Din totalul de 28 sunt afișate 20 definiții pentru bărbat, Bărbat   declinări

BĂRBÁT, -Ă, bărbați, -te, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană adultă de sex masculin. ♦ Om în toată firea. 2. Soț. II. Adj. (Rar) Curajos; voinic; harnic, activ. – Lat. barbatus.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BĂRBÁT, -Ă, bărbați, -te, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană adultă de sex masculin. ♦ Om în toată firea. 2. Soț. II. Adj. (Rar) Curajos; voinic; harnic, activ. – Lat. barbatus.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BĂRBÁT1, bărbați, s. m. 1. (În opoziție cu copil și cu femeie) Persoană adultă de sex masculin. Cel puțin să avem un bărbat cu noi. DUMITRIU, B. F. 53. Te-aî întors bărbat; aud c-ai învățat multe. DAVIDOGLU, M. 8. Fratele mamei era un bărbat mare și spătos. SADOVEANU, N. F. 12. Treceau bărbați, treceau femei Și uruiau trăsuri pe stradă. COȘBUC, P. I 102. ◊ F i g. Om în toată firea, plin de curaj, de hotărîre bărbătească. De-acu trebuie să te arăți bărbat. Eu n-am alt sprijin și am nevoie de brațul tău. SADOVEANU, B. 68. Fii o dată bărbat și nu-ți face voie rea! CREANGĂ, P. 212. 2. Om căsătorit (în raport cu soția lui); soț. [Mamei] i-a murit de mult bărbatul și nu mă are decît pe mine. SADOVEANU, N. F. 55. O femeie amărîtă îi opri... să le povestească cum bărbatul ei a fost omorît. REBREANU, R. I 102. Dar ce folos dacă nu pot găsi un bărbat Marghioliței. ALECSANDRI, T. I 34.

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

BĂRBÁT2, -Ă, bărbați, -te, adj. Curajos, inimos, voinic. El e om bărbat, N-o să-și prindă doară mintea c-o femeie. COȘBUC, P. I 247. Zoe, Zoe, fii bărbată... – Nu mai pot, nu mai pot! CARAGIALE, O. I 169. Are oi mai multe, Mîndre și cornute, Și cai învățați Și cîni mai bărbați. ALECSANDRI, P. P. 1. ◊ (Substantivat, f.; popular, despre o femeie) Asta-i mîndra mîndruleană, Țesătoarea pînzelor, Bărbata bărbatelor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 423.

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

BĂRBÁT1, bărbați, s. m. 1. Persoană adultă de sex masculin. ♦ Om în toată firea, plin de bărbăție. 2. Soț. – Lat. barbatus.

Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BĂRBÁT2, -Ă, bărbați, -te, adj. Curajos, voinic. – Lat. barbatus.

Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

bărbát1 (înv.) adj. m., pl. bărbáți; f. bărbátă, pl. bărbáte

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

bărbát2 s. m., pl. bărbáți

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

bărbát s. m., adj. m., pl. bărbáți; f. sg. bărbátă, pl. bărbáte

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BĂRBÁT adj. v. brav, curajos, cutezător, dârz, inimos, îndrăzneț, neînfricat, semeț, viteaz.

Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BĂRBÁT s. 1. om. (Femei și ~ți.) 2. v. soț.

Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

bărbát (bărbáți), s. m.1. Om adult. – 2. Persoană de sex masculin. – 3. Om însurat, bărbat, soț. 4. (Adj.) Energic, curajos, viguros. – Mr., megl. bărbat, istr. bărbǫt. Lat. barbatus (Pușcariu 183; REW 946; Candrea-Dens., 134; Densusianu, GS, II, 314; DAR), cuvînt păstrat în limbile romanice (it. barbato, prov. barbat, sp., port. barbado), dar cu sensul etimologic de „om cu barbă”. Totuși, sensul de „vir” figurează încă în glose latine și este atestat și în ngr. βαρβάτος › alb. varvát (unii consideră, nejustificat, că ngr. provine din rom.). Pentru barbatus „soț, bărbat”, cf. Graur, Rom., LVI, 105. Cf. de asemenea lat. med. barbanus „unchi” (Du Cange; Castro, Glos., 175), de unde gris. barbane, tarent. barbano „unchi”. Expresia deal bărbat, rar folosită cu sensul de „coastă abruptă, pantă” este derivată de Giuglea, Dacor., V, 538-42, din lat. vervactum (› sp. barbecho; cf. REW 9264, cu rezerve). Pare a fi mai curînd vorba de un cuvînt înrudit cu sp. bravo, bravío, a cărui derivare din barbarus nu pare a fi general acceptată. Der. bărbățel, s. m. (soțior); bărbătesc, adj. (caracteristic bărbaților, de bărbat); bărbătește, adv. (ca bărbații); bărbăție, s. f. (maturitate, vigoare, curaj, virilitate); bărbățime, s. f. (oamenii adulți, bărbații); bărbătos, adj. (viril, viguros); bărbătuș, s. m. (mascul al animalelor, în general; cui de lemn, care pune piedică sulului la războiul de țesut); îmbărbăta, vb. (a încuraja, a reconforta). – Din rom. provine mag. borbáth „activ” (Candrea, Elemente, 407).

Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

BĂRBÁT1 ~tă (~ți, ~te) rar 1) Care este înzestrat cu forță fizică și curaj. 2) rar Care muncește mult și cu folos; harnic; laborios; vrednic. /<lat. barbatus

Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BĂRBÁT2 ~ți m. 1) Persoană adultă de sex masculin. 2) Persoană plină de energie și de fermitate; om în toată firea. ◊ ~ de stat persoană marcantă, aflată într-un post de conducere important. 3) Persoană de sex masculin căsătorită, considerată în raport cu femeia ce i-a devenit soție; soț. /<lat. barbatus

Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

bărbat m. 1. persoană de sex masculin (în opozițiune cu femeie); 2. bărbat unit cu o femeie prin căsătorie. [Lat. BARBATUS, lit. om cu barbă]. ║ a. 1. harnic, sârguitor; 2. curagios, energic.

Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Bărbat m. fratele lui Litovoiu, voievod român al Olteniei, prins de Unguri, se rescumpără plătind un tribut și recunoscând suveranitatea Ungariei (1272-1290).

Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

bărbát m. (lat. barbatus, cu barbă; it. barbato, sp. pg. barbado. D. rom. vine ngr. varvátos, iar din ngr. vine alb. varvát, animal necastrat). Persoană masculină, în opoz. cu femeĭe: Dumnezeŭ l-a creat pe bărbat și pe femeĭe. Soț, bărbat unit cu o femeĭe pin căsătorie. Mascul (la animale). Adj. Viteaz, curajos: cîne bărbat, femeĭe bărbată.

Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

BĂRBÁT s. 1. om. (Femei și ~i.) 2. soț, (pop.) domn, om, roman, (înv. și reg.) mărít, soțíe, (reg.) gospodár, mireáz, (înv.) cásnic, căsár, căsáș, căsătór, (eufemistic) dî́nsul (art.). (Dînsul e ~ meu.)

Sursa: Sinonime82 (1982) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

bărbát adj. v. BRAV. CURAJOS. CUTEZĂTOR. DÎRZ. INIMOS. ÎNDRĂZNEȚ. NEÎNFRICAT. SEMEȚ. VITEAZ.

Sursa: Sinonime82 (1982) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

bărbát-cavalér s.m. Bărbat cu atitudine cavalerească ◊ „Nefiind suficiente bărci de salvare pentru cei 2200 de pasageri de pe navă, peste 1000 de bărbați au consimțit să-și sacrifice viața lăsând să plece femeile și copiii. În 1931, o asociație a femeilor de pe «Titanic» a organizat ridicarea la New York a unei statui în memoria «bărbaților-cavaleri» de pe navă. Statuia s-a pierdut însă [...] și a fost regăsită în 1978 de actualul președinte al societății bărbaților «titaniști».” R.l. 3 V 85 p. 6; v. și 10 V 85 p. 1 //din bărbat + cavaler//

Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink