreapta = reacționar; fascist. ◊ Socialist de dreapta v. socialist. Social-democrat de dreapta v. social. – Variantă: (regional) dirépt, -eáptă (BUDAI-DELEANU, Ț. 334) adj.

drept4 prep. (~ răsplată)

drept1 adj. m., pl. drepți; f. dreáptă, pl. drépte

drept5 s. n., pl. drépturi

drept adj. m., pl. drepți; f. sg. dreáptă, pl. drépte

DREPT adj., adv., s., prep. I. 1. adj. v. direct. 2. adv. ață, v. direct. 3. adj. (livr.) rectiliniu, (pop.) oblu. (Dungă, linie dreaptă.) 4. adj. v. vertical. 5. adj. v. erect. 6. adj. v. abrupt. 7. adv. perpendicular, vertical, (înv.) prost. (Muntele se înălța drept înaintea noastră.) 8. adj. neaplecat. (Cu spinarea dreaptă.) 9. adj. v. țeapăn. 10. adv. v. țeapăn. 11. adj. neted, plan, plat, șes, (pop.) oblu, (reg.) șesos, (Olt. și Ban.) polejnic, (înv.) tins, tocmai, (fig.) ras, șters. (O întinsă suprafață dreaptă; un loc drept.) II. 1. adj. imparțial, neparțial, nepărtinitor, obiectiv, (înv.) nefățărit. (Om drept.) 2. adj. v. adevărat. 3. adv. adevărat, just. (A vorbit drept.) 4. adj. echitabil, just. (Decizie dreaptă.) 5. adv. just, corect. (O concluzie dreaptă.) 6. adj. v. îndreptățit. 7. adv. chiar, exact, întocmai, precis, tocmai, (pop.) oblu, taman, (înv. și reg.) prisne, (prin Olt.) tam, (înv., în Transilv.) acurat, (pop. fig.) curat. (Îl nimerește drept în frunte; cade drept pe el; a venit drept la ora convenită.) III. s. 1. jurisprudență, (înv. și pop.) legile (pl. art.), (înv.) drit. (Învață dreptul.) 2. v. calitate. 3. v. împuternicire. 4. v. privilegiu. 5. (JUR.) drept de preferință = prioritate; drept de reproducere = (englezism) copyright. IV. 1. adv. ca. (Socotește-te drept absent.) 2. prep. v. de. 3. v. ca.

Drept ≠ greșit, întortocheat, stâng, strâmb, vitreg, îndoit, încovoiat, ocolit, sinuos, șerpuit, șerpuitor, incorect, injust, nedrept, neadevărat

drept (-eáptă), adj.1. Direct, care merge de la un punct la altul fără ocol. – 2. Care are o poziție verticală. – 3. Întemeiat, justificat. – 4. Legitim, autentic. – 5. Situat în partea dreaptă. – 6. (Adv.) Direct, fără ocolișuri. – 7. (Adv.) Deschis, sincer. – 8. (Adv.) Tocmai, întocmai, exact. – 9. (Prep., înv.) Pentru. – 10. (Prep.) În loc de. – Var. (înv.) derept. Mr. (a)direptu, dreptu, megl. dirept. Lat. *derectus, în loc de dῑrectus (Pușcariu 550; Candrea-Dens., 513; REW 2648); cf. alb. d(ë)retjë (Philippide, II, 640), it. d(i)ritto, prov. dre(i)t, fr. droit, sp. derecho. Este dublet de la drit, s. n. (înv., Mold., drept, jurisprudență), din it. dritto. Der. drept, s. n. (totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează relațiile sociale într-un stat, în toate accepțiile sale); dreptul, s. m. art. (piciorul drept); dreapta, s. f. art. (mîna dreaptă; direcția spre dreapta; aripa dreaptă a unei adunări); dirip, prep. (Trans., pentru; în dreptul, în fața); dreptar, s. n. (echer, riglă; piuliță care reglează viteza roții la moara de grîu), după Cihac, I, 82 și Candrea-Dens., 514, ar proveni din lat. *directārium, dar mai probabil este un der. intern, cu suf. -ar; dreptate (var. înv. direptate, mr. (a)ndriptate), s. f. (justiție; rațiune; legalitate, legitimitate; înv., drept; înv., tribunal; Arg., minister fiscal), der. de la drept ca bunătate de la bun (*dreptaatedreptate; după Pușcariu, Conv. Lit., XXXIX, 63 și Pușcariu 551, de la un lat. *direc(ti)tatem, ceea ce nu pare posibil); dreptăți, vb. (rar, a da dreptate, a face dreptate); dreptăție, s. f. (înv., justiție, echitate); îndreptăți, vb. (a da dreptate, a face dreptate; a autoriza, a da dreptul; refl., a se justifica, a se apăra); îndritui, vb. (Mold., a autoriza, a permite, a îngădui), format pe baza lui drit; nedrept, adj. (injust); nedreptate, s. f. (injustiție); nedreptăți, vb. (a face o nedreptate). Cf. drege, îndrepta. Comp. dreptunghiu, s. n. (patrulater cu toate unghiurile drepte și laturile opuse egale), traducere a fr. rectangle; dreptunghiular, adj. Din rom. provine mag. dreptál (Edelspacher 13), și bg. (rar) draptăno (Capidan, Raporturile, 229).

DREPT1 dreáptă (~ți, ~te) 1) (în opoziție cu strâmb) Care unește un punct cu altul fără devieri sau ocoluri; care nu se abate nici în stânga, nici în dreapta; direct. Linie dreaptă. Drum ~.Unghi ~ unghi format din două drepte perpendiculare. 2) (despre obiecte, ființe sau părți ale lor) Care are o poziție verticală, fără înclinații. Copac ~.Drepți! comandă care cere pozitia verticală și neclintită a corpului. 3) Care nu este îndoit. 4) (despre pante, povârnișuri) Care are un unghi de înclinație foarte mare. 5) (despre întinderi de teren) Care nu are ridicături sau adâncituri; neted. Câmp ~. 6) fig. Care este în concordanță cu realitatea și adevărul; just. Judecată dreaptă.Luptă dreaptă luptă cu puterile proprii, nefolosind arme și vicleșuguri. Pe ~ cuvânt pe bună dreptate. 7) fig. (despre persoane) Care acționează în conformitate cu adevărul; adevărat; just. 8) reg. (despre relațiile de rudenie) Care este de prima treaptă; cu legătură de sânge; bun. Tată ~. Soră dreaptă. 9) (în opoziție cu stâng) Care este situat în partea corpului opusă celei unde se află inima. Mâna dreaptă. Piciorul ~.În dreapta și în stânga a) în ambele părți; b) în toate părțile. A ține dreapta a merge pe partea dreaptă a drumului. /<lat. directus

arată toate definițiile

Intrare: drept (adj.)
drept (adj.) adjectiv adverb prepoziție
adjectiv (A34)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular drept dreptul dreaptă dreapta
plural drepți drepții drepte dreptele
genitiv-dativ singular drept dreptului drepte dreptei
plural drepți drepților drepte dreptelor
vocativ singular
plural
Intrare: de-a dreapta
drept (adj.) adjectiv adverb prepoziție
adjectiv (A34)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular drept dreptul dreaptă dreapta
plural drepți drepții drepte dreptele
genitiv-dativ singular drept dreptului drepte dreptei
plural drepți drepților drepte dreptelor
vocativ singular
plural
Intrare: drept (s.n.)
drept (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular drept dreptul
plural drepturi drepturile
genitiv-dativ singular drept dreptului
plural drepturi drepturilor
vocativ singular
plural