3 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

călúgăr sm [At: (a. 1632) EUSTRATIE, ap. GCR I, 78/1 / Pl: (înv) ~gherí / E: vsl кaлyгepъ, кaлoгepъ ngr ϰαλόγηρος] 1 Bărbat care a făcut legământ să ducă o viață religios-ascetică și care trăiește într-o comunitate mănăstirească Si: monah. 2 (Îe) A se ține (după cineva) ca dracul după ~ A se ține insistent după cineva. 3 (Îcs) Maica și ~ul Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 4 (Pan) Om care duce o viață retrasă și înfrânată, căruia nu-i place contactul cu lumea Si: monah, pustnic. 5 (Lpl; maa) Dans nedefinit mai îndeaproape. 6 (Lpl; maa) Melodie după care se execută acest dans. 7 (Lpl; maa) Dans împreună cu melodia. 8 (Teh) Instalație hidrotehnică cu ajutorul căreia se poate evacua apa din eleșteie, lacuri sau bazine artificiale în vederea înlocuirii ei cu alta curată. 9 (Bot; reg) Calomfir (1) (Chrysantemum balsamita).

CĂLÚGĂR, călugări, s. m. I. Bărbat care a făcut legământ să ducă o viață religios-ascetică și care trăiește într-o comunitate mănăstirească; monah. II. Instalație hidrotehnică cu ajutorul căreia se poate evacua apa din heleșteie, lacuri sau bazine artificiale în vederea primenirii ei. – Din sl. kalugerŭ.

CĂLÚGĂR, călugări, s. m. I. Bărbat care a făcut legământ să ducă o viață religios-ascetică și care trăiește într-o comunitate mănăstirească; monah. II. Instalație hidrotehnică cu ajutorul căreia se poate evacua apa din heleșteie, lacuri sau bazine artificiale în vederea primenirii ei. – Din sl. kalugerŭ (< gr.).

CĂLÚGĂR, -IȚĂ, călugări, -ițe, s. m. și f. Persoană care trăiește într-o comunitate mănăstirească. V. monah, pustnic, sihastru. Un călugăr scobora încet pe potecă, la vale, cu o mare și umflată traistă la șold. HOGAȘ, M. N. 111. Pustnicul... chemase pe toate călugărițele la ascultare. ISPIRESCU, L. 30. Călugărul ce ședea în acea chilie era un om ca de șeizăci de ani, cu barba albă și lungă pînă la brîu. ALECSANDRI, C. 27. – Accentuat și: (f.) călugăríță.

CĂLÚGĂR, călugări, s. m. Bărbat care trăiește într-o comunitate mănăstirească. – Slav (v. sl. kalugerŭ < gr.).

călúgăr s. m., pl. călúgări

călúgăr s. m., pl. călúgări

BARBA-CĂLÚGĂRULUI s. v. cucută.

CĂLÚGĂR s. (BIS.) monah, părinte.

călúgăr (călúgări), s. m.1. Monah. – 2. Încălzitor pentru pat. – Mr., megl. călugăr. Ngr. ϰαλόγερος (Murnu 9), posibil prin intermediul sl. kalugerŭ; cf. bg., sb. kaluger (Iordan, BF, VI, 150). Der. călugăraș, s. m. (dim. al lui călugăr; pastilă aromată); călugăresc, adj. (monahal); călugărește, adv. (în felul călugărilor); călugăret, s. n. (mulțime de călugări); călugări, vb. (a face pe cineva călugăr, a-l închide într-o mănăstire, în general împotriva voinței lui; refl., a se face călugăr); călugărie, s. f. (viață de călugăr); călugărime, s. f. (mulțime de călugări); călugărire, s. f. (acțiunea de a se face călugăr); călugărit, s. n. (starea de a fi călugăr; călugărie); călugăriță, s. f. (femeie care trăiește într-o comunitate mănăstirească; insectă, Mantis religiosa; libelulă, Libellula depressa; gărgăriță, Coccinella septempunctata), cf. sb. kalugerica „specie de ciupercă”, bg. kalugerica „călugăriță, nagîț”, ngr. ϰαλογρίτζα „silvie”.

CĂLÚGĂR ~i m. Bărbat care face parte dintr-o comunitate mănăstirească; monah. /<sl. kalugeru

călugăr m. om care s’a lepădat de ale lumii și duce o vieață pioasă într’o mănăstire. [Gr. KALOGHÉRAS, lit. bunul bătrân, nume onorific ca și preot].

Misail Călugărul m. V. Eustratie.

călúgăr m., pl. ărĭ (ngr. kalógeros și kalógiros, dial. kalúgeros, d. vgr. kalós géras, fericit în etate; vsl. kalugerŭ și kalogerŭ). Monah, om retras la mînăstire și îmbrăcat în rasă. – În Olt. -ăre. V. pustnic, schimnic, sihastru, anahoret, eremit, ascet și cenobiŭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

barba-călugărului s. v. CUCUTĂ.

CĂLUGĂR s. (BIS.) monah, părinte.

CĂLUGĂR. Subst. Călugăr, călugăraș (dim.), monah; anahoret (rar), ermit (rar), pustnic, schimnic (rar), ascet (livr.), schimonah (înv.), sihastru; cenobit; metocar. Călugăriță, mireasa domnului, monahie; pustnică, ascetă (livr.), schimnică, schimonahă (înv.); desăgăriță (rar). Egumen, abate, stareț, singhel; protosinghel; arhimandrit, proestos (înv.). Egumenă, stareță, abatesă (rar). Augustin; benedictin; capucin; carmelit; celestin; franciscan; dominican; iacobin; iezuit; minorit; templier, trapist. Benedictină; capucină; dominicană; carmelită; franciscană; ursulină. Călugăr musulman, derviș, călugăr indian, fachir. Călugărie, monahie (rar), monahism; ermitaj (rar), pustnicie, pustnicire, schimnicie (rar), schimnicit, sihăstrie; cenobitism. Stâreție, abație, egumenie. Adj. Călugăresc, de călugăr, monahal, monahicesc, monastic; anahoretic (rar), eremitic (rar), schimnicesc (rar), ascetic, pustnicesc (înv.); schimnicit, pustnicit, sihăstrit. Benedictin; capucin; dominican; franciscan; iacobin; iezuitic. Vb. A (se) călugări; a (se) pustnici, a (se) schimnici (rar), a (se) sihăstri, a (se) duce (închide, intra, trimite, băga) la (o) mănăstire. A egumeni (rar), a stăreți. Adv. Călugărește, schimnicește (rar). V. ascetism, așezămînt de cult, cler, singurătate.

LUIZI-CĂLUGĂRA, com. în jud. Bacău, situată în Subcarpații Tazlăului, la poalele de NE ale vf. Pietricica (586 m alt.); 5.354 loc. (2000). Biserică romano-catolică (1851).

MISAUL CĂLUGĂRUL (a două jumătate a sec. 17), cărturar din Moldova. Amintit de Miron Costin și Ion Neculce pentru interpolările sale referitoare la cucerirea Daciei de către Traian, precum și la informații ulterioare privind domniile lui Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare.

CĂLUGĂR subst. 1. Călugărul, Vlad Vvod.; -a t. 2. Derivate: Călugăr/eiu moșie (AO III nr. 11); -enii s.

arată toate definițiile

Intrare: călugăr
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular călugăr călugărul
plural călugări călugării
genitiv-dativ singular călugăr călugărului
plural călugări călugărilor
vocativ singular
plural
Intrare: Călugăr
Călugăr nume propriu
nume propriu (I3)
Intrare: barba-călugărului
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular barba-călugărului
plural
genitiv-dativ singular bărbii-călugărului
plural
vocativ singular
plural

barba-călugărului

etimologie: