12 definiții pentru „bigam”   declinări

BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se face vinovată de bigamie. – Din fr. bigame, lat. bigamus.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are două soții, respectiv doi soți; (persoană) culpabilă de a fi contractat două căsătorii paralele. – Din fr. bigame, lat. bigamus.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj. Care se căsătorește pentru a doua oară, fără ca în prealabil să fi fost desfăcută legal întîia căsătorie.

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

BIGÁM, -Ă, bigami, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se căsătorește a doua oară fără ca în prealabil să fie desfăcută legal prima căsătorie. – Fr. bigame (lat. lit. bigamus).

Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

bigám adj. m., s. m., pl. bigámi; adj. f., s. f. bigámă, pl. bigáme

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

bigám adj. m., s. m., pl. bigámi; f. sg. bigámă, pl. bigáme

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BIGÁM, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care se găsește în situația de bigamie. [< fr. bigame, cf. lat. bis – de două ori, gr. gamos – căsătorie].

Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BIGÁM, -Ă adj., s. m. f. (cel) vinovat de bigamie. (< fr. bigame, lat. bigamus)

Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

BIGÁM ~ă (~i, ~e) și substantival (despre persoane) Care încheie o nouă căsătorie, fără a desface legal prima; căsătorit concomitent cu două persoane. /<lat. bigamus, fr. bigame

Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

bigam a. și m. care e însurat cu două femei în acelaș timp.

Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*bigám, -ă adj. și s. (fr. bigame, d. lat. bigamus [d. bis, de doŭă orĭ și vgr. gámos, căsătorie] și digamus, d. vgr. digamos [d. dis de doŭă orĭ și gámos]). Jur. Care se însoară a doŭa oară fără să fi stricat căsătoria dintîĭ.

Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

BI- „dublu, de două ori, îndoit”. ◊ L. bis „de două ori” > fr. bi-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. bi-.~anter (v. -anter), adj., cu două antere; ~atlon (v. -atlon), s. n., probă sportivă constînd în două încercări atletice combinate; ~axifer (v. axi-, v. -fer), adj., care are două axe florale; ~cefal (v. -cefal), adj., care are două capete; ~centric (v. -centric), adj., care are două centre; ~ciclic (v. -ciclic), adj., 1. Care prezintă două cicluri. 2. Dispus în două verticile sau cercuri. 3. (Despre un compus organic) A cărui formulă conține două lanțuri închise; ~color (v. -color), adj., care are două culori; ~corn (v. -corn), adj., care are două antene sau două coarne; ~cromie (v. -cromie), s. f., tipăritură în două culori; ~cuspid (v. -cuspid), adj., care prezintă două vîrfuri; ~dactilie (v. -dactilie), s. f., anomalie congenitală în care apar două degete la o mînă sau la un picior; ~fer (v. -fer), adj., (despre plante) care înflorește și care fructifică de două ori pe an; ~fid (v. -fid), adj., despicat în două; ~flor (v. -flor), adj., care are două flori; ~form (v. -form), adj., cu două forme; ~gam (v. -gam), adj., s. m. și f., (persoană) care are două soții sau care a contractat două căsătorii paralele; ~gamie (v. -gamie), s. f., situație a unei persoane bigame; ~lingv (v. -lingv), adj., care vorbește și care scrie în două limbi; ~lobectomie (v. lob/o-, v. -ectomie), s. f., rezecție a doi lobi pulmonari; ~man (v. -man2), adj., care are două mîini; ~nom (v. -nom2), s. n., expresie algebrică formată din doi termeni; ~ped (v. -ped2), adj., s. n., (animal) cu două picioare; ~penatifid (v. penati-, v. -fid), adj., care are limbul împărțit în mai multe segmente dispuse în mod penat; ~peniform (v. -peni, v. -form), adj., (despre mușchi) ale cărui fibre se inserează angular pe două fețe ale unui tendon central; ~petal (v. -petal), adj., care are două petale; ~remă (v. -remă), s. f., navă romană cu două rînduri de vîsle suprapuse; ~silab (v. -silab), adj., de două silabe; sin. bisilabic; ~sulc (v. -sulc), adj., (despre animale) cu copita despicată; ~triflor (v. tri-, v. -flor), adj., care are de două ori cîte trei flori; ~univoc (v. uni-, v. -voc), adj., care se găsește într-un raport reciproc și exclusiv de unu la unu; ~valent (v. -valent), adj., 1. (Despre elemente chimice) Cu două valențe. 2. Care are două valori; ~valve (v. -valv), adj., s. f. pl., 1. adj., Cu cochilia formată din două valve. 2. adj., (Despre capsule botanice) Format din două părți. 3. s. f. pl., Clasă de moluște acvatice marine și dulcicole, cu corpul cuprins într-o cochilie bivalvă și cu branhii lamelare.

Sursa: DETS (1987) | Adăugată de Ladislau Strifler | Semnalează o greșeală | Permalink